Google

Despre tata, despre mama şi icoane pictate de păcat

Written on:April 6, 2014
Comments
Add One

Boto+ÖaniMama avea suflet şi pentru tata sau poate i-l lăsase tata în grijă. Nu ştia să mângâie dar ştia să plângă. L-am văzut pe ascuns, în taină, cum se ruga că-i otrăvise câinele. Apoi l-am mai văzut când îi pocnise o doagă la un butoi de 60 deca cu vin. Era ascuns sub podeaua de salcâm a vitelor, de spaima comuniştilor, din care trebuia să-şi ridice casa din furci, nuiele şi vălătuci, casă cu geamuri largi şi meri care să-şi oglindească frumuseţea în ele. La moartea rapidă a mamei nu l-am văzut plângând sau poate îi secase lacrimile. Îşi luase sufletul înapoi că mamei nu-i mai era de trebuinţă iar al ei l-a dat în custodia divinităţii pentru alt trup, frumos şi zdravăn ca al mamei. Tata era un obiect prin curte şi prin casă. El trebuia să facă, să aducă lemne, să cumpere var şi vopsea, să tencuiască biserica satului, că de atâtea rugăciuni, tămâie şi flăcări de lumânări, sfinţii se decojiseră şi nu mai aveau veşminte pe ei, ca la începutul lumii. Tata trebuia să să sape fântâna cea mai adâncă care trebuia, obligatoriu, să aibă trei izvoare cum avioanele au mai multe motoare. În fiecare an punea pomi, alergând la cele mai îndepărtate pepiniere, cum alergam eu prin anticariatele ţării. Avea un cult al pământului, al animalelor şi a tot ceea ce iubea pământul. În culturile tatei am văzut cânepă, in, tutun, părâng. Din seminţele cânepei orna colăcei sofisticaţi ai Sfinţilor Mucenici. Inul îmi însenina sufletul care era ca si cerul, ca sineala cu care mama îmi îmbălsăma rufele. Tutunul avea un ritual al sădirii, recoltării, uscării, păpuşării şi pusului în rame speciale de lemn, iar părângul cred că îmi era cel mai drag – era străveziul din toate culturile tatei. Mama avea cultul perpetuării, cum au toate femeile, cu bărbatii lor şi cu Dumnezeu. Am fost nouă fraţi şi surori şi am apucat viaţa doar eu, al patrulea. Perpetuarea este o genă specială de la Dumnezeu –“Iubiţi-vă şi umpleţi pământul!”. Dar şi cuvintele Domnului se dezic, suntem prea mulţi şi prea multe avorturi sunt pe masa de operaţii a planetei. Tata muncea pentru toţi funcţionarii statului. Pentru popă dădea un salariu în fiecare an- ba zugrăvea biserica, ba vopsea, ba făcea garduri, ba acoperea biserica, electrifica, ba, ba…Fetele lui nu ştiu ce făceau la Bîrlad, dar aveau Dacie şi apartamente propietate(personală!). Ilicitul comunist nu l-a întrebat nimic pe popă iar familia  i-a făcut poză alb-negru în catafalc şi ca un sfânt a fost vândut cu o 100 de lei la tot satul. Tata era generalul suferinţelor a tot ceea ce se întâmpla în jurul lui şi a murit rapid cum a murit şi lumânarea de la căpătâiul mamei, Domnilor!…

Fulger la pândă Sanda⁄ nu-i tristă⁄ Sanda⁄ este tristeţea însăşi⁄ bucuriile⁄ puţine câte au fost⁄ câte le are⁄ le-a înecat pe toate⁄ în lacrimile tristeţii.⁄⁄ Sanda⁄  e singură⁄ ca un copac în furtună⁄ cu fulgerul⁄ întotdeauna la pândă⁄ ca o osândă⁄ e-o casă⁄ cocoşată de timp⁄ în care varul⁄ îşi numără straturile⁄ de Crăciun⁄ şi de Paşte⁄ de morţi⁄ şi de vii⁄ care încotro⁄ care pe unde⁄ dar neiertat⁄ de cer⁄ de pământ⁄ Sanda⁄ se uită la cer⁄ ca la moarte⁄ se uită la pământ⁄ ca la naştere⁄ ca la Înviere⁄ loc de verdeaţă⁄ fără durere⁄ fără suspin⁄ a spus-o poetul⁄ în straie⁄ şi aripă de înger⁄ acum o spun⁄ glasuri sforăitoare⁄ până pocnesc⁄ toate icoanele⁄ pictate de păcat⁄ până curg⁄ toate lumânările⁄ pe chipul de ceară⁄ al Sandei⁄ cu Sanda⁄ pâinea⁄ de pe vatra încinsă⁄ e pâinea⁄  din prima rugăciune⁄ a lumii⁄ politica⁄ e impozitul de pe pâine⁄ spuza amară⁄ cu care⁄ se îngraşă nemunca⁄ impozitul de pe arătură⁄ de pe sămânţă⁄ intotdeauna⁄ primordială⁄ Sanda⁄ nu-i tristă⁄ Sanda⁄ este tristeţea însăşi, Domnilor!… (Chiriac SAMOILA-Barlad)

Leave a Comment