Google

Cronica neagră/Teribilismul face victime și violatori după gratii

Written on:May 3, 2016
Comments
Add One

accident masina stricataLa ultimele ore, pe raza judeţului Vaslui, au avut loc două accidente de circulaţie în urma cărora cinci persoane au suferit vătămări corporale.

În noaptea de 01/02.05.2016, Poliția municipiului Bârlad a fost sesizată prin apel la numărul de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe D.J. 243, pe raza comunei Iana.

Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au efectuat cercetări la locul producerii accidentului și au stabilit faptul că O. Vlad, în vârstă de 19 ani, din comuna Pogana a condus un autovehicul din direcția Iezer către localitatea Pogana. Într-o curbă la dreapta, din cauza neatenției în conducere, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă  și a intrat într-un mal de pământ.

Patru persoane aflate în autovehicul, cu vârste cuprinse între 20 și 38 ani,  au fost transportate la Spitalul municipal de Urgență Bârlad unde au fost diagnosticate cu „policontuzii”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În ziua de 01.05.2016, pe raza comunei Pungești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unui biciclist.

Din cercetările efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Vaslui și Postului de Poliție Pungești, a rezultat faptul că  un minor, în vârstă de 16 ani, din comuna Pungești, se deplasa pe o bicicletă, pe D.J. 159, pe raza localității Pungești, fiind acroșat de un autovehicul care circula din sens opus. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei. Autovehiculul implicat în accident a fost oprit de polițiști pe raza comunei Pungești, la volan aflându-se o femeie, în vârstă de 28 ani, din comuna |Lipova, județul Bacău. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a stabilit faptul că tânăra nu consumase băuturi alcoolice.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost diagnosticată cu „fractură gambă”. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor conducătorilor auto cu privire la conduita preventivă pe care trebuie să o adopte în trafic, pe drumul de întoarcere după petrecerea Sărbătorilor Pascale. Astfel, pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie Poliţia Rutieră vă recomandă: planificaţi-vă atent traseul pe care îl veţi urma la întoarcere; verificaţi starea autovehiculului, asiguraţi-vă de buna funcţionare a acestuia; respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră; pentru opriri, alegeţi locurile de parcare special amenajate sau zonele bine iluminate; autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (casetofon, genţi, borsete, aparate foto); dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului; nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii; dacă pe traseu sesizaţi ceva suspect, iar situaţia nu vă permite să interveniţi, anunţaţi imediat Poliţia la numărul unic de urgenţă 112.

ATENŢIE !!!

– Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi trafic generează accidente grave de circulaţie;

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;

– Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;

– Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea.

MĂSURI PREVENTIVE PENTRU INFRACȚIUNEA DE VIOL

Polițiștii au probat activitatea infracțională a unui bărbat, de 31 ani, din comuna Oltenești bănuit de comiterea infracțiunii de viol. Acesta a fost reținut și prezentat în fața instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. De asemenea, un tânăr, în vârstă de 17 ani, din comuna Vutcani, este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de viol.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși și Postului de Poliție Oltenești au demarat cercetări în urma unei sesizări primite la numărul de urgență 112, în ziua de 30.04.2016, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 61 ani, din comuna Oltenești a fost victima infracțiunii de viol. Din cercetări a rezultat faptul că în ziua de 29.04.2016, A. Sorin, în vârstă de 31 ani, din aceeași localitate a mers la locuința femeii, a lovit-o și a obligat-o să întrețină raport sexual.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 4 Huși. Acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În seara de 28.04.2016, polițiștii Postului de Poliție Vutcani au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 44 ani, din comuna Vutcani cu privire la faptul că în aceeași zi, fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi fost victima infracțiunii de viol. Polițiștii Secției de Poliție Rurală 7 Banca au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar în urma cercetărilor efectuate au identificat tânărul, în vârstă de 17 ani, din aceeași localitate, bănuit de comiterea infracțiunii. Acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa urmează a dispune în data de 03.05.2016.

SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI ÎN SIGURANŢĂ

Anul acesta au fost cele mai liniştite şi cele mai sigure sărbători pascale din ultimii ani. Poliţia Română a fost la datorie, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice. În baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu a dispus ca aproape 13.000 de poliţişti să acţioneze, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru ca cetățenii să petreacă sărbătoarea Învierii Domnului în siguranță. Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătorile pascale. În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani. De asemenea, numărul accidentelor de circulație și al persoanelor rănite sau decedate în astfel de accidente este mai mic față de anii trecuți, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul. Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile în această perioadă.

În ultimele 48 de ore, poliţiştii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au desfășurat 9 acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul județului. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 195 sancţiuni, în valoare de 54.895 de lei. Astfel, poliţiştii au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 142 de sancţiuni contravenţionale, 60 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Totodată, poliţiştii au reţinut 14 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 6 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 6 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

Leave a Comment