Google

Doua accidente cu trei victime in judetul Vaslui

Written on:December 14, 2014
Comments
Add One

betiv netTrei persoane au suferit vătămări corporale în urma producerii a două accidente de circulație în municipiile Huși și Vaslui. În cauză au fost întocmite dosare penale în conformitate cu prevederile Codului Penal.

În după-amiaza de 13.12.2014, am fost sesizați la numărul de urgență 112 despre producerea unui accident de circulație pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Huși.

Polițiștii Biroului Rutier Huși au efectuat cercetarea la fața locului și au stabilit împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Gabriel, în vârstă de 19 ani, din municipiul Huși, conducea un autovehicul pe strada Ana Ipătescu. La un moment dat a lovit două persoane, aflate pe sensul său de mers, precum și roaba împinsă de una dintre persoane. Conducătorul auto a frânat însă nu a reușit să evite impactul. Victimele au fost transportate la Spitalul municipal Huși unde au fost diagnosticate astfel: L. Gabriela, de 51 ani cu „politraumatism și fractură tibie”, iar L. Adrian, de 26 ani cu „politraumatism”.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În seara de 13.12.2014, pe strada Traian, din municipiul Vaslui s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton.

Din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiștii Biroului Rutier Vaslui au rezultat următoarele date: Ioan, în vârstă de 26 ani, domiciliat în comuna Deleni a condus un autoturism pe strada Traian, iar la o trecere pentru pietoni a accidentat o femeie, în vârstă de 56 ani, din municipiul Vaslui, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost diagnosticată cu „fractură gambă”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Conducerea unui autovehicul şi alcoolul sunt incompatibile!

Nu vă urcaţi la volan, daca aţi consumat băuturi alcoolice!

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Sub această limită fapta constituie contravenţie, iar sancţiunea este suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru trei luni, la care se adaugă nouă puncte de amendă.

Leave a Comment