Google

Editorial/Pescaruşi pe cerul Bârladului

Written on:February 22, 2015
Comments
Add One

computerÎntr-o zi am primit o carte. La apoteoza sărăciei noastre este greu, şi chiar imposibil, să mai primeşti ceva de pomană, darămite o carte, care este infinit mai scumpă decât o pâine. Am primit pe gratis o carte şi am înţeles mai bine gestul tatălui meu dinspre soţie, când dăruieşte Biblia celor din jur. Biblia tatălui meu natural era pământul pe care i l-au furat comuniştii şi pe care i l-au dat tot comuniştii noi ai zilelor noastre, şi a plecat grabnic cu tot pământul în mormânt. O carte înseamnă ieşirea din întuneric şi labirint, din cerc, din existenţa aceasta mereu în moarte clinică, din orgoliu fără nici o unitate de măsură, din aroganţă şi inchiziţie, „Ieşirea din careu” cum este botezată o carte a personajului nostru de astăzi.

Am primit o carte „Pescăruşii de pe malul mării”, autor Petruţa Chiriac, Editura „Opera Magna”, Iaşi, România. Ca să scriu, astăzi, aici şi acum, despre Petruţa Chiriac îmi este greu pentru că este în imediata apropiere a sufletului, iar dacă aş fi filosof aş zice că este întru fiinţa mea. O cunosc de la începuturile mele atristice şi aş putea spune, nelăudându-mă, că face parte din viaţa mea literară şi gazetărească. I-am fost editor şi mi-a fost editor. Am fost prima revistă de cultură, din Bârlad, care i-a publicat proza. A pătruns în sinele meu cum pătrunde lumina când deschizi o uşă în spatele căreia aceasta este fără nemărginire. Împreună încercam să înţelegem comunismul, pentru că asta ni se oferea în bucăţi uriaşe, apoi democraţia cu un amestec concentrat tot de comunism, şi cine ştie dacă, copii noştri vor scăpa de această ciumă, greu sau chiar imposibil de vindecat.

Petruţa Chiriac scrie şi când păşeşte sfios pe caldarâmul oraşului, dar mai ales scrie când vorbeşte cu oamenii. Este sfătoasă până la extreme şi intră cu interlocutorul, oricare ar fi el, în miezul lucrurilor. Dacă ar fi politician cred că ar fi periculoasă, şi pe deasupra, nu are nici stofă de panglicar. O preocupă lucrurile simple, existenţa pe care îl preocupă pe fiecare român. Dramatizează şi ridiculizează, şi pe deasupra, destinul şi Dumnezeu a înzestrat-o cu scriitura. Personajele sale sunt obişnuite cum este şi naşterea, viaţa sau moartea. Le întâlneşti pe stradă, le admiri sau le deteşti. Totul este luptă îndârjită cu existenţa, cu dragostea, cu soarta care ne-a fost repartizată fiecăruia…Scriitorul din ea este şi romantic şi ştie să mângâie o floare, o carte pe care o citeşte pe nerăsuflate sau cu aceasta încinsă la maxim. Râde cu tot sufletul şi nu numai cu buzele cum râd alţii. Degajă energii nobile în jur, şi dacă ştii să îi citeşti chipul, simţi cum sorbi şi te absoarbe infinitul…

A avut un bărbat puternic care după atâta alergare după existenţă, aceasta s-a transfigurat în boală şi l-a băgat în pământ. Am gasit-o adesea mângâind şi masând acele picioare…Nu a fost de-ajuns şi nici creierul uman nu a găsit, încă, leacurile acestei suferinţe. Piciorul maratonului îl regăsim şi în scrierile sale şi cred că acesta i-a transmis bărbăţia de a lupta şi de a obţine şi victorii. Piciorul domnului Profesor, care era un munte de bărbat, l-am regăsit şi în „Pescăruşii de pe malul mării”. Se veghează unul pe celălalt chiar dacă sunt în lumi diferite. Ea trece victorios prin cosmosul oraşului şi acesta o salută reverenţios ca pe o doamnă. A face o carte este o mare bătălie şi o mare victorie. Să ai curajul să treci peste bolovanii zgrunţuroşi ai existenţei noastre este un maraton. Sunt trist cum o frunză lovită de frig, frigul acela obraznic care îţi intră în oase şi nu mai iese niciodată. Sunt trist şi scriu, mi-au spus îngerii, că piciorul domnului Profesor a fost mândria şi tinereţea scriitorului Petruţa Chiriac. Când a murit, cerul Bârladului avea o frumuseţe nemarginită şi era plin de pescăruşi, domnilor!… (Chiriac SAMOILA-Barlad)

Leave a Comment