Google

Editorial/Neuitarea de Mihai Eminescu şi fântâna din ochiul iubitei mă minte

Written on:January 19, 2014
Comments
Add One

M4034S-4211Poetul lunecă în pas de gală în fiecare clipă în fiecare seară are umerii lăsaţi de-atâtea ceruri de atâţia luceferi cu haos de naştere cu haos de moarte lunecă pe-o rază trasă de cuvintele ce-i stau de pază… Plopii tremură-n frunză şi tot fără soţ au rămas singurătatea le pune unghia-n gât şi-i usucă şi-i sfâşie ramurile-i sunt morişcă de vijelie… Teiul e-n floare veşnică la fel ca şi Dumnezeu spre pomenirea sa pudoarea lui profetică ne acoperă ochii cu nemărginirea ta… Te-au aşsezat în bronz, în marmură, în piatră, pentru că lemnul crucii s-a făcut trandafir de mormânt dar tu nu ai mers în pământ pentru că pământului i-a fost frică de tine să nu-i întorci ordinea lucrurilor te-a trimis în ceruri pentru că aveai prea multă sclipire prea mult neant… Tot plumbul tipografiilor s-a topit în neuitarea ta tipografii nu-ţi mai prididesc gândurile albastre ca şi pământul văzut din steaua care ai răsărit din steaua care nu vrei să apui… Neuitare de albastru de înviere şi nu ai învăţat să mori niciodată,

Domnule Mihai Eminescu!… (Chiriac SAMOILĂ-Bârlad)

Leave a Comment