Poveste inspirată din realitatea anului de graţie 2011

Nimic nu s-a schimbat de multe decenii în România până în anul de graţie 2011. Mulţi, prea mulţi agenţi economici cotizanţi la partidul care e-n toate (nu are importanţă partidul că toate-s la fel) şi cu dare de mână (a se citi şpagă) către funcţionarii publici (directori, şefi de birouri, inspectori) de prin Administraţiile Financiare stau liniştiţi chiar dacă au datorii mari către bugetul de stat şi în final dau nişte ţepe de te doare capul. Mai mult de atât, când se atrage răspunderea administratorului după mulţi ani statul nu poate face nimic pentru că administratorul nu are nici pensie măcar. Asta e declaraţia unui director de Administraţia financiară judeţeană legat de un tun dat statului de multe miliarde lei vechi de către un „potent” om de afaceri care şi acum face afaceri dar pe alte firme. Adică omul a fost dulău şi a sărit bariera legii. Binenîţeles că fără sprijinul finanţiştilor de la nivel local nu se putea încheia această „afacere”.

De partea cealaltă, sunt mici întreprinzători care nu dau şpagă şi muncesc în fiecare zi de două ori mai mult decât un funcţionar public pentru venituri mai mici. Vine şi o perioadă în care banii se mişcă mai greu. Şi din acest motiv se întârzie unele plăţi către bugetul de stat. Datoria e mică, undeva la circa 10 000 lei. Evident că Finanţele sar pe bietul contribuabil şi-i blochează contul. După apariţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind eşalonarea datoriilor către stat, omul în cauză merge şi depune primul dosar la AFP. I se aprobă dosarul şi începe „dansul”. Actul normativ în cauză prevede penalităţi peste datoria în cauză şi ajută de fapt ca un întreprinzător să nu fie executat silit. Tocmai din acest motiv a depus omul nostru dosarul de eşalonare, pentru a nu fi executat silit şi a i se debloca contul din bancă. Altfel activitatea riscă să fie suspendată pentru, atenţie! o datorie iniţială de vreo 10 000 lei. Dar funcţionarii noştri cei de toate zilele, îmbuibaţi cu tot felul de sporuri şi directorii lor cu multe case şi averi nemăsurate aşteptau probabil celebra şpăguţă şi au afirmat că nu pot emite nu ştiu ce acte pentru că nu e complet programul. Mai concret, la două luni de la emiterea actului normativ în cauză acesta nu se poate aplica în plan local, după cum afirmă reprezentanţii instituţiei în cauză. Omul nostru merge cu „miloaga” cum spune moldoveanul, de parcă ar fi fost cerşetor nu contribuabil de bună credinţă, pentru a i se debloca acel blestemat de cont, ca să poată funcţiona în continuare. Dar între timp statul îşi luase aproape 7 000 lei din cont, deci datoria era plătită mai mult de jumătate. În urma insistenţelor şi a multor vizite, „baronul” finanţelor, doctor în economia covrigilor (respectivul director şi-a dat doctoratul pe la Buzău, unde-s covrigi mulţi, spun gurile rele!), acceptă să ridice poprirea de pe contul respectivei organizaţii. Ba chiar trimite şi o adresă oficială prin care înştiinţează organizaţia că i s-a ridicat poprirea.

A doua zi, surpriză! Contul a fost blocat din nou, chiar dacă din datorie mai rămâne de plătit o sumă mică, pentru că s-a supărat „baronul” finanţelor din acel judeţ. Fără nicio înştiinţare legală cum era normal contul a fost blocat. Aşadar, omul nostru intră în categoria boilor care stau la barieră şi aşteaptă aplicarea legii.

Cum se numeşte cel care colectează bani de la măgari?

Dar să vedeţi urmarea! Boul nostru care stă la bariera legii şi aşteaptă doar să se aplice legea în litera şi în spiritul ei, pentru că n-a fost învăţat să dea şpagă şi să facă trafic de influenţă, şi-a permis o mare obrăznicie. Şi-a permis omul să întrebe în scris la Ministerul de Finanţe dacă un act normativ emis pe 20 martie nu este aplicabil pe 20 mai. Pentru această mare neobrăzare s-a supărat „baronul” finanţelor. Prima reacţie a „baronului” a fost să sune contribuabilul şi să-i spună că-i măgar. De aici vine şi întrebarea de bun simţ: cel care colectează bani de la măgari şi le verifică activitatea măgarilor cum se numeşte? Cine ştie răspunsul să nu-l spună!

Într-o economie cât de cât normală, statul are tot interesul să ia banii de la cei care muncesc. Dar îi şi stimulează să facă performanţă. Într-un stat în care sunt puşi în funcţii tot felul neamuri, baroni, cunoştinţe, aplaudaci de partid, lingăi, încă este valabilă zicerea cu dulăul, pisica şi boul…

Ce n-a înţeles tovarăşul şef, doctor în economia … covrigilor, eroul acestei poveşti, este că răzbunarea e arma … Iar funcţia e trecătoare. (Va urma)