Google

Deputatul liberal Cristian Achiţei mai aproape de botoşăneni

Written on:June 19, 2018
Comments
Add One

Deşi nu este campanie electorală, în această săptămână mii de botoşăneni au avut surpriza să găsească în cutiile poştale, sau să le fie înmânate personal, un pliant color din partea inginerului Cristian Achiţei – deputat PNL de Botoşani. Printre altele, unul dintre mesajele transmise de deputatul liberal către electoratul botoşănean face referire la modernizarea drumului naţional 28 B, Botoşani – Târgu Frumos, drept pentru care Cristian Achiţei menţionează: „Susţin acest proiect! Realizarea efectivă, până la sfârşitul mandatului, în 2020, a acestui obiectiv, promis încă din campania electorală din 2016, reprezintă prioritatea absolută a întregii mele activităţi în calitate de reprezentant al botoşănenilor în Camera Deputaţilor. Sunt mândru că am reuşit să promovez amendamentul la Legea Bugetului de Stat pentru anul 2018 care a permis ca proiectul de modernizare a DN 28B Botoşani – Târgu Frumos să primească finanţare în acest an. Este primul pas concret pentru punerea în practică a lucrărilor de modernizarea a drumului care leagă judeţul Botoşani de restul ţării”. La capitolul „Activitate parlamentară în primul an al mandatului de deputat”, Cristian Achiţei aduce la cunoştinţa botoşănenilor că a avut: 21 de propuneri legislative iniţiate, 10 întrebări şi interpelări adresate miniştrilor în legătură cu proiectele de investiţii şi cu alte probleme legate de judeţul Botoşani, 2 declaraţii politice referitoare la infrastructura judeţului Botoşani, 8 moţiuni simple votate împotriva miniştrilor cu cea mai slabă activitate în guvern. „Cred că am fost în asentimentul tuturor botoşănenilor atunci când am iniţiat proiecte legislative care prevăd: arborarea obligatorie a drapelului României în zonele centrale ale tuturor localităţilor ţării cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale; obligarea Poliţiei Rutiere de a face prevenţie, nu vânătoare de amenzi, prin folosirea dispozitivelor radar din dotare doar pe maşini inscripţionate, aflate la vedere”, mai precizează deputatul Cristian Achiţei. Iar în mesajul de final, parlamentarul de Botoşani subliniază: „Dragi botoşăneni. Vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o prin vot la ultimele alegeri parlamentare! Ţin să vă asigur că, după un an de mandat, înţeleg pe deplin responsabilitatea pe care o presupune calitatea de deputat în Parlamentul României. Privesc această poziţie nu ca pe un privilegiu, ci ca pe asumarea unui efort continuu şi susţinut, derulat pe parcursul a patru ani, pentru a vă face bine vouă, cei care m-aţi onorat cu încrederea voastră. Conştient de statutul de parlamentar de opoziţie, cu limitările pe care le presupune, vreau să vă asigur că uzez de toate pârghiile legale pentru a-mi aduce aportul la dezvoltarea accelerată a judeţului nostru şi la rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm cu toţii în această perioadă. Vă stau la dispoziţie cu dorinţa de a vă sprijini ori de câte ori îmi stă în putere cu bună credinţă şi cu maximă deschidere spre comunicare. Hai să fim parteneri! Vino alături de mine, ajută-mă să fiu un parlamentar mai bun, mai eficient! Cere-mi sprijinul fără ezitare şi contează pe ajutorul meu! Nu te voi dezamăgi!”. Totodată în pliant se află şi un formular de petiţie care poate fi depus la Cabinetul parlamentar al  Deputatului  Cristian Achiţei situat în municipiul Botoşani pe Aleea Maxim Gorki, nr.2 (vis a vis de Casa de Cultură a Sindicatelor), programul de lucru al cabinetului fiind de luni până vineri între orele 10.00-18.00, iar sâmbăta între orele 10.00-12.00. (G.B.)

Leave a Comment