Google

De ale geografiei (V)

Written on:September 7, 2015
Comments
Add One

Grindul Letea - Patria zeului Apolo netSimion Săveanu scria în “Enigmele Bucureştilor” că Dâmboviţa avea pe vatra capitalei câteva insule. Una era Sfântul Elefterie, apreciat loc de agrement în secolul XVIII, situată în balta aflată pe atunci la poalele dealului Cotroceni. Pe ostrov era un sat şi biserica Sfântul Elefterie. Ostrovul Dâmboviţei cu biserica Sfântul Nicolae din Prund, o moară de apă şi o baie publică, ocupa amplasamentul Pieţii Unirii. Bucureştiul şi Târgul Mureş au câte o stradă a Insulei pe cursul unor foste gârle ale Dâmboviţei şi Mureşului. Iacob Hoffman afirma în secolul XVIII că eponimul oraşului Chilia, judeţul basarabean Ismail, ar fi semizeul Ahile. Alte etimologii ale Chiliei pot fi numele reginei trace Chione, sau getul kina – grind (insulă). În Bugeac există Lacul Chilia (Chitai), cândva presărat cu insule. Un sat Chileni există în Tutova, întemeiat poate de oamenii din Chilia. Chilia nu – i unicul toponim get din Bugeac. Etimologia staţiunilor Budachi şi Budur de pe Cosa este getul buta – casă. Cosa – Riviera Basarabiei are nume get, înrudit cu al localităţii Cosăuţi din judeţul Soroca. Geţii numeau bugeac locul fără păduri. Limba geţilor a supravieţuit mult timp. Era vorbită bunăoară în Transcarpatia secolului VII. Românii spun la insule: ostroave, grinduri, prunduri, grădişti sau popine. Pe Mureş este insula Prundu Mare, pe lacul dobrogean Taşaul sunt insulele Ostrov şi Ada – care în turcă înseamnă tot insulă, iar pe Dunăre, Ostrovu Mare şi Ostrovu Corbului. O nuvelă a lui Mihail Sadoveanu şi un roman scris de Petre Luscaloc poartă titlul “Ostrovul Lupilor”. Razelmul are insulele Prundu cu Păsări, Popina şi Grădiştea. Două insule Popina se află pe braţul Chilia, iar insula stâncoasă Popina Mare pe o baltă din apropierea Măcinului. Lacul Popina din Ialomiţa a avut probabil un ostrov, aşa cum movilele Popina Ascunsă şi Popina Mică de lângă Măcin au fost insule. Popina Blasova din Balta Brăilei este un munte de 45 de metri, cândva insulă a Lacului Getic, la fel ca dealul Gorgovanu din Bărăgan, pe unde a trecut Sfântul Andrei. Lacul a lăsat locul unei stepe cu sute de iazuri sărate, mai toate dispărute astăzi. Stepa s-a numit Bărăgan după ciulinii (bhares în ariană) care o ocupau şi care au inspirat romanul lui Panait Istrate, “Ciulinii Bărăganuluii”. Bărăganul putea deveni arhipelag în anii 1930 când s – a dorit săparea unor canale pe care să fie transportate ieftin cerealele. Multe toponime amintesc de insule dispărute. Exemple sunt satele Ostroveni din Vâlcea, Argeş, Dolj şi Mehedinţi, Ostrovul în Mehedinţi şi Romanaţi, Ostrov din Olt, Arad, Hunedoara şi Tulcea, Valea Ostroveţului în Vâlcea şi Lunca Ostrovanca în ţinutul Dorohoi. Satul Ostrov vecin Silistrei şi totodată crâmpei neînstrăinat din Cadrilater, evocă insula colmatată Ada Kariyesi. Sora scufundată, Ada Kaleh, este înlocuită azi de insula artificială pe care se află parcul oraşului Orşova. Numele slav Ostrov îl poartă o aşezare din Bulgaria, două din Rusia, două din Slovacia, una din regiunea Sudetă, opt din Boemia şi Moravia. Nucleul oraşului morav Macocha Ostrov este cetatea ridicată în secolul XIII pe o fostă insulă a râului Lopac. Râul a săpat celebrele peşteri din Abisul Macocha, Într – una din acestea, Punkva, turiştii se pot plimba cu barca. Sate numite Grindu sunt în Muscel, Dorohoi, Tulcea şi Ialomiţa, Grinduşul în Neamţ, Grindeni în Dolj şi Grindeanu în Vâlcea. Avem localităţile Grădiştea în Vlaşca, Ilfov, Vâlcea, Romanaţi şi Brăila, iar satele Prundu le întâlnim în Vlaşca, la Dunăre şi în Ţara Bârgăului.

Resturile vegetale formează insule plutitoare numite plauri. Sunt celebri plaurii acoperiţi cu sate şi grădini de pe lacurile Titicaca din Bolivia şi Tonle Sap din Cambogea, ori plaurii împăduriţi ai lacului Grand Lieu din Bretania. Claude Dosque a publicat în 1633 cartea „Seu terrae flotantes” dedicată insulelor plutitoare locuite din ţinutul francez Marais Audomarois, regiunea Pas de Calais. Localnicii mlăştinosului Marais Audomarois au o propria cultură, iar satele lor, 15 la număr, alcătuiesc o comunitate autonomă. Celţii credeau că pământul mitic Avalon este înconjurat de insule plutitoare. Pliniu cel Bătrân notează insulele flotante de pe lacul Vadimon şi cele două lacuri Cutiliene din Latium, sau de pe lacurile Rieta din Sabinia şi Bolensa din regiunea Tuscia. Toţi aceşti plauri erau alcătuiţi din vegetaţia pietrificată de sărurile divolvate în apă şi erau împăduriţi. Insulele de pe Bolensa aveau o ciudatenie: mânate de vânt se aşeazau numai în formaţiuni triunghiulare ori circulare. Pliniu spune deasemenea că un lac din ţinutul Gabii era acoperit complet de plaur. Pe Seneca l – au preocupat pădurile plutitoare de pe lacul Statonia din Ţinutul Tufului, Toscana. Apolo şi sora sa Artemis, fii lui Zeus, s – au născut pe insula Delos. Mama lor, nimfa Leto, fusese bletemată de Hera, soţia lui Zeus, să nu poată naşte pe pământ ferm, ori anticii spuneau că insula Delos, unde a găsit adăpost Leto, plutea pe mare. Uscatul pe care s-a născut Apolo nu poate fi acelaşi cu insula Delos din Marea Egee, pământ stabil şi muntos. Pe de altă parte asemănarea numelor nimfei şi a grindului Letea din Delta Dunării nu este întâmplătoare. Nimfa a născut copii pe un plaur, la malul Letei. Grindul se chema pe atunci insula Albă – Leuce şi a devenit ulterior Letea prin denaturarea numelui Leto. Plaurul de la Letea a fost   miticul Delos. Elinul delos – clar fiind consubstanţial cu alb. Anticii spuneau şi despre insulele Eoliene, patria lui Eol zeul vântului, că ar fi plutitoare. Eolienele nu se pot confunda, cum greşesc unii, cu Liparele, arhipelag vecin Siciliei. Liparele sunt insule vulcanice. Dintre acestea insula Stromboli este vulcan activ, oamenii trăind pe fâşia de pământ răcit. Pe Stromboli ajung eroii lui Jules Verne din romanul “Călătorie în centrul Pământului”. Industria Liparelor constă în exploatarea şi prelucrarea pietrei ponce (spumei de mare) în obiecte utile, sau măcinarea acesteia în praf utilizat la afânarea solului, ca absorbant, ori ca abraziv în săpunuri şi cosmetice. Arhipelagul a inspirat romanul “Drumul spre Lipari” scris de Françoise Choquard. Înainte vreme şi dobrogenii adunau spuma de mare adusă de valuri ca să facă pietre de baie pentru turişti. Este posibil ca Eolienele mitice să fi existat. Pe Marea Egee rătăceau stânci din piatră ponce. În Pacific plutesc insule din aceeaşi rocă. Sunt mari, înalte de până la trei metri şi acoperite de cocotieri. Lângă Cipru este o insulă numita Leuce, lângă Creata sunt alte două. Un ţinut Leuce se află în Cipru de Nord, iar pe insula Sfânta Maura din Egea sunt Munţii Leucates. Miticul Delos unde s – a născut Apolo putea fi o plută din piatră ponce apropiată oricăruia din aceste locuri. Totuşi templul lui Apolo se afla pe Insula Şerpilor, lângă grindul Letea. Leto a fost îngropată pe o insulă Leuce, vecină Calabriei. Leuce era totodată un mineral găsit cândva în Saxonia. Se dizolva în apă, era dulce la gust şi sanogen. (Marian Rotaru)

Leave a Comment