Google

Era intins pe sosea si l-a calcat o masina

Written on:February 5, 2014
Comments
Add One

drumuri is VS rele 001Un bărbat de 45 ani, din comuna Dumești, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier, care a avut loc în după-amiaza de 4 februarie a.c..

În seara de 04.02.2014,  am fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu  privire la faptul că, pe raza comunei Dumești, a avut loc un accident de circulație. Deplasându-se la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au stabilit următoarele:

M. Radu, de 25 ani, din comuna Lipovăț, conducea un microbuz transport persoane pe D.N. 15 D, din direcția Roman spre Vaslui. La un moment dat, pe raza satului Dumești, comuna Dumești, a lovit un bărbat care se afla întins pe partea carosabilă, pe sensul de mers al autovehiculului. Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul acestuia. El a fost identificat ca fiind I. Vasile, de 45 ani, din localitatea Dumești și a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În luna ianuarie a.c., în județul Vaslui au fost înregistrate 21 accidente de circulație, soldate cu o persoană decedată, 7 rănite grav și 16 rănite ușor. Abaterile comise de pietoni au constituit principalele cauze în producerea a 5 accidente de circulație care au avut drept consecințe 1 persoană rănită grav și 4 rănite ușor.

Pentru prevenirea implicării în accidentele rutiere, recomandăm insistent pietonilor:

● după căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor;

● în condiţii atmosferice deosebite (ploi torenţiale, ceaţă) când vizibilitatea şi acţiunea de frânare este greoaie, să se angajeze în traversare numai după ce s-au convins că nu există niciun pericol;

● să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje, iar în lipsa acestora numai după ce s-au asigurat temeinic;

● să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

● să circule numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public;

● să circule numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci.

Leave a Comment