Google

Două incendii în câteva ore

Written on:March 16, 2011
Comments
Add One

În ziua de 15 martie, la ora 14.28, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost anunţată prin intermediul numărului unic pentru apel de urgenţă 112, izbucnirea unui incendiu în satul Telejna, comuna Zăpodeni, la locuinţa lui M. Vasile, la un depozit de furaje.

În cel mai scurt timp posibil, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Vaslui, format dintr-un ofiţer şi patru subofiţeri, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă care au reuşit să localizeze şi să lichideze incendiul în limitele găsite. Focul nu a făcut pagube semnificative şi mulţumită intervenţiei eficiente a pompierilor, care a durat o jumătate de oră, casa din imediata apropiere a fost salvată. Flăcările au distrus aproximativ 3 tone de furaje şi 12 metri liniari dintr-un gard de scîndură. Se pare că incendiul  a avut drept cauză probabilă focul deschis în spaţii deschise.

La ora 20.15, pompierii de la Secţia Huşi au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu la un alt depozit de furaje, de data aceasta în localitatea Tătărăni, la locuinţa lui M. Vasile. Echipajul format din şase subofiţeri a acţionat pentru lichidarea incendiului timp de mai bine de două ore, intervenţia fiind dificilă din cauza cantităţii mari de furaje (aproximativ 12 tone). Se pare că focul a izbucnit ca urmare a folosirii intenţionate a sursei de aprindere.

Din analiza statisticii incendiilor din ultimii ani, în această perioadă a anului se observă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată, iar în cele mai multe cazuri focul se extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând însemnate pagube materiale.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele reguli:

Ø          NU amplasaţi gunoaiele ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea şurilor, adăposturilor de animale, furajelor !

Ø          NU depozitaţi cenuşa cu jăratic nestins în locuri necorespunzătoare, în apropierea magaziilor, şurilor, furajelor!

Ø          NU fumaţi în magazii, şoproane, fânare, depozite de furaje, poduri;

Ø          NU aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă!

Ø          NU distrugeţi prin foc resturile menajere, furajele sau vegetaţia uscată din grădini, curţi, terenuri agricole decât după luarea măsurilor de prevenire a apariţiei şi răspândirii incendiilor la construcţii şi vecinătăţi!

Ø          NU utilizaţi focul deschis pe timp de vânt!

Ø          Colectaţi în grămezi vegetaţia uscată şi resturile vegetale astfel încât arderea să poată fi controlată;

Ø          Executaţi arderea resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate numai pe timp de zi;

Ø          Asiguraţi-vă mijloacele şi materialele pentru stingerea eventualelor incendii;

Ø          Supravegheaţi permanent arderea!

Ø          Stingeţi total focul înainte de părăsirea locului arderii!

Ø          NU utilizaţi în locuinţe sau anexe gospodăreşti lumânări, făclii, lămpi, de iluminat sau de gătit cu petrol fără luarea măsurilor de prevenire;

Ø          NU lăsaţi nesupravegheaţi copiii!

Ø          NU utilizaţi sisteme improvizate de încălzire sau cu defecţiuni;

Ø          NU lăsaţi nesupravegheate mijloacele de încălzire pe timpul funcţionării.

Leave a Comment