Google

Despre Nicolae Apostol şi carnea cu freamăt de doi

Written on:July 7, 2014
Comments
Add One

cartiDespre Nicolae Apostol am mai scris dimpreună cu profesorul aşezat în turnul meditației și acțiunii, Gheorghe Gherghe. Ambii se mai întâlnesc și vorbesc aprins despre păcatele școlii, ale orânduirii care nu iese ca în vest sau ca peste oceanul Pacific. Dacă Fedeștiul de Șuletea are un suflet, Nicolae Apostol este acela. Merge pe pământul natal și prin cuvintele limbii române cu sfială și pioșenie iar în cotloanele cântecului de greier nu dă năvală. Are aproape 18 ani de școală primară, un majorat care îi dă puterea să reziste și să viseze, obligatoriu, cu ochii larg deschiși ca o fereastră. A fost și în lumea largă, în vacanțele lungi ale școlii de peste 100 de ani de existență, unde a învățat și mama mea, Ruxanda Croitoru, care a făcut 7 clase și a fost mândră toată viața. A văzut și a intrat în bunăstarea și civilizația altora dar cenușa ce-a lăsat-o în urmă l-a adus tot la Fedești. Toate drumurile străinătății l-au adus tot la Fedeștiul lui drag și binecuvântat de Dumnezeu, l-au adus la mânăstirea „Măgaru” care își întinde turlele dincolo de deal și simte respirația lui Dumnezeu peste toate colinele molcome și pădurile despletite de ploi și zăpezi. Da, drumurile lungi pe mai multe benzi ale străinătății i-au arătat că lumea e mare și că te poți rătăci ușor dar tot mai mare și mai profund este satul și școala lui, obligatoriu, primară. A continuat cariera tatălui Vasile Apostol, mama Georgeta Apostol și acum le sprijină rugăciunea lungă a bătrâneții. Un alt motiv nobil, ascuns tainic într-o poruncă a lui Dumnezeu:„Cinstește pe tatăl și mama ta ca să trăiești mulți ani pe pământ!”, de a veni din Elveția și Spania-unde oamenii au munca în firea lucrurilor și educația are o trecere mai mare ca în România.„ Școala va fi școală când statul va fi stat și omul va fi om!”- frumos și adevărat,spus de Sfântul Mihai Eminescu unde Biserica Ortodoxă se mai bâlbâie la canonizarea lui. Da, Nicolae Apostol a fost fermier în Elveția unde orâduirea muncii, eficiente și competitive nu înseamnă doar vorbe și slogane politice. Înseamnă cu totul și cu totul altceva. Comunismul a dezrădăcinat neamul și țara, au luat oamenii de la pământ și i-au obligat să facă rulmenți care se vindeau pe un preț de nimic doar să arătăm forța și mândria socialismului și comunismului, înfloritor, atât de înfloritor că s-a prăbușit ca un joc de domino. Îmi povestea fostul director general de la „rulmenți”, ing. Diomid Năstase, că puneam rulmenți la o locomotivă Diesel, fabricată la „23 August” București sau la „Electroputere” Craiova și puneam și niște rulmenți, care nu-i fabricam încă S,KF-uri din Suedia, cu răcire prin curenți de aer, iar când primeau banii pe locomotivă abia puteam achita rulmenții fabricați în Suedia. Iată o față nevăzută a industrializării forțate și a subminării economiei naționale. Vorbeam de dezrădăcinare ,care a fost tristă și dramatică. De reinrădăcinare nu s-a mai putut vorbi că cei de la sat au ajuns bătrâni și nu mai aveau chef de pământul luat cu japca și cu sula securității lui Gheorghe Ghiorghiu-Dej. Vorbeam de munca în Elveția a lui Nicolae Apostol. Acolo fermierii au sprijinul și respectul statului și corupția este fata mare unde nimeni și nimic nu are chef să se pună cu ea. La noi ar viola-o barbar și i-ar fura și cerceii din ureche, cumpărați cu banii murdari ai mamei de infirmieră forțată în Italia sau Spania. Nicolae Apostol îmi vorbește de școală, de biserică, de pajiște și de sat ca de propriul său suflet, trist și neindestulător. Îl măsor din cap până în picioare, îi tulbur mintea ca un iaz cu pești argintii și îmi dau seama că neamul românesc rezistă și așa a rezistat de-a pururi. El înrădăcinatul, cu dezrădăcinatul cu dor de via și livada tatei din copilăria pe care comuniștii le-au făcut pârloagă și blestem. Învățătorul Nicolae Apostol mi-a vorbit frumos și de preotul satului, Marius Neștian, care s-a strămutat în eternul nostru Ardeal tras de firul nevăzut al neamului, dinspre nevastă, doamna preoteasă. Iulia Nestian a lăsat multe suflete mântuite întru Dumnezaeu, cum lasă și Nicolae Apostol. În Spania, tot într-o vacanță lungă a lucrat într-un colegiu de copii de toate vârstele. Se pare că acolo „colegiu” are alț înțeles și altă semantică. Colegiul de la Fedești-Șuletea are 20 de copii și crede că mai toți vor urma drumurile lui rătăcite din Spania și Elveția și cine știe câți se vor mai întoarce sau dacă se va mai întoarce vreounul, domnilor?!…

Trenă de greier Pe coapsa ta/ se lipesc/ ochii bărbaţilor/ lipitori ancestral/ primordial/ carnea are freamăt/ de doi…Luna jinduieşte/ la trupul de prunca/ al fete-i de-mpărat/ și așteaptă pețitorii/ cu trenă de greier… Pe chipul meu/ lumina se condensează-n/ cuvinte/ și spumele mării/ te învață-n mlădierea/ îmbrățișarea cu țărmul… Arzi pe umerii bărbaților/ hlamidă regală/ reverențele/ sărută pământul/ Dumnezeu îți face cu ochiul/ din cer și pe trupul tău/ se prelinge iubirea / cu cântec de greier, domnilor!…

Leave a Comment