Google

Editorial/În vorbă cu Emil Brumaru*, poale-ncrețite și țâțe șpelcuite

Written on:February 24, 2014
Comments
Add One

cartiEmil Brumaru are lejeritatea limbii române, sfarmă cuvintele  până la sâmburii amărui de tanin și speranță. Cu ele zidește metafore, mănăstiri, necuviincioase, rugăciuni literare. Laitmotivul este tenace, feroce cu toate tainele, miresmele și cărnurile verzi sau tomnatice, tremurânde de viață și moarte, cu viața pre moarte călcând. Când intri în poezia poetului Emil Brumaru trebuie să fii pregătit temeinic pentru asta, intri într-un rai iaduit cu mii de paradisuri la pândă. Paradisuri literare, firește! Nu clocotește smoala în cazane, cu trup de amfore, dar clocotesc femei pline de smoala iadului biblic. Multă mustrare de conștiință cosmică a avut scriitorul iadului și raiului deopotrivă. Mult foșnet de papirus i-a trosnit urechile, obosite de foșnetul languros și insistent al femeii veșnice. Poetul proclamă poezia ca un iad frumos și omenos ca o promenadă de îngeri. La un moment dat ai impresia vădită că poetului îi scapă limba română de sub control, dar când te dezmeticești, te dumirești că limba noastră are forțe și frumuseți nebănuite. Ca un trandafir rozaliu și țepos care te înmiresmează dar îți bagă și unghia în carnea plină de vase capilare, pentru a-ți bea sângele. Emil Brumaru are pudoarea la vedere și cu aghiazma popii afemeiat stropește femeile sfințite de Dumnezeu. Îi dedic două poeme și-l rog să nu se curățească de păcatele limbii române și-a poeziei din vene, domnilor!…

Cu strugurii buzelor verzi s-a copt vinul în Do-ul diez ciuberele ispitei dădeau pe dinafară și eram cântec de foc și de pară. Dorințele zburau care și încotro din tine curgeau doar prelungiri de o. Erai plăpândă ca o lumânare flăcări erai din cap pînă-n picioare. Erai nărăvașă cum calul de-un an în copsa ta eu eram cal troian. În carnea fierbinte am nuntit până-n zori până lumina ne îmbrăca în splendori. Erai rumenă ca pâinea din cuptor cu jăratec pe ea și cu noi în decor. Tot mărunțișul lacrimilor treze erau acorduri și partituri dieze. Te-am sorbit cum soarele soarbe luna și-n carnea ta îmi sună mătrăguna. Icoanele toate s-au surpat în noi și-n cădelnița popii văd sânii tăi goi. Am ars iubito cu bucurii și nevoi și Păsări Phoenix mai zboară din noi, domnilor!…

Am văzut-o pe Măria bruneta, cea tuciria avea părul în codițe și era plină de fițe  și-a lăsat și niște bucle parc-ar fi de paparude din care nu vine ploaia și nu îndoaie nici copaia. Blugi strâmți avea pe cur și bărbații o-nconjur pieptul dezgolit la soare bagă bărbații în boale uită și de bătătură și-n câmp de semănătură au toți ochii bulbucați parc-ar fi de ipsilanți cu rachiu își dreg păcatul Măria e necuratul are poalele-n crețite și țâțele șpelcuite are damfuri de cățea și curg apele pe ea că și caii au ochit-o și-au mariaterezito. Ce să facem surioară să-i punem Măriei boală ieși tu drace din cotloane și te pune în icoane cu zeamă de mătrăgună să se usuce pe humă cu zeamă de la cucută și să-i facem gura mută dar mai bine surioară din bărbați să scoatem pară și s-o ardem pe Măria cu ruguri de blasfemie. Dracii să-i curgă din plete toți bărbații să se îmbete și să punem în sat hula c-a înnebunit-o sula, domnilor!…

*Cu cartea „Dintr-o scorbură de morcov”, Editura Nemira, 1998, ilustrată de Răzvan Luscov, Colecţia „Purgatoriu” îndragită de Dan Petrescu (n.n.)…

Leave a Comment