Google

Editorial/Orgolii în avorton și poalele ridicate a sămânță

Written on:March 9, 2014
Comments
Add One

cartiLa Bârlad văd adesea, prea des, prea repetat și prea insistent, lansări de carte într-un anonimat desăvârșit, scămos și găunos ca o scorbură de  morcov – parafrazându-l pe Emil  Brumaru. Sunt deja șase membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Cristian Simionescu, Simion Bogdănescu, Marian Constandache, Angeliu Rosetti, Iorgu Gălățeanu, Petruș Andrei – ordinea este întâmplătoare, după memorie. Cum au ajuns acolo treaba lor dar și a noastră dacă le suntem cititori. De la Marea Revoluție din Decembrie încoace văd o pleiadă de autorași și autoraşe, cu câteva cărți (?!) care umplu bibliotecile, devenind ca silozurile de cartofi de pe vremea comunismului. Casările au fost grosolane pentru a elibera spații și a se ușura munca celor care numai bibliotecari nu sunt sau sunt bibliotecari dacă vor mușchii tenismeni ai primarului. Lichelismul politic a ajuns și acolo și a cotropit toată valoarea din calea lui. Clasicii sunt pe făraș, contemporanii abia mai respiră iar autorașii și autoraşele au umplut până la refuz rafturile bibliotecilor. Cui folosesc o spune strada prea aglomerată de huligani și profesori care au leafa mică și nu mai au vlagă de a recomanda o carte bună generației în derivă și delir informativ. Vorbim de socializare dar vedem cu ochiul liber că aceasta are unghere de mahala și cotloane etnobotanice. În concluzie cărțile de căpătâi ale neamului și ale lumii dispar și măruntul triumfă și se umflă în pene. Orgolii care mai de care mai zvăpăiate și fără acoperire culturală. Nimicnicia, globalizarea tronează și au chiar poleială de aur. Orgolii în avorton care atentează fățiș la înaintașii noștrii care nu-și lansau cărțile cu stixuri, pișcoturi și stalinskaia, dar care au rămas verticali în conștiința neamului și l-au înobilat. Totul e trist în jur și împrejur dar când te lovești și de cărți proaste tristețea îți dă astenii de incultură, te scot din țâțâni și îți risipește firea aiurea și într-aiurea, Domnilor!…

Nisipul din prunduri

„Șoptesc în lucruri /că mi-e dor de  tine/ și sângele mut / a început să suspine. //Mă  încred în frunza / nucului de ceară / că prea a stat în muguri / până capul a scos afară.// Tu treci printre ramuri, / zefir boreal / și dai iubirii noastre / preaplinul  pocal.// Mă scutur de vrajă / dar mai greu mă afund, / stelele toate din ceruri / sunt scoici rătăcite-n prund.// Mă ridic în genunchi / și aș vrea să te rog / dar pruncii din  tine / tresar în năvod.// Cresc în cuvinte / ca vinul în spumă  / și trupul meu nătâng se scutură de  humă.// Am  buzele-nroșite / de focul tău opalin,/ iubește-mă iubito / mi-e dor de-al tău festin.// Lumina trupului tău / mă-npăimântă / când sângele tău bezmetic / mă pregătește de nuntă.// Ai părul răsfirat / ca o pădure de stele / și-n parfumul boreal / sunt nopțile mele.// Cine mai crede / în lacrima ta trează,/ în sângele viclean / ce din nou mă trișează.// Am să mușc din nou / în carnea capilară / tot sporul meu de noapte / iar dă pe dinafară.// Mă-ncred în vena / ce mă ține treaz / și-n părul tău / ce-a rupt orice zăgaz.// Ai carnea fremătândă / ca o sămânță-  brazdă / și coapsa ta fierbinte / e nesecata oază.// Când capul îți cuprind / în palmele mulate / tu crești ca o pădure / pe dealuri depărtate.// Mă cauți cu ochianul / iubirilor târzii / și-n gândul tău mă bagi / cu pat de nerozii.// Deschid subtil parașuta / și planez peste tine / tot sângele trufaș / se răsucește-n vene.// Spre locul divin / cu adiere de aripă / culeg zefiri nupțiali / ce-n părul tău se-nfiripă.// Totu-i real și rotund / ca frunza de nuc / cu care m-asemăn / și cu care mă duc.// Ce singur e pământul / fără-mbrățișările noastre, / ce tristă este luna / alunecând printre astre.// Singurătatea vicleană / ne umblă prin gânduri, / ridică poalele a sămânță / noi suntem nisipul din prunduri, Domnilor!…

Leave a Comment