Google

Editorial/Zidurile inculturii umane, femeile cad în duium si păcatul primar își făcuse temele

Written on:November 16, 2014
Comments
Add One

cartiS-a sărbătorit cu fast și decență germană, cu 8000 baloane cu heliu iluminate, căderea Zidului Berlinului. Baloanele au fost desfășurate pe lungimea de 15 kilometri pe unde a trecut Zidul Berlinului. S-a regizat scena bucuriei de acum 25 de ani, au fost îmbrățișări și îmbrânceli volente, oameni pro și contra. Mai sunt, încă, curente, organizații, oameni care vor zidul înapoi, cum sunt și la noi nostalgii care îl vor înapoi pe Nicolae Ceaușescu. Forțele de ordine au ripostat democratic cu bastoane de cauciuc și călcări în picioare. Ucraina, lipsa dialogului serios între Puteri pune din nou baricadele și tranșeele Războiului Rece, un război care cu siguranță afectează și România. În estul Ucrainei obuzele și tancurile rusești decimează armata ucrainiană, legitimă, ca și căderea Zidului Berlinului, dar o armată moartă, rămasă de la marele Urss, ruginită, învechită, coruptă. Gazul rusesc este arma forte care poate nimici nu numai Ucraina, ci întreaga Uniune Europeană. A căzut Zidul Berlinului acum 25 de ani dar alte ziduri au cimentul crud, se întăresc și probabil nu vor mai cădea niciodată. Mă gândesc la Transnistria și la Estul Ucrainei. Ce sunt altceva decât ziduri mult mai morbide și mai înalte. Dincolo de zidurile orgoliului imperial, zidurile nostalgiei mondiale, zidurile sărăciei si ale inculturii umane, Domnilor!…

În rest, la Bârlad, prietenul meu Marian Constandache mai lansează o carte. A câta nici el nu mai știe, dar se pare că nici posteritatea nu-l ia serios în seamă. Novici și lichele dau buzna onoarea să-i spele, novici și novice cu șfichiuit de bice, ratați și ratate cu poale apretate, mediocri și mediocre cu spete interlope, amatori și amatoare cu franjuri la covoare, ucenici și ucenice ce nu vor să abdice, risipitori și risipitoare ce nu-ncap în cingătoare, nostalgici și nostalgice cu foarfecă de panglice, scuipători și scuipătoare care nu folosesc scobitoare. L-am debutat cu poezie într-o antologie-„Inscripții”- la „rulmenți”, cu pseudonim și cu pseudonime o ține de-o viață. Cunoscuții, nu zic prietenii – ținând cont de prețiozitatea cuvântului – îi zic Michi, fără să aibă nici cea mai vagă legătură cu Mickey Mouse. Dacă-i dai o țigară e în stare să te pupe-n drum, peste el femeile cad în duium. Este inteligent și citit iar în legăturile cu confrații are ipocrizie maximă. Mănâncă o pâine măricică prin mărinimia primarului Constantinescu care administreaxă Bârladul ca pe propria-i moșie, fără să fie moșier și nici măcar monșer, Domnilor!…

Poem de izbăvire: Am intrat / în sărutul tău/ ca-ntro mare/ de naufragii/ de pirați/ care nu-și terminaseră/ treaba// Sânii/ erau/ vârfuri tandre/ de aisberguri/ ca și umerii/ ca și coapsa/ ca și falanga/ ce strivește/ destine// Cremene/ dezcremene/ dracul/ să le pieptene/ ca și zvâcnetul/ primordial/ după ce/ păcatul originar/ își făcuse/ temele/ cu ajuturul/ lui Dumnezeu// Ca și glezna/ care rupea/ valurile/ să le trimită/ în larg/ să știe și marea/ fericirile tale/ din cărțile sfinte/ nu mai vedeam/ vederea/ nu mai auzeam/ auzirea/ mirarea/ făcea vârtejuri/ de-a te avea/ întreagă/ din bucăți/ întregite de Dumnezeu/ rotundă/ ca și fântâna/ în care/ s-a înecat/ copilăria/ de ciudă/ că se depărtase/ de mine/ de a te face/ una cu marea/ cu cerul// mai aveam/ rezerve suficiente/ de păcat/ încât să mai fac/ o catedrală/ de rugăciune/ și pocăință/ genunchii să sărute/ podelele/ și ochii/ să sărute/ cerul/ în care vor merge/ cu bucurie/ și teamă/ atâtea/ cât am avut/ pe pământ/ de-a te învinge/ pe tine/ ispititoarea/ mea ispită/ cu atâtea/ aisberguri/ în carnea/ cu capilarele/ deschise/ înfipte de Dumnezeu/ întrun delir/ de frumusețe/ și vis/ de agonie/ și extaz// Din nou/ te văd/ te aud/ tropăind/ bacovian/ în sângele meu/ în nervii/ încordați ca un arc/ cu asurzire/ de mare/ și neputință/ de zare/ tu/ femeia mea/ care îmi împrăștii/ toate gândurile/ toate gândurile/ sunt spumă/ de mare/ de naufragiu/ primenite/ de trupul tău/ cu nurii/ ca niște săgeți/ de atac/ răcoarea mea/ înduplecătoare/ de mare// Toate/ erau la locul lor/ dar cine mai știe/ rolul/ locul lucrurilor/ când atâtea/ semne de întrebare/ le hăcuie/ le buhmăcăie/ doar sângele/ își aprinsese-n/ făclii/ toate culorile/ făcând/ curcubeul/ împreunării noastre/ pescărușii/ urlau/la mare/ să-și dezbrace/ nemurirea/ și s-o usuce/ la soarele/ iubirii noastre// Din părul/ din ochii tăi/ de pe sânii tăi/ culegeam/ ierburile mării/ să te înverzească/ mai mult/ mai tăcut/ cu noi înșine/ și cu Dumnezeu/ înșine// Tu erai/ Ithaca mea/ tabloul meu/ inima/ ce-și îmbrățișa/ aromele/ în oamenii/ din jur/ din-mprejur/ se miră/ și se încarcă/ din culorile tale// Nu mai avem/ nici timp/ nici spațiu/ intrase buluc/ în viața noastră/ în moartea / ce ne ține de strajă/ viața noastră/ scurtă/ neândestulătoare/ cu pereții/ și fericirile/ de cer/ și pământ/ și de mare/ cu icoane/ mirosind a busuioc/ de noroc// Iarba/ hrănea caii/ făceau/ mânji/ și mânze/ și coamele lor/ fluturau/ iubirea/ cea de toate zilele, Domnilor!…(Din volumul „Crucea de mir”, în planul editorial 2015) (Chiriac SAMOILA – TARA de JOS Barlad)

Leave a Comment