Google

Elsaco a finalizat implementarea proiectului centralei termoelectrice în cogenerare pentru Chimcomplex S.A. Borzești

Written on:July 19, 2015
Comments
Add One

investitie elsaco bt netDivizia de Antreprenoriat în Proiecte Termoenergetice din cadrul companiei Elsaco Electronic SRL a implementat cu succes, pentru beneficiarul Chimcomplex SA Borzești (mun. Onești, jud. Bacău), o instalație completă pentru producerea energiei electrice și termice în cogenerare, cu o capacitate de 7,68 MWe – putere electrică și 11,7 MWt – putere termică, utilizând ca și combustibil gazul natural.

Proiectul, în valoare de aproximativ 14,35 milioane euro, s-a realizat în cadrul Programului Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice” (POS CCE), cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Instalația de cogenerare este necesară beneficiarului în scopul asigurării energiei solicitate pentru consum, în special în procesele sale de producție, în condiții de maximă eficiență energetică. Noua instalație de cogenerare a energiei este compusă din: o turbină industrială cu gaze Kawasaki – model GPB80D, echipată cu generator electric (7,68 MWe), livrată în carcasă insonorizată; un cazan recuperator de căldură din gazele de ardere evacuate (11.7MWt) generator de abur supraîncălzit, cu montaj în exterior; un sistem SCADA pentru monitorizarea și controlul proceselor tehnologice aferente centralei; toate celelalte instalații auxiliare necesare, pentru alimentare electrică 6/0.4kV, alimentare cu gaz natural (prin intermediul unui compresor tip șurub), alimentare cu aer de combustie/răcire, evacuarea gazelor de ardere, ventilație/răcire, aer instrumental, ulei, abur, apă, detecție și stingere incendiu, detecție scăpări gaze, ș.a. Lucrările aferente investiției au început în luna februarie a anului 2014, imediat după adjudecarea de către ELSACO a licitației organizate de beneficiar și semnarea contractului, fiind finalizate cu succes la începutul lunii mai a anului 2015. Obiectivele contractului au vizat: procurarea echipamentelor și materialelor, execuția lucrărilor de montaj, teste și punere în funcțiune, precum și serviciile asociate de management de proiect, proiectare, instruire personal și predare documentație. Recepția la punerea în funcțiune a centralei termoelectrice realizată de beneficiar a inclus testele pentru atestarea performanțelor, teste care au evidențiat încadrarea parametrilor tehnici în limitele garantate de antreprenor. Printr-o colaborare strânsă și eficientă între echipa noastră de proiect și cea a beneficiarului, Chimcomplex, s-a reușit atingerea obiectivelor beneficiarului în termenul asumat. “Prima instalație de cogenerare, o creație proprie dezvoltată cu un partener din Elveția, Turbomach, a primit în anul 2010 un premiu de excelență și un cec de 375.000 de euro pentru instalația cu cea mai înaltă eficiență energetică dintre proiectele finanțate în Europa de BERD și de Fondul European de Eficiență Energetică. La instalația Cogenerare 2, testele au arătat că eficiența globală depașește 91%”, a declarat Dumitru Coman – Directorul General al Chimcomplex SA Borzești. O astfel de soluție, precum cea livrată la cheie de ELSACO la Chimcomplex, de producere a energiei electrice și termice, își găsește aplicabilitatea la clienți din diverse industrii care, fie au nevoie să dezvolte surse noi și eficiente de producere a energiei în vederea susținerii unui ritm de producție mai ridicat, fie au nevoie de înlocuirea/modernizarea surselor existente în vederea asigurării unor costuri de producție reduse, adaptate cerințelor pieței. Avantajul colaborării cu ELSACO pentru dezvoltarea de soluții și sisteme de producere eficientă a energiei îl constituie, credem noi, faptul că suntem la acest moment o sursă unică atât pentru furnizarea echipamentelor termoenergetice (turbine cu gaz, turbine cu abur, cazane de abur și/sau apă fierbinte, pompe, compresoare, sisteme de automatizare, SCADA, alte sisteme auxiliare, etc) cât și pentru furnizarea tuturor celorlalte servicii și lucrări asociate – consultanță energetică, elaborarea de studii de soluție/fezabilitate, inginerie aplicată, managementul implementării proiectului, proiectare, montaj, instalare, teste, instruire personal, punere în funcțiune, garanție și asistență – absolut indispensabile pentru realizarea unei instalații energetice la cheie care să funcționeze la parametrii de performanță planificați/garantați. De asemenea, prin expertiza câștigată de-a lungul timpului din colaborarea cu producătorii de echipamente reprezentați, respectiv din implementarea de proiecte energetice similare, suntem de asemenea capabili să asigurăm un serviciu corect de mentenanță și suport tehnic. Avem convingerea că doar furnizarea “integrată” a soluțiilor de eficiență energetică poate aduce beneficiile scontate de clienți” a declarat inginerul Corneliu Bulibenchi – Director Executiv al Diviziei Proiecte Termoenergetice din cadrul companiei Elsaco Electronic SRL.

Despre Elsaco

Elsaco Electronic SRL este cel mai important și profitabil nume din grupul de firme ELSACO. Înființată în anul 1994, firma are astăzi ca principale domenii de activitate implementarea de proiecte termoenergetice, hidroedilitare și de sisteme de automatizare și SCADA pentru sectorul de utilități și energie, precum și pentru clienții din alte industrii. Grupul Elsaco a realizat în anul 2014 o cifră de afaceri de peste 44.7 milioane euro, cu un număr de peste 500 de angajați. (Andreea GOVNA – Șef Departament Comunicare)

Leave a Comment