Poliţiştii de proximitate păşcăneni şi cei din cadrul Poliţiei Oraş Târgu Frumos au fost prezenţi în şcoli cu scopul educării preventive a elevilor şi asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă a unităţilor şcolare.
Au fost desfăşurate activităţi pe linie rutieră la Clubul Copiilor din municipiul Paşcani în cadrul programului „Siguranţa pleacă de la noi” şi a concursului naţional „Micul Pieton”, ocazie cu care preşcolarii au primit diplome pentru rezultatele obţinute.
La Şcoala de Arte şi Meserii Specială din Târgu Frumos, în cadrul campaniei de informare pe linia educaţiei rutiere – NOI ŞTIM SĂ CIRCULĂM CORECT, elevii au fost informaţi cu privire la măsuri pentru evitarea riscului rutier, fiind vizionate filme preventive cu tematică rutieră.
Pentru a preveni implicarea copiilor în accidente de circulaţie, Serviciul Rutier Iaşi recomandă:
- să circule numai pe trotuare;
- să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
- să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
- acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup ci în şir unul după altul;
- să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult;
- să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.





























Add One