Google

Cronica neagră/Un tânăr beat era să se omoare cu maşina

Written on:November 3, 2016
Comments
Add One

betiv-netNeadaptarea vitezei la condițiile de trafic și depășirea neregulamentară  au  fost cauzele a două accidente de circulaţie petrecute în acestă dimineață pe raza județului Vaslui. Conducătorii auto vinovați de producerea accidentelor se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Pe 2 noiembrie, pe raza localității Parpanița a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești au efectuat cercetări la locul accidentului și au stabilit următoarele: M. Ion, de 25 de ani, din orașul Negrești, conducea autoturismul pe D.N.15 D din direcția Negrești către Vaslui, iar la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, iar autovehiculul a intrat într-un copac de pe marginea părții carosabile. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a soției acestuia, în vârstă de 20 de ani, pasageră pe bancheta din dreapta față a mașinii. Victimele au fost transportate la spital unde bărbatul a fost diagnosticat cu       „fractură coloană C3”, iar femeia a fost diagnosticată cu „contuzie pulmonară”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot pe 2 noiembrie, pe raza municipiului Bârlad a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad care din cercetările efectuate la fața locului au stabilit următoarele: F. Dan, de 24 de ani, din municipiul Bârlad conducea autoturismul pe strada Republicii, din direcția Grădină către IRB. La un moment dat, tânărul, fără a se asigura corespunzător, s-a angajat neregulamentar în efectuarea unei manevre de depășire și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de R. Damian, de 49 de ani, din comuna Băcani. Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto și a unei femei, în vârstă de 60 de ani, din comuna Băcani, pasageră în autoturismul condus de R. Damian. Victimele au fost transportate la spital. F. Dan a fost diagnosticat cu „policontuzii prin accident rutier”, R. Damian cu o „contuzie toracică”, iar femeia a fost diagnosticată cu o „contuzie genunchi”. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest. Testarea lui F. Dan a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care    i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Poliţia Română atrage atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, a celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Urmărit naţional, depistat la P.T.F. Galaţi-rutier

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au depistat şi predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Buzău un tânăr cu dublă cetăţenie, pe numele căruia era emis, un mandat de aducere la audieri, acesta fiind suspect pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi distrugere din culpă. În data de 01 noiembrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, D. C., în vârstă de 25 ani, cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, pasager într-un autoturism marca Audi, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră lucrătorii noştri au constatat faptul că pe numele tânărului este emis, de către autorităţile române, un mandat de aducere emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, acesta fiind suspect pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi distrugere din culpă. Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanei în cauză, care a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Buzău, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Depistată la volanul unui autoturism fără permis de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat o persoană de sex feminin din Republica Moldova la volanul unui autoturism, deşi nu avea dreptul de a conduce. În data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, Galina A., în vârstă de 51 de ani, cu cetăţenie Republica Moldova, conducând un autoturism marca Mercedes Benz. Deoarece lucrătorii noştri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, au fost efectuate verificări specifice în urma cărora s-a constatat că Galina A. nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce. Cu privire la cele constatate, femeia a declarat că în anul 1995 a urmat cursurile unei şcoli de şoferi din Republica Moldova şi nu ştia că nu figurează în bazele de date ca fiind posesoare de permis de conducere. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Leave a Comment