Google

De când Sebastian Păun se află în fruntea comunităţii, localitatea înfloreşte de la o zi la alta

Written on:November 2, 2015
Comments
Add One

racoasa primar netVrancea… un singur cuvânt ce face trimitere la numeroasele frumuseţi ale naturii, dar care, fără mâini dibace şi harnice nu ar putea fi întreţinute.

Comuna Răcoasa se numără printre zonele binecuvântate de Dumnezeu… cu locuri deosebit de frumoase, cu oameni frumoşi la trup şi suflet, harnici şi cu un respect deosebit faţă de tot ceea ce îi înconjoară. Localitatea se află în regiunea subcarpatică, în nordul judeţului Vrancea, pe malul stâng al râului Şuşiţei, fiind formată din satele: Răcoasa, Gogoiu, Mărăşti, Verdea şi Varniţa.

Răcoasa şi localităţile componente au o adâncă rezonanţă în memoria poporului român. Pe partea stângă a văii Şuşiţei, încă de la intrare ne întâmpină dealul Mărăştilor, deal încărcat de istorie, istoria locului spunând că a fost martor al uneia dintre cele mai mari victorii româneşti în decursul timpurilor. Pe partea dreaptă a Şuşiţei, pe teritoriul comunei Răcoasa, se continuă dealul Munteanului, ce vine din comuna Câmpuri, iar în prelungirea acestuia, dealul Moţocului, proprietate cândva a cunoscutei familii Moţoc, care a dat Moldovei pe mitropolitul cărturar Valaam (pe numele de mirean Vasile Moţoc), cât şi pe primii ctitori ai mănăstirii Mera.

Comuna Răcoasa se întinde pe o suprafaţă de 8.990 hectare şi are peste 3.612 locuitori care îşi câştigă existenţa în principal din creşterea animalelor şi agricultură. Cele mai multe activităţi economice se desfăşoară în această zonă în domenii precum prelucrarea lemnului şi zootehnie.

Răcoasa se numără printre comunele vrâncene care şi-au schimbat ,,înfăţişarea” într-un timp scurt şi această graţie faptului că în aceste locuri frumoase şi pline de istorie s-a găsit şi un om potrivit care se află în fruntea comunităţii din anul 2012 .

Sebastian Păun, omul potrivit la locul potrivit

De meserie medic veterinar, Sebastian Păun s-a născut la Iaşi, dar încă din facultate s-a îndrăgostit de o frumoasă vrânceancă din comuna Străoane. Frumoasa vrânceancă, devenită aleasa inimii, avea să îl şi atragă pe aceste meleaguri, astfel încât în 2002, obţine funcţia de medic veterinar în comuna Răcoasa.

De atunci este preocupat de soarta comunei, a cetăţenilor ei, vrea să ajute pe toată lumea şi încearcă să găsească pentru fiecare un anumit confort.

Multe proiecte realizate într-un timp scurt

Cine a trecut prin Răcoasa în urmă cu trei ani, nu poate să nu observe schimbarea în bine care s-a petrecut . De când Sebastian Păun este în fruntea comunităţii s-au materializat numeroase proiecte menite să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor din zonă. Au fost reabilitate drumurile comunale şi amenajate trotuare noi. Tot în acest timp a fost reabilitată reţeaua de apă de la Mărăşti şi realizată o staţie de clorinare. A fost înfiinţat de Serviciul de Salubritate, în acest sens primăria dispune la această dată de maşină proprie reducându-se considerabil costurile de întreţinere a acestui serviciu. Au fost realizate proiecte de reabilitare a şcolilor şi grădiniţelor din comună, la şcoala din Verdea a fost schimbat acoperişul, iar pentru şcoala din centru se aşteaptă finanţarea pentru extindere şi reabilitare. A fost reactualizat un proiect de modernizare a drumurilor forestiere. Oful actualului edil este faptul că nu s-a finalizat legea retrocedărilor datorită procedurii de aplicare a legii care vizează împropietărirea pe bază de martori, lucru destul de dificil şi speră ca până la sfârşitul mandatului să se rezolve şi această problemă. Un alt proiect important al edilului este construcţia unui cămin cultural. Vor mai fi implementate şi alte proiecte importante precum instalarea unei eoliene şi un proiect de canalizare.

Centru de zi pentru copiii din localitate

Unul dintre proiectele importante realizate de actualul edil este finalizarea amenajării unui centru de zi pentru copiii defavorizaţi care este dotat la standarde europene, unde copiii vor primi o masă caldă şi vor beneficia de toate condiţiile după orele de curs. Scopul amenajării acestui centru este de a oferi servicii specializate copiiilor aflaţi în situaţii de risc şi de asemenea are rolul de a preveni abandonul şcolar prin asigurarea unei îngrijiri complete pe timpul zilei prin activităţi de tip educaţional, socializare, consiliere şi orientare socială. Un alt proiect important care a fost finalizat de curând este „100 de ani de eroism la Mărăşti”, proiect care a vizat promovarea mausoleului de la Mărăşti prin panouri, broşuri şi a fost editat chiar şi un ghid turistic. De asemenea în curând va fi editată şi monografia comunei. „Chiar la începutul mandatului promovarea mausoleului a fost unul dintre proiectele mele pentru că am considerat că din Răcoasa istoria îşi poate scrie multe file iar cei care ajung în această zonă frumoasă trebuie să cunoască importanţa acestor locuri în care s-au dus cele mai aprige lupte, iar eroii neamului trebuie cinstiţi aşa cum se cuvine de toate generaţiile”, a precizat primarul Sebastian Păun. (Mioara OLTEANU)

Leave a Comment