Google

Dragobetele-sărbătoarea iubirii, veseliei şi norocului

Written on:February 24, 2014
Comments
Add One

Secretele magiei de Dragobete

Dragobetele sarbatorit in Ankara TurciaBinecunoscută astăzi din nou la nivel naţional și internațional, Tradiţia Dragobetelui a fost adaptată și reînviată în anul 2000 de Organizația EuroDEMOS. Puțini oameni știu că această sărbătoare s-a menținut de-a lungul mileniilor deoarece ritualurile ei magice, dacă sunt respectate, chiar au efect. Cei care au reînviat-o respectând în fiecare an ritualul cel mai important al tradiției de Dragobete, adică să fie veseli pe 24 februarie și să aducă zâmbete pe chipul cel puțin al unei singure femei, le-a purtat noroc tot anul. Conform tradiţiei respectate în decursul secolelor, Dragobetele reprezintă Ziua Logodnelor şi a Iubirii magice. Cei care se logodesc de Dragobete vor fi totdeauna sub pavăza lui ocrotitoare, fericiți și norocoși. Dragobetele este o zi a veseliei şi bucuriei, în care toţi trebuie să fim fericiţi, entuziaşti şi prietenoşi. Cei care sunt veseli de Dragobete vor avea parte de iubire, noroc şi prietenie tot anul, iar cine nu respectă această sărbătoare legenda spune că va fi pedepsit şi va avea un an greu şi mohorât. Conform tradiţiei antice de Dragobete, dimineaţa devreme, toate fetele şi băieţii din sat se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era urâtă, se strângeau cete-cete pe la casele prietenilor sau ale rudelor; dacă vremea era frumoasă, ieşeau afară din sat, băieţii adunând lemne pentru foc iar fetele culegând ghiocei, viorele sau tâmâioase, flori folosite apoi în descântecele de dragoste. Prin Făgăraş, exista datina numită “Dragobete de dragoste” în cadrul căreia fetele mari strângeau apă din omătul netopit sau o adunau de pe florile de fragi; această apă, numită “de dragoste”, era păstrată cu mare grijă peste an; având proprietăţi magice, se spune că este născută din surâsul zânelor şi poate să facă fetele frumoase şi drăgăstoase; se înţelege că fetele se spălau de zor cu această apă mai ales acum, de Dragobete; în absenţa apelor amintite, se folosea banala apă de ploaie sau cea de izvor, trebuind  însă ca acestea să fie din luna martie. Dragobetele astfel este “o zi importantă pentru băieţii şi fetele mari, ba chiar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere”. În jurul focurilor aprinse pe dealurile golaşe din preajma satului, fetele şi băieţii discutau vrute şi nevrute, dar cel mai adesea se spuneau glume cu substrat erotic. Fetele, cum simţeau apropierea prânzului, începeau să coboare în goană spre sat. Potrivit tradiţiei, fiecare băiat urmărea o fată anume, bineînţeles cea care îi era mai dragă; dacă o urmărea unul care îi era antipatic, facea tot posibilul să nu fie prinsă! Feciorul iute de picior care prindea fata din fugă putea să o sărute în văzul întregii comunităţi, acest sărut semnificând logodna celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne ludice prefăţând adevăratele logodne. Sătenii mai vârstnici nu lucrau decât prin casă, sărbătoarea fiind socotită de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mai mari. Mulţi credeau că acum se petrec… întoarceri: cloştile la cuib, vitele de la iesle şi copii de la mâncare, toate dovezi ale depăşirii unui prag calendaristic. Sute de ani s-a împământenit ca element de noroc și fericire că tinerii trebuiau să glumească în această zi, să sărbătorească Dragobetele “ca să fie îndrăgostiţi tot anul”. Era un semn rău dacă o fată sau un băiat nu întâlneau de Dragobete măcar un reprezentat al sexului opus, opinia curentă fiind că tot anul respectiv nu vor mai fi iubiţi! Femeile credeau chiar că era îndeajuns să pună mâna pe un bărbat străin şi deveneau drăgăstoase bărbaţilor în tot cursul anului. Ziua de Dragobete era considerată una din cele mai bune zile pentru făcut de ursită sau de dragoste; în acest sens, fata care avea mai mulţi îndrăgostiți era bănuită “că a umblat după farmece de şi-a făcut de dragoste”. Dragobetele, închipuit ca un flăcău frumos, bun şi iubitor, putea fi întâlnit prin păduri. În legende este fiul sau soţul Babei Dochia, fiind însă mai mereu în dezacord cu aceasta, protejând şi purtând noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon sau Eros autohton. Originea acestei sărbători a dragostei trebuie căutată într-o credinţă, altădată generalizată în spaţiul dacic, potrivit căreia la Dragobete începea împerecherea tuturor păsărilor şi facerea cuiburilor, de aici o altă denumire a sărbătorii, Logodiciul sau Logodna păsărilor. Drept urmare, păsările domestice aveau parte de o hrană deosebită, iar pentru păsările cerului se azvârleau pe acoperişuri boabe de mei, grâu orz sau secară. Era cu totul interzisă sacrificarea, vânarea sau blestemarea vreunei păsări. Logodna de primăvară a acestora a devenit cu timpul “şi o sărbătoare a erotismului uman, ziua însurăţirilor şi înfrăţirilor, a logodnelor ludice sau reale ale tinerilor. Nu întâmplător această sărbătoare a fost plasată la cumpăna dintre iarnă şi primăvară, iar accentul este pus pe păsări şi femei, simboluri ale fecundităţii, și se sărbătorește pe toată perioada 24 februarie – 24 martie.  De aceea, nu e cazul să surprindă recomandarea tradiţională potrivit căreia femeile nu trebuiau nicidecum supărate la Dragobete, bărbaţii făcând tot posibilul să-şi găsească partenere pentru anul ce venea odată cu retrezirea naturii. Sărbătoarea de Dragobete, prin respectarea mesajului magic tradițional, în zilele noastre își menține toate beneficiile spirituale verificate cu certitudine de toți cei care au sărbătorit-o în anii trecuți în formele actuale de divertisment. În concluzie, Dragobetele ne permite să ne bucurăm de viață într-o diversitate de manifestări atractive pe care nici o altă sărbătoare contemporană nu le are.

Președinte EuroDEMOS, Morel Bolea

Leave a Comment