Google

Editorial/Înţepenirea limbii de lemn, Ion D. Sârbu şi pâinea are orgasme

Written on:November 30, 2014
Comments
Add One

cartiS-a crezut, 25 de ani, că neamul românesc doarme, că s-a împrăştiat în lume şi nu mai are icoane. Deja ne sufocam, eram apatici şi învineţirea noastră ne căuta jugulara. Masa de şah era perfectă. Nebunul la locul lui, Regele la locul lui, Regina asemenea. Din senin şi din iarbă verde de acasă s-a clătinat până la gradele de a cădea şi împrăştia toate „vedetele” şahului şi nimeni nu a avut scăpare. Limba de lemn a intrat în acţiune, nu a fost înţepenită niciodată, doar carii înfrângerii i-au umblat la rezistenţă. Un român din etnie i-a înţepenit maxilarul şi i-a ordonat să tacă. A spus prea multe prostii şi nefericire. Nu ştiu pentru cât timp pentru că politica este imprevizibilă ca şi sentimentele conjugale si extraconjugale. Bine, măcar bordurile şi asfaltul nu se mai schimbă la câţiva ani şi lumea largă se uită cu alţi ochi la neamul românesc, Domnilor!…

Am citit, am recitit de la cap la coadă şi de la coadă la cap, Cartea lui Ion D. Sârbu, “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, vol. 1, ediţia îngrijită de Marius Ghica, Editura „Scrisul românesc”, Craiova, 1991. Am găsit ţinută intelectuală incontestabilă deşi autorul îşi „contestă” aproape totul: „În schimb, în timpul acesta – teribile ierni ale bătrâneţilor mele urâte, am terminat trei volume de proze: „La condition roumaine” (2 volume, 900 pag.), „Lupul şi catedrala” (460 pag.) şi „Dansul Ursului” (320 pag.). Dumnezeu cu mila!” În dezordinea astrală şi ancestrală transpar idei, de care mă tem să nu cred, care cumva, că sunt ideile mele. Sunt cărţi în care ne recunoaştem, în care ne vedem frumuseţea şi ne pun la munca scrisului: „Am în faţă un munte de nisip scos de Arieş, ca un moţ bătrân şi disperat, spăl şi cern, cern şi spăl, poate mă aleg cândva cu câţiva solzi de aur curat. Îmi face bine această litanie-calvarie, nu fac decât să trec în curat ceea ce „mâzguie”, ceţos şi otrăvit în mintea mea de vagabond risipitor”. Aţi observat cât de lejer jonglează Limba Română şi cât de puternice îi sunt divagaţiile. Se bagă în politică, în filozofie, pe Lucian Blaga, care i-a fost dascăl suprem, îl divinizează şi îl pomeneşte la orice ieşire filosofică, de patriotism, de legare de ţară şi neam. Se bagă în arheologie şi în ordinea lumii, vorbeşte de Stalin, de Hitler, de Mao Tse-Tung, face analize severe pe creierele lor după care au suferit şi au murit generaţii. Vede viitorul Chinei şi al moscoviţilor, vede istoria crudă şi cinică ce a înflăcărat lumea. Are şi temeri: „Mă tem că Dreptul roman (familie, proprietate, republică), Creştinismul (dragoste, speranţă, mântuire), Declaraţia drepturilor omului (libertate, egalitate, solidaritate) – aceste sângeroase valori, tipic europene, transferate în alte zone de civilizaţie, rasă, dau naştere la foame, monstruoase de dictaturi, ură, caste etc”. Şi conchide cu tristeţea-i specifică: „Mă tem de o Haiti-zare a ţării mele, de o Cubanizare a Americii, de o Libanizare a lumii”. Tot în tristeţe şi efemeritate sublimă, dacă efemeritatea poate fi şi „sublimă”, cartea sfârşeşte „dar nu va muri niciodată”, cum spunea Geo Bogza despre Constantin Brâncuşi: „În noaptea de Crăciun sunt atât de singur, atât de departe de oameni şi izolat de lume, încât, nu ar fi deloc exclus ca tot ce visez şi gândesc să fie atât de fals încât să fie adevărul – adevărat. Ion D. Sârbu este târziu şi etern, îndurerat, absurd, stupid şi zadarnic. Dumnezeu cu mila!, Domnilor!…

Jocuri de amăgit moartea: Fructele iubirii/ n-au timp/ de putrezire/ şi nici polenul/ timpul/ de-mplodire/ soarele/ îşi pune arşiţa/ pe sânii iubitei/ şi-o dă/ cu linguriţa/ ispitei/ şi-o divide/ în prunci/ divizaţi/ pe porunci/ pe cer/ norii/ fac descântece/ de ploi/ noi ne împreunăm/ doi câte doi/ ne lovim/ de sentimente/ şi de ecouri/ neajunse/ la timp/ şi-n cuvinte/ ne-ascundem/ ca în mormânt/ spargem/ visele/ fără-nveliş/ şi ne ducem/ în iureşul/ aceluiaşi frunziş/ pâinea-n cuptor/ are orgasme/ de grâu/ de secară/ tigaia/ în regnuri/ se-ntrece-n desfrâu/ te întind/ pe sofa/ şi te rinduiesc/ pân-la prunci/ şi înot/ pân-mă-nec/ în ochii/ adânci/ nu-i timp/ de tăgadă/ nu-i timp/ de noroc/ visele oarbe/ au ajuns/ la soroc/ iubita/ mă cată/ ca o speranţă/ de viaţă/ şi totul atârnă/ ca firul/ de aţă/ părul se face/ vâlvoi/ şi cheamă/ neprihănitele/ destrăbălatele/ ploi/ pământul/ intră-n orgasme/ prelungi/ tu nu mai ştii/ ce cuvinte/ să-ndrugi/ pe plită/ laptele/ şi el/ are orgasm/ şi se crede/ făt-frumosul/ din basm/ suspinele/ iubitei/ sunt toate/ în spasm/ moartea/ are ochii/ sticloşi/ ca de lup/ şi regina/ n-are coroană/ în stup/ cordonul ombilical/ i-o fibră optică/ cum coada/ de cal/ şi nu mai ştiu/ să cânt/ la caval/ mă urc/ pe iubită/ cireş înflorit/ şi-n carnea ei/ moartea/ s-a-mpăturit/ fac semnul/ crucii/ ca un demon/ ce sunt/ şi iarba aleargă/-n seminţii/ pe mormânt/ tot mai ilizibil/ numele mamei/ în crucea/ de păcate/ pământ / neînduplecat/ singurătatea/ vine cu mine-n pământ/ şi-n carnea ei/ nu detectez/ suspine/ tăcerea/ îşi adună/ greierii la apel/ şi moartea-şi pune/ puşca-n rastel/ destul/ pentr-o viaţă/ numai mister/ destul/ pentr-un cântec/ ce locuiesc/ în el, Domnilor!… (Chriac SAMOILA-Tara de Jos Barlad)

Leave a Comment