Google

Din oaspete s-a transformat in violator

Written on:January 28, 2014
Comments
Add One

DCF 1.0Un bărbat de 28 ani, din comuna Duda-Epureni a fost reținut de către polițiști pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși cu propunere de arestare preventivă .

În dimineața de 27.01.2014, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 56 ani, din satul Epureni, comuna Duda-Epureni cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de viol. Deplasându-se la fața locului, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au stabilit umătoarele:

În seara de 26.01.2014, B. Narcis, de 28 ani, din satul Epureni, comuna Duda-Epureni a venit în vizită la partea vătămată. I-a propus acesteia să întrețină relații sexuale. Întrucât femeia l-a refuzat, a dezbrăcat-o cu forța și, prin constrângere, a întreținut raporturi sexuale cu aceasta, după care a plecat.

A doua zi dimineață, la domiciliul victimei a ajuns fiul său, căruia i-a povestit cele întâmplate, după care a anunțat poliția. Polițiștii l-au identificat pe suspect la domiciliul său și l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 ore. Astăzi l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, cu propunerea de arestare preventivă pentru viol.

Suspectul este cunoscut cu antecedente penale pentru tâlhărie, lipsire de libertate și viol, fiind liberat din penitenciar în anul 2012.

Leave a Comment