Există fapte care alcătuiesc mesajul ce continuă vieţii, ieşirea de pe scena ei, a omului, descifrând câteodată, ceea ce nu s-a ştiut despre el, ce a fost nevăzut în identitatea lui.

Au trecut zile de când arta muzicală românească a fost amputată fulgerător de un glas frumos, de o melodie minunată. În luminile rampei, o chitară a rămas singură, între lampadarele astrale, un suflet gol a explodat într-o stea şi s-a reaprins. Sufletul este al Mădălinei, steaua e a cântecului ei; s-au făcut una şi acum străluminează singurătăţilor de sus, zbuciumărilor, forfotei de jos, în lumea pe care a lăsat-o în lacrimi! Au trecut zile de când „fata cu părul de foc” împietrită, ca un monument de singurătate şi supărare, a lăsat cortina ochilor ei să cadă, nevrând să mai privească ochii lumii. Dar a lăsat un mesaj. Acesta e mesajul enigmatic ce urmează vieţii ei: cântecul contopit cu sufletul şi întrupate într-o stea reaprinsă. Mădălina Manole, pentru neamul românesc, este un simbol, aşa cum steaua ei este un crepuscul din lumina eternă. S-au scurs zile, de la noi s-au scurs, la Mădălina s-au adăugat, de când i s-a părut că e târziu pentru ea în lume şi a pornit pe drumul cel mare, fără de capăt! Dar clopotele nu au plâns-o! În cântecul clopotelor trebuia să fie dusă, trebuia să aibă o înmormântare voievodală! Câţi netrebnici vor fi avut de atunci parte de o înmormântare creştinească?! Crima şi hoţia trec prin faţa altarelor, violatorul şi cel ce înstăpâneşte cu un pumn de fier o lume şi cel care nu lasă paharele şi moare, răpus de o boală cauzată de alcool, care tot moarte aduce, ca şi blestematul pesticid, toţi sunt îngropaţi după rânduială creştinească. Numai la faţa sinucigaşului nu se arată icoana bisericii, cine poate să mai înţeleagă, de ce şi de ce, tocmai în cazul Mădălinei, despre care încă nu există o pronunţare legală?! În cazul Erbaşu, de pildă, s-a admis oficierea slujbei de înmormântare în biserică, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive, pe când în cazul Mădălinei, uşile bisericilor au avut lacăte. Cine cântăreşte şi măsoară păcatele lumii? S-au întâmplat, în istorie de atâtea ori, infinite erori, însă de stâncă sunt cei care le făptuiesc şi nu s-a văzut până acum cel care să le îndrepte. Trăim într-o lume de stâncă, înghiţim o istorie de stâncă. Cel puţin cu privire la înmormântarea minunatei Mădălina Manole e supărată o naţiune întreagă! Toată lumea ştie că Mădălina era credincioasă, că mergea în fiecare săptămână la biserică, în ultimul timp. Si atunci unde s-a dus biserica de pe calea ultimei ei călătorii pământene?! (Aurel V. ZGHERAN)