În noaptea de 27/28 noiembrie, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie care efectua serviciul în zona Gară, a oprit în trafic un autovehicul condus de S. CONSTANTIN, de 44 ani, din judeţul Ilfov, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,85 mg/l. alcool pur în aerul expirat).
B. SORIN, de 19 ani, din judeţul Iaşi, a fost oprit în trafic de o patrulă, în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe raza comunei Butea. Tânărul prezenta halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l. alcool pur în aerul expirat.
La data de 28 noiembrie, pe str. Moara de Vânt a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Echipajul auto ajuns la faţa locului a identificat pe B. ALEXANDRU, de 25 ani, din Iaşi, care în timp ce conducea un autoturism marca Mercedes pe str. Moara de Vânt, la intersecţia cu str. Spital Paşcanu a pierdut controlul comenzilor, oprindu-se într-un imobil.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosare penale conform OUG 195/2002 şi au luat măsura reţinerii permiselor de conducere.





























Add One