Google

De ale geografiei (VII)

Written on:September 20, 2015
Comments
Add One

Mica  Elvetie din Luxemburg netElveţia este “o stâncă zgrunţuroasă, cu un strat subţire de iarbă întins peste ea”. Caracterizarea făcută de Mark Twain în volumul “Călătorii în străinătate” demitizează peisajul elveţian. Sunt totuşi ţinuturi înnobilate cu numele Elveţiei dacă seamănă acesteia cât de cât. Luxemburgul are o Mică Elveţie în cantonul Echternach. Ţinutul pietros, cu văi strâmte, păduri şi cascade, este un sector al munţilor Eifel. Altitudinile nu depăşesc 414 metri. Parcă vrând să-l contrazică pe Mark Twain, americanii au zis Mica Elveţie unui ţinut frumos din munţii Apalaşi ce aparţine statului Carolina de Nord. Landul german Holstein este ţară de câmpie, excepţie fac numai dealurile nisipoase din regiunea Wagerland ce ating maximul de 168 de metri în piscul Bungsberg. Zona este numită Elveţia Holsteinului. În Wagerland locuiesc câţiva wenzi, urmaşii vandalilor care stăpâneau odinioară Holsteinul. Până la abrogarea titlurilor în 1972, regele Danemarcei se declara rege al wenzilor şi goţilor, deşi ultimii dispăruseră demult. Tot prin tradiţie regele Suediei era până în 1973 suveranul wenzilor din Estonia, a voţilor şi izorianilor, popoare finice a căror ţări, Voţia şi Ingria, sunt supuse Rusiei. Elveţia Normandă este o parte a masivului Armorican, nu mai înaltă de 345 de metri. Relieful frământat, pădurile întunecoase, beţia de verde a păşunilor, o aseamănă Elveţiei alpine. Cele 34 de sate ale ţinutului s-au reunit în Comunitatea Elveţiei Normande, organizată în cantoane autonome după modelul elveţian. Fluviul Elba taie Munţii de Gresie printr-o vale îngustă, dar splendidă, numită Elveţia Boemei. Lângă Dresda, la capătul de vest a Munţior de Gresie, se află Elveţia Saxoniei cu înfăţisare aidoma cantonului elveţian Jura. Pentru facilitarea turismului în Elveţia Saxonă s – a construit o linie de troleibuz pe valea Birla, încă din anul 1901. Toponimul Birla pare a fi sinomim cu Bârlad-Ţara Oilor, etimologia ambelor fiind getul bâr-oaie. Boikii care au locuit pe vremuri Birla, erau geţi. Nu departe, în cantonul elveţian Sankt Gallen, este satul Horgen, tizul localităţii tutovene Horga. Poate că geţii au avut substantivul horga, dar sigur vikingul horgr a dat numele muntelui Horga din provincia norvegiană Oppland. Horgr înseamna altar şi este înrudit cu sanscritul hasta-mână şi englezul hand. Hasta are aceaşi rădăcină cu numele satului ieşean Hândreşti. Geţii geloni au locuit pe ţărmul Balticii şi iată că lituaniana moşteneşte de la ei cuvântul dumas-ceţos. Avem un sat Dumeşti în nordul Vasluiului. La căldură geţii ziceau germas, iar letonii de azi spun garme. Germas este etimologia satelor Ghermăneşti din ţinuturile Tutovei şi Fălciului. La Ghermăneştii de Huşi sunt izvoare calde. În apropierea altui sat Ghermăneşti, aflat în Ţara Vlăsiei, s-au găsit deasemenea ape termale. Nimfa Leto, mama zeului Apolo şi zeiţei Artemis, este eponimul grindului Letea din Delta Dunării. Pindar scria că nimfa a plecat spre Hiperborea, ţara sacră din extremul nord, însoţită de lupi, adică de geţi. Grecii spuneau dacilor lupi. Poate că Leto a zăbovit în drum pe valea Siretului, unde se află acum satul băcăuan Letea. Tot de la Pindar ştim că Artemis călărea adesea spre misterioasa ţară Istria. Probabil că Istria mărginea laguna Razelm, fiind apropiată de Letea, insula natală a zeiţei. Mai târziu pe o insulă din Razelm, demult colmatată, s-a construit cetatea Histria. Elveţia Saxonă este vecina Voglandului, ţinut idilic, presărat cu castele. În Vogland se găsesc topaze, fiind printre puţinii producători europeni de nestemate. Îl întrece doar de Crimea. Pe unul dintre Munţii Crimeii se pot culege pietre semipreţioase chiar lângă potecă.

La Dresda şi în Berlinul Răsăritean am văzut pe trotuare panouri cu fotografii ce înfăţişau locul respectiv după bombardamentele din 1945. Ideea este bună. S – au păstrat ilustrate ale Bârladului ante şi interbelic, ori primăria ar putea pune reproduceri după acestea, ca să vedem frumosul târg de odinioară ce se înfătişa bunicilor noştri şi plăci memoriale în orice loc legat de istorie. Tradiţia se păstrează bine în comunităţile izolate. “Parcă sunt români de acum o sută de ani” spunea medicul bârlădean Sergiu Grama despre transilvănenii din Detroit, statul Michingan, pe care i-a vizitat în anii 1990. Colonia românilor ocupă o stradă. Sunt urmaşii emigranţilor din Ditrău, Harghita, care au fondat oraşul. Regiunea bavareză Fraconia are propria Elveţie, descoperită turistic în secolul XVIII de scriitorul Wilhelm Wackenroder şi poetul Johann Tieck. Wackenroder o popularizează prin cartea “Rătăcirile lui Franz Wanderungen”. Ţinutul este descris în monografiile “Mica Elveţie” publicată în 1820 de Reiner Hoffman şi “Elveţia Franconiei”, opera lui Jakob von Waischenfeld apărută în 1829, dar şi în volume de călătorie semnate de Barry Milner, August Sieghardt, Friedrich Herrmann, Stephan Lang, ori Thomas Hubner. Fermierii Franconiei sunt celebri pentru cele peste o mie de mărci de bere preparată după reţete de casă. Germania are două Elveţii plane, fără înălţimi semnificative, dar acoperite de păduri şi lacuri. Locuitorii, păstori şi pescari, sunt fideli vieţii ancestrale. În landul Meklenburg se află una dintre ele. Elveţia Meklenburgului se continuă în Branbenburg cu ţinutul numit sugestiv “Ţara celor o mie de lacuri”. Elveţia Markisch ocupă o parte a regiunii Lebusland din landul Brandenburg. Este o regiune mlăştinosă, sălbatică, aflată la doi paşi de Berlin. În provincia Limburg se înalţă singurii munţi ai Ţărilor de Jos. Deşi au cel mult 321 de metri, dealurile pietroase sunt numite Alpii Olandezi. Regiunea daneză Sohojlandet are o Elveţie centrată pe Muntele Cerului, un deal de 147 de metri. Karel Capek a dedicat muntelui danez rânduri amuzante în lucrarea “Drumuri prin Europa”. Zona Băilor Govora – Olăneşti – Căciulata – Călimăneşti este Elveţia Olteniei, aşa cum împrejurile localităţii Nisporeni din Lăpuşna, dominate de Măgura Bălăneşti înaltă de 430 metri, sunt numite Elveţia Basarabiei. Halele din Iaşi, opera lui Anghel Saligny, s-au construit cu piatră din Codrii Basarabiei, zonă considerată montană de Dimitrie Cantemir. Munţii ies în evidenţă cel mai bine în Codrii Orheiului, aprecia Geo Bogza în volumul „Basarabia. Ţara de Pământ”. Constantin Stamate Ciurea arată în lucrarea „Carpaţii, Basarabia şi cetăţile ei” că muncelele izolate din Hotin, Orhei şi din judeţul transnistrean Movilău sunt cele mai răsăritene culmi ale Carpaţilor. Falezelor de piatră de pe malul Nistrului ce seamănă oarecum cu Abruptul Bucegilor, le datorează oraşul Soroca denumirea de Sinaia Basarabiei. România interbelică a avut în Cadrilater două ţinuturi muntoase cu climă mediteraneană: Coasta de Argint şi Valea Fără Iarnă. Ambele atrăgeau elita vremii. Printre admiratori s-a numărat industriaşul Jean Chrissoveloni din Ghidigeni, pe a cărui proprietate de la Balcic s-a construit celebrul castel al Reginei Maria. (Marian Rotaru)

Leave a Comment