Google

Doua incendii intr-o zi

Written on:April 2, 2015
Comments
Add One

incendiu2Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină, pe 1 aprilie, pentru localizarea şi lichidarea a două incendii, astfel:

Incendiu la o casă

La ora 17.30, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din localitatea Slobozia, comuna Garceni. La locul intervenţiei s-a deplasat autospeciala de lucru cu apă şi spumă, din cadrul Punctului de Lucru Ivăneşti, cu patru subofiţeri, care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. În momentul sosirii pompierilor militari la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, în suprafaţă de aproximativ douăzeci de metri pătraţi. Flăcările au distrus în totalitate locuinţa, deoarece fiind vorba de o casă nelocuită incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, fapt ce a condus la propagarea acestuia la întreaga locuinţă. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric.

Incendiu de vegetaţie uscată

Pe 1 aprilie la ora 18.48, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în suburbia Moara Grecilor, a municipiului Vaslui. Incendiul a afectat aproximativ două hectare de vegetaţie uscată, pompierii reuşind lichidarea acestuia înainte ca focul să se propage către locuinţele din zonă. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un foc deschis, făcut de o persoană neidentificată.

Reamintim populaţiei că arderea vegetaţiei uscate, a miriştilor de pe terenurile agricole se poate executa după obţinerea , de la autorităţile competente a următoarelor documente:

– Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului;

– Permis de lucru cu focul deschis- emis emis prin grija primarului, de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (S.V.S.U.);

MĂSURI DE PREVENIRE

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale ori alte bunuri materiale combustibile; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire; Pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei. (Compartimentul Informare şi Relaţii Publice)

Leave a Comment