Google

Editorial/Se miră poetul, mirându-mă !!!

Written on:March 8, 2015
Comments
Add One

cartiPoetul şi gazetarul Mihai Sultana Vicol cere providenţei să-şi mai scoată o carte ca şi cum nu ar avea destule, domnilor!… Are boala drumurilor şi fiind corespondent de război a călcat toate fronturile Europei: Cecenia, Iugoslavia şi Transnistria. Am avut şi mai avem încă fronturi de război iar marile puteri ale lumii fac samituri generoase şi golesc multe sticle de şampanie, domnilor!…

Când l-am cunoscut pe gazetarul Mihai Sultana Vicol era cel mai bogat om din oraş. Averea sa era în cărţi, multe şi nenumărate cărţi. Chipul său poartă umbra gloanţelor trase şi netrase din Cecenia, Iugoslavia şi Transnistria – fronturile sale de luptă prin cuvântul scris şi sădit cu migală în atâtea caractere şi conştiinţe. Pe chipul său creşte măreţia sufletului cum macii se desfată într-un lan de grâu. Pe chipul său creşte şi floarea de colţ şi floarea de mătrăgună pe care i le fur, în fiecare miercuri, şi cu îngăduinţă şi pioşenie le torn în tabletele mele, cum îi place poetului şi gazetarului să le numească. Pe chipul său puteţi citi cântecul privighetorii, peisajul toporaşului, şi nemărginirea, domnilor!…

Poetul şi gazetarul Mihai Sultana Vicol „te îmbraţişam cu lacrimile” unei dureri strigate şi „depărtarea izbucneşte în plâns”, „viaţa abia de mă mai rabdă” iar „nefericitul de mine aude cum moartea freamătă” se miră poetul, mirându-mă, domnilor!…(Vol. „Elegia suferinţei”, Editura „Opera Magna”, Iaşi, 2005)

Poetul şi gazetarul Mihai Sultana Vicol este „Trupul meu e din lutul din care se fac aripi” iar „Ploaia nu mai dovedeşte să-şi pună sămânţa la încolţit, a obosit îi aud gâgâitul prin burlane”, „La cinematograf caii s-au săturat de câte îndură”, „Răstorn noaptea în o mie de piane” şi se miră poetul, mirand-mă, domnilor!… (Vol. „Amurgul şi alte poeme”, Editura „Porto-Franco”, Galaţi, 1993)

Poetul şi gazetarul Mihai Sultana Vicol „a iubit femei imposibile s-a irosit să cânte amurgul”, „Pretutindeni se aude tânguirea mierlei, greierii şi-au cheltuit cântecul pe nimicul verii”, „aud cum pe trupul tău curg mângâierile altui bărbat” şi se miră poetul, mirându-mă, domnilor!…(Vol. „Sângele Greierilor”, Editura „Timpul”, Iaşi, 1996)

Dacă în mintea, în inima dumneavoastră va rămâne ceva, să ştiţi că astăzi v-aţi întâlnit cu poezia şi cu poetul. Viaţa este crudă şi neîndurătoare, dar dacă în noi nu mai este şi ceva poezie, nu ştiu cum am putea mângâia o floare, un copac sau femeia iubită.

Ar fi o împietate dacă în acest logos aş băga şi lăturile realităţii politicii noastre, realitate fără poezie, fără iarbă, fără peisaj, şi cu stratul de ozon perforat brutal, domnilor!…

Leave a Comment