Elevii de la Grupul Şcolar “N. Bălcescu”, împreună cu profesorii de aici, se gândesc la cei cu care soarta nu a fost darnică şi au demarat activităţi umanitare prin care să vină alături de cei mai necăjiţi locuitori ai tinerei urbe
botoşănene. În perioada 6 – 10 decembrie 2010 s-a demarat proiectul “ Să-l aşteptăm pe Moş Nicolae”, care a constat în strângerea de fructe, rechizite, haine şi dulciuri ce au fost donate copiilor din familiile cu probleme, identificaţi de partenerul din cadrul proiectului, preotul Patacă Constantin de la Parohia Ortodoxă “Sfinţii Trei Ierarhi” Nicolae Bălcescu.
Cadrele didactice implicate au fost: profesoara Maria Dariciuc – directoarea Grupului şcolar, profesoara Augustina Fegher, doctorul Viorica Grosu, profesoara Silvia Pârnău, învăţători, diriginţi, elevi.
“ Să ne amintim de bătrâni” a fost o activitate a Consiliului Şcolar al Elevilor de la Grupul Şcolar “ Nicolae Bălcescu” care a constat în colectarea unor donaţii, fiecare elev donând câte 30 de bani, cu care s-a participat la organizarea Pomul de Crăciun pentru locatarii UAMS Nicolae Bălcescu.
“ Existăm şi noi în lumea voastră”, ediţia a IV-a, reprezentaţii în scop umanitar ale trupei de teatru din cadrul Cenaclului “Neghiniţă”, pentru bătrânii de la UAMS . Elevii au interpretat o parodie după celebra “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. “Calendar 2011”, comercializat in scop umanitar si realizat cu sprijinul elevilor din şcoală.
În perioada noiembrie-decembrie 2010, în judeţul Botoşani s-a derulat etapa a II-a a Concursului „Şapte paşi spre sănătate”, desfaşurat în cadrul Proiectului POSDRU „Oferte educaţionale inclusive extracurriculare si extraşcolare pentru formarea stilului de viaţă sănătos şi a cetăţeniei active pentru copiii din comunităţi dezavantajate, cu precădere rurale în învăţământul preuniversitar din România”. Au participat următoarele unităţi de învăţământ: Grupul Şcolar Industrial Bucecea; Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă” – Şendriceni; Grupul Şcolar „Nicolae Bălcescu” – Flămânzi; Liceul Teoretic „Anastasie Başotă” – Pomârla; SAM „Ion Pillat” – Dorohoi; Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani, Şcolile cu clase I-VIII: Albeşti, Buimăceni, Iacobeni, George Hazpan – Varfu Câmpului, Miletin, „Mihai Constantineanu” Dorobanţi, Dângeni, Brăeşti, „Ion Bojoi” Flămânzi, Cristeşti, Avrămeni, Nicşeni, Lupăria – Prăjeni. Concursul a fost coordonat de catre Inspectoratul Şcolar Judeţean, Alexandra Hrincescu, inspector pentru educaţia permanentă si Carmen Prelipcean, inspector şcolar de specialitate.
Elevii din Flămânzi au ocupat locuri fruntaşe, după cum urmează: Iulia Alina Ivasuc – clasa aXI-a de la Grupul Şcolar “N. Bălcescu”, coordonator prof. Augustina Felicia Fegher, Premiul I la secţiunea Film – Liceu; Nicoleta Alexandra Manolescu – clasa a VIII-a, de la Şcoala cu clasele I-VIII “Ion Bojoi” Flămânzi, coordonator prof. Rodica Abăcioaei, Premiul II la secţiunea Poster-Gimnaziu; Georgiana Adelina Sadagurschi – clasa a III-a, de la Grupul Şcolar “N. Bălcescu”,coordonator înv. Marinela Guraliuc, Menţiunea I la secţiunea Desen – Învăţământ Primar. (profesor Constantin AGAFIŢEI – Flămânzi)





























Add One