Google

Editorial/ Câini fără colaci în coadă, Ion Boroda şi pământul îşi întinde tentaculele

Written on:October 26, 2014
Comments
Add One

cartiPoliticienii noştri îşi iau angajamente ca pe vremuri, îşi fac autocritica cum se făcea pe vremuri. În spatele şi în faţa lor, lateral, stânga, dreapta-mprejur: jaf şi veselie. S-a ajuns să se fure Munţii Carpaţi cu totul: cu păduri, cu urşi şi capre negre, cu Floarea de colţ, Domnilor!… Ne mirăm şi rămânem cu mirarea în gât, de ce Polonia, Ungaria au maratonul atât de mare în faţa noastră, de ce la noi poporul pleacă în masă şi de ce acolo unde pleacă, câinii mai au şi ceva colaci în coadă?!… Totul e compromis, de la literatură, muzică, arte plastice, până la politică. Toate acestea sunt legate de nebunăstare. Când neamul îşi munceşte pământul şi animalele (dar să aibă şi cu ce şi cu cine) îşi creşte copiii, trăinicia lui rezistă şi are viitor. Politica a compromis totul, chiar pe Dumnezeu şi cu moaştele şi fără de moaştele bisericii strămoşeşti. Religiile se iau la întrecere cu divertisment religios: moaşte peste moaşte ca şi cum, aici, legile pământeşti au orbit, amuţit, surzit. Compromisul ovaţionează şi bate din palme. Politicienii sunt în faţă şi fac cruci mari cât păcatele corupţiei lor, cruci fără Tatăl, fără Fiul, fără Sfântul Duh. Profanarea de morminte nu mai are lege, este valabilă doar Elodiei, prin sentinţă judecătorească, profanată, fără să aibă măcar mormânt. Aleşii au ajuns până în Spania şi Italia să „cucerească” românii, plini de „griji şi suferinţi”. Au chiar neruşinarea (dar ce, ne miră?) să-i îndemne să vină acasă, că au „stocuri” suficiente de locuri de muncă şi panglicile lor sunt atâta de lungi şi libidinoase că se încarcă cu scuipat greţos şi minciună. Se vor retroceda munţii noştri cu aur de păduri, pentru ca jivinele înfometate, ca şi poporul, să nu mai ocupe pubelele oraşelor. Să vină acasă să vadă că şi câinii au fost eutanasiaţi şi nu mai are cine să ţină colacii în coadă, să vină acasă să vadă cât de frumoasă este urna de vot şi angajamentele mesei fără bucate, Domnilor!…

Citesc „Pământ fără somn” de Ion Boroda, editura Arcade, Iaşi, 1991. Ştiu că a mai scris câteva cărţi, l-am cunoscut trăitor la Griviţa, chinuit de un astm bronşic şi mult dus la tămăduire în salină, chiar zice: „prin foşnet salin /s-aud catedrale/ suspinânduse-n rugă”. De la un capăt la celălalt al cărţii triumfă suferinţa Poetului, din care şi-a făcut veşmânt: „lumini vestale/ într-un bob de rouă/ învaţă a muri”. „Paradoxal-scria Octavian Paler, într-o frumoasă prefaţă la volumul <<Primite retur>> (1984)-niciun poet nu m-a surprins ca acest aproape necunoscut Ion Boroda (1938-2003), la care poezia este un mod de a învinge moartea”. Ion Boroda a trecut prin „vântul ploilor” şi „sub clar de lună/ sclipind ca o sabie/-plopii fără soţ”. Poetul balansează între Mihai Eminescu şi George Bacovia: „burniţă de toamnă/ jungherul singurătăţii/- amurgul” sau „biciuit de brumă/ prin frunzişul roşu/ mai cântă un greier”. Poetul este şi un pios creştin şi cu frică de Dumnezeu: „lemn de răstignire/ curat să-mi fie gândul/ transfigurat”. Iar tristeţea lumii o vede: „lume, lume!…/ pe frontonul veacului/ soarele-i în bernă”. Mă mângâi cu poezia sa şi: „Stop!… cactusul a înflorit/ pe lancea lui Don Quijote”. În „Pământ fără somn”- scrie Ion Holban în cuvântul de început – el dă măsura exactă a talentului său; călătoria în „corabia subpământeană” (altă carte a sa-n.n.) a poeziei continuă: ea este „damnarea” , semnul distinctiv, steaua norocoasă a destinului lui Ion Boroda. Poetul este o „absenţă/ un zeu/ o potcoavă”, Domnilor!…

Pământul nerăbdător: Vegetaţia/ este sora bună/ a ochiului/ meu drept/ ce vine/ din ochiul/ meu stâng/ cu frunze/ şi compătimire// Pământul/ nerăbdător/ îşi întinde/ tentacolele/ spre mine/ fără îndurare/ fără rugăciune/ şi psalmi// Manuscrisele/ s-au albit/ de atâta/ aşteptare/cum oasele mele/ şi anii/ buluc/ mă cheamă/ la vamă,Domnilor….

Descântec: Spune-mi/ un păs/ şi spune-mi/ un cântec/ ochiul tău/ să mă/ facă/ descântec// Să ardem/ pe apa/ plutirilor noastre/ şi Noe/ să fim/ în ape/ dezastre, Domnilor!…

Leave a Comment