Google

Din vechime (V)

Written on:August 31, 2014
Comments
Add One

Barladul vechi. Institutul de Domnisoare al doamnei Ciot(Pensionul)În 1764 trece prin Bârlad poetul Frederick Calvert de Baltimore. Deşi a trăit numai în Anglia, putem spune că a fost primul american ajuns la Bârlad! De ce? Pentru că era guvernator ereditar al coloniei Maryland, viitorul stat american, iar înaintaşii săi se numărau printre părinţii naţiunii americane. Străbunicul George Calvert, venit în Lumea Nouă la jumătatea secolului XVII, întemeiază colonia Avalon pe insula Terra Nova şi oraşul  Ferryland. Era baron de Baltimore după numele domeniului Baile an Tí Mhoir din Irlanda. Cecilius, fiul lui George, întinde stăpânirea peste întreaga Terra Nova şi fondează Marylandul. Este primul guvernator proprietar al noii colonii. Următorul Calvert, Charles, pune temelia oraşului Baltimore în anul 1729. După o plimbare prin Orient, Frederick Calvert scrie cartea “Călătorie în Est, între anii 1763 şi 1764”, care cuprinde mărturii despre Bârlad. Ştergem cu frenezie urmele istoriei. La Bârlad s-au demolat în anii 1970 prăvăliile lui Tache, Ianche şi Kadâr, personajele piesei scrise de Victor Ion Popa. A fost dărâmată casa postelnicului Constantin Malaxa, în care a petrecut anii de liceu la “Gheorghe Roşca Codreanu” viitorul industriaş Nicolae Malaxa. În alte părţi trecutul este respectat. Berăria “La Pocalu” din Praga, imortalizată de Jaroslav Hasek în romanul “Peripeţiile bravului soldat Svejk”, este obiectiv de turism cultural.

Ţinutul Tutova s-a format prin unirea Ţărilor Bârladului şi Tutovei. Ipoteza că demult localitatea Tutova ar fi fost târg nu este agreată de majoritatea istoricilor, arată o notă din lucrarea “Istoria Bârladului”. Cu toate acestea localnicii din satul vecin Ciocani păstrau memoria târgului Tutova. La fel, bătrânii din Ghidigeni spuneau despre Bârlad că a fost capitala Moldovei. Era amintirea vremurilor când oraşul găzduia vornicia Ţării de Jos. În satul tutovean Iugani se obişnuieşte ca la 1 februarie femeile să lipească pereţii şi să spele rufele. Apa şterge relele anului trecut. În prima zi a lui februarie se oficia în lumea tracă sărbătoarea zeului Dionisos. Se făceau libaţii cu vin ca ofrandă pentru recolta viitoare. Cu timpul oamenii ca să nu mai verse vinul l-au înlocuir cu apă. Mai apoi aruncatul apei s-a transformat în spălat. Lipitul cu lut este semn de înnoire. Nu se toarce lâna în această zi pentru că se înmulţesc gândacii. Lutul astupă gura gândacilor, apa îi îneacă. Ritualurile uitatei religii dionisiace s-au refugiat în superstiţii. Unele sunt învăţături. În puterea iernii gospodinele stăteau cu furca de tors la brâu, dar din februarie trebuiau pornite pregătirile de primăvară. De la bun început curăţau casa pentru a îndepărta mizeria de peste iarnă şi pentru a stârpi vieţuitoarele nepoftite. Pe 9 martie, de Moşii, se dădeau de pomană la Ghidigeni turte din grâu decorticat în piuă şi fiert în lapte. Moşii, primitivii hirsuţi care au supravieţuit în păduri, anunţau primăvara la început de martie, ieşind din scorburile unde stătuseră peste iarnă. Erau flămânzi. Ca să nu dea iama prin aşezări, ţăranii le dădeau grâu fiert. Aminirea sălbaticilor cu grai nearticulat este Baubaul care sperie copiii şi omul negru din jocurile lor. Cei vechi celebrau la 1 martie anul nou după calendarul agricol, cel dintâi adoptat. L-au folosit geţii şi romanii la începutul istoriei lor. A ajuns până la noi prin numele lunilor septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, care înseamnă a şaptea, a opta, a noua şi a zecea. Legat de anul nou agricol am moştenit mărţişorul. La început era un ban de argint, simbolul soarelui şi două fire, alb şi roşu, principiile masculin şi feminin, yin şi yang. Regăsim dualitatea în cultul solar practicat înaintea creştinismului. Ca rămăşiţă a vechii credinţe, ţăranii consideră Soarele, chipul lui Dumnezeu. Alter egoul feminin al Soarelui, era Sora. Apare ca nume de femeie în evul mediu. Din Sora a derivat Sorina. Mărţişorul era pus la Florii într-un copac înflorit. Copiii primeau de Paşte ouă roşii dacă arătau gazdei o frunză verde. De Arminden, sărbătoarea solară a naturii reînviate, se mânca la iarbă verde şi se puneau crengi înfrunzite la porţi. În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, suedezii petrec în pădure şi se aprind ruguri. Arminden este ziua zeului get Armin. Den, înrudit cu sanscritul dina şi latinul dia, înseamnă zi. “Shahnama”, lucrarea autorului Ferdovsi, spune că Armin era în mitologia persană “Paznicul Ţării Arienilor”. Numele Armin are aceaşi rădăcină cu substantivele arian, Iran, Armenia, cu etnonimul arimilor, neam carpatic străvechi, primul trib arian de pe melegurile noastre şi cu femininele Ariana, Ariadna, Arina. Sânzienele perpetuează cultul Dianei, zeiţa pădurilor. În această zi fetele mergeau în poieni şi culegeau flori. În creştinism Diana devine Sânziana – Sânta Diana. La Ciocani, dintr-un pui fript fetele primeau aripile, băieţii copanele, maturii pieptul, iar vârstnicii măruntaiele. Erau reguli de igienă alimentară rămase de la geţi. Vechi era şi obiceiul ca din căldarea cu apă să bea primul cel mai tânăr. Alminteri izvorul  seca. Jupiter, divinitatea supremă a romanilor, a dictat regelui Romei, sabinul Numa Pompiliu, legile de început ale dreptului roman folosit şi azi. Sabinii, locuitorii Sabiniei, vecina Romei, au venit din Carpaţi. Jupiter devine Sfânta Joi protectoarea agriculturii. De aceea joia este zi de târg. Memoria colectivă reţine pe Jupiter ca stăpânul fulgerelor. Prin urmare nouă joi după Paşti nu se lucrează în vie, fiind pericol de grindină. În numerologie cifra 9 simbolizează divinitatea. De Sfântul Andrei se ung cu usturoi clanţele uşilor ca să nu intre strigoii. Este ecoul Saturnaliilor romane, când se credea că sufletele vin printre cei vii. După Nicolae Densuşianu, Saturn a fost regele pelasgilor de la Dunăre care au colonizat Italia. La Ghidigeni se făceau şotii la priveghiul morţilor. Obiceiul vine de la geţii care se bucurau că cel mort merge în Daksha – Ţara Zeilor. “Norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări se mai închină şi acum în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor”. Dimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei”. (Marian Rotaru)

Leave a Comment