Google

De la batrani

Written on:June 22, 2014
Comments
Add One

Sfinxul din Bucegi copyExistă soartă? Există ceea ce elinii numeau “moira”, adică ursită? Elena Rotaru, bunica mea din Ghidigeni, povestea ce i s-a întâmplat cândva unui cioban, care deşi om vrednic, trecuse de tinereţe fără a reuşi să se însoare! Odată, când se ducea la târg cu treburi, cum făcea deseori, întârzie pe drum. Soarele era la apus, iar pentru că tâlhari erau destui, nu a vrut să-l prindă noaptea singur pe coclauri. Se opreşte în primul sat ieşit în cale şi bate la o poartă ca să ceară găzduire. Gospodarul se învoieşte şi-l lasă să se culce pe prispă. Ciobanul se întinde chiar sub fereastră. Nu a putut adormi. Soţia ţăranului dădea să nască. Pe la miezul nopţii un ţipăt vesteşte venirea pruncului pe lume. De cum pleacă moaşa şi mama adoarme obosită, vin ursitoarele. ”Fata va fi frumoasă şi deşteaptă”, spune prima. “Va fi gospodină, cu noroc în viaţa şi va avea copii sănătoşi, deştepţi, harnici şi frumoşi”, prezice a doua. “Fata asta se va mărita cu bărbatul care stă jos pe prispă”, dă sentinţa a treia. Ciobanul rămâne năuc! Câţi ani o să aibă el când copila va ajunge de măritat? Dimineaţă gospodarul se grăbeşte la câmp. Ciobanul se scoală, intră în casă, fură fata de lângă mama adormită, o duce în grădină şi o înfinge cu burta într-un arac. Pleacă apoi în drumul lui. A crezut că prin moartea fetei va păcăli soarta! Au trecut anii, vreo şaisprezece la număr. Ciobanul ajuns aproape de bătrâneţe tot nu găsise soţie. Nici nu se mai gândea, când într-o zi la târg întâlneşte o mândră tânără şi frumoasă. Îi place de ea şi spre mirarea lui şi ei de el. Se căsătoresc! În noaptea nunţii vede la soţie o cicatrice. “De unde o ai”? “Nu ştiu. Mama mi-a zis că în noaptea când m-am născut a stat la noi un nebun. Habar n-am de ce, dar a vrut să-mi ia viaţa şi m-a înfipt într-un arac, afară în grădină. Noroc de vecina care a venit dis de dimineaţă să vadă ce face mama. Ea m-a scăpat”! Morala poveştii din Ghidigeni, de ce ţi-e dat nu scapi, o regăsim la o istorisire din Mesopotamia antică. Aceasta din urmă este scrisă pe o tăbliţă de lut scoasă de sub ruinele bibliotecii regale din Babilon. Catinca Muscan o redă în volumul “Explorări în Enigmatic”.

Înlocuirea lui Făt Frumos cu Boban, fiu de văduvă săracă, este nota originală a folclorului din Ghidigeni. Un bob de linte căzut pe jos nu se lăsa adunat de gospodina care dădea cu mătura. De fiecare dată sărea din faraş şi o lua de-a dura pe podea. Până la urmă femeia îl prinde cu degetele şi înciudată îl înghite. Rămâne însărcinată. La soroc naşte un băiat căruia îi dă numele Boban. Frumos, bun la suflet şi deştept foc, creşte într-o zi cât alţii în trei, aşa cum stă bine unui erou de poveste. Ajuns flăcău pleacă să o scape pe Ileana Cosânzeana, fată de împărat, furată de zmei şi dusă în ţara lor. Ajuns într-o pădure mare, aude un şuierat, un huiet ca de furtună. Era Zmeul Zmeilor venit să pedepsească omul care a îndrăznit să calce pe tărâmul lui. Mai departe evenimentele sunt uşor de bănuit. Boban învinge şi ia fata. Particularitatea basmului din Ghidigeni stă tocmai în concepţia lui Boban, care nu a fost naturală. Seamănă mai degrabă cu inseminarea artificială. Ţăranii de pe valea Bârladului nu puteau scorni aşa ceva doar din pură imaginaţie. Sâmburele de adevăr transmis de povestitor este un fapt petrecut în trecutul nebulos. Cine a inseminat artificial o localnică şi în ce scop? Presupunem că stirpea zmeilor este rezultatul incompatibilităţii genetice dintre pământeni şi “oamenii din cer”, la fel ca uriaşii din Biblie. Străinii veniţi din stele, realizând greşeala făcută, s-au hotărât să stârpească zmeii, a căror apariţie fusese cauzată tot de ei, cu sau fără voie. Boban a fost creat anume ca să poată înfrunta zmeii. În aceaşi conotaţie paleoastronautică, susţinută la noi de autorul Victor Kernbach, semnalez basmul “Oul Tăval – Tăval” din satul tutovean Ciocani, povestit de bunica maternă Amalia Ivas. Oul minunat se deplasa rostogolindu-se, comunica şi lua decizii înţelepte. Lăsând de o parte închipuirea martorilor din vechime care nu-şi puteau explica cele văzute şi adaosul narativ ulterior, recunoaştem în oul inteligent un robot construit în altă lume. Pe la 1840, Dumitru Mavrocordat a adus la Ghidigeni ţigani care să muncească moşia. Următorul boier, Nicolae Z. Chrissoveloni, îi va pune să lucreze în fabrică. Mahalaua lor era aşezată pe coasta unui deal care coboară în Balta Ţigănească. Casele din vale aproape că intrau în pădurea de trestii de pe malul lacului. Primăvara când râul Bârlad se revărsa, preaplinul de apă umfla balta şi inunda cocioabele amărâte.Ofiţerii din armata imperială rusească cantonaţi la Ghidigeni în primăvara anului 1917 au zis în derâdere cătunului înecat „Veneţia”. De atunci aşa i-a rămas numele. În “Marele Dicţionar Geografic al României” publicat între anii 1896 – 1902 este scris că Ghidigeniul avea 15 comercianţi la o populaţie de 840 de locuitorii. Faptul denotă prosperitatea satului, observată de autorii lucrării. Este remarcată fabrica de spirt. Încă din 1876 băuturile alcoolice produse la Ghidigeni erau considerate cele mai bune din România. Bogaţia a atras pe gaborii transilvăneni. Denumiţi de ţărani “ţigani ungureni”, s-au aşezat la marginea satului, formând o comunitate aparte. Erau geambaşi, potcovari, cărăruţaşi şi fierari. La Ciocani mahalaua ţigănească purta un nume la fel de curios. Se chema Curătură şi era vecină curţii familiei Andreescu. Ca şi la Ghidigeni, ţăranii răzeşi lucrau propriul pământ, de aceea s-au adus ţigani pentru nevoile exploataţiei agricole boiereşti. Sălaşul ţiganilor a fost aşezat lângă conacul stăpânului, pe locul unde mai înainte fusese o rariţă cu pomi fructiferi şi iarbă, o „curătură”, adică un loc „curat”. “Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti. Cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme. Ne trezim şi murim cu ele”. Cugetarea aparţine lui Mihai Eminescu. (Marian Rotaru)

Leave a Comment