Google

Cronica neagră/Teribilism

Written on:March 27, 2016
Comments
Add One

antifrauda mas girofarPolițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele unui tânăr, de 20 ani, din comuna Pădureni care, fără a deține permis de conducere, s-a deplasat cu autoturismul pe drumurile publice și a provocat un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

În seara de 23.03.2016, am fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că pe un sector de drum situat în afara localității Pădureni un autoturism a luat foc.

Imediat la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Huși care au găsit abandonat un autoturism aflat în flăcări. Incendiul a fost stins de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Polițiștii au efectuat cercetări și au identificat persoana implicată în eveniment ca fiind A. Albert, de 20 ani, din comuna Pădureni.

Acesta, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a luat autoturismul care aparținea unei rude și s-a deplasat cu acesta pe D.J 244 C, pe raza comunei Pădureni. În autoturism se afla și un prieten al acestuia. La un moment dat, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autovehiculul a derapat și a intrat într-un cap de pod. După producerea evenimentului rutier, A. Albert a părăsit locul respectiv și s-a deplasat pe raza satului Rusca unde a fost depistat de polițiști.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere din culpă.

Substanţe anabolizante ascunse în lada de scule a unui automarfar

Poliţişti de frontieră si  inspectori vamali din PTF Albita au descoperit, ascunse în lada de scule şi sub patul şoferului unui automarfar, 32.500 tablete şi aproximativ 1.000 flacoane de substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

În ziua de 25 martie a.c., în jurul orei 01.30, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui,  s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Alexei B., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 56 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculelor şi persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunse în lada de scule şi sub patul şoferului, 32.500 tablete şi 990 flacoane de substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante descoperite şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 33.000 lei.

Peste 6.000 de ţigarete descoperite în rezervorul unui autoturism cu ajutorul câinelui poliţist Omu

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu inspectori vamali au descoperit, cu ajutorul câinelui poliţist Omu, 6.400 de ţigarete ascunse într-un loc special amenajat în rezervorul unui autoturism, condus de un tânăr cu dublă cetăţenie.

În data de 24 martie a.c., în jurul orei 13.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, conducând un autoturism marca Mazda, Viorel C., în vârstă de 24 ani, cu dublă cetăţenie româno-moldovenească.

Pe timpul controlului, câinele poliţist Omu, specializat în detectarea tutunului, a simţit prezenţa mirosului specific semnalând acest fapt poliţistului de frontieră.

Echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, într-un loc special amenajat în rezervorul autoturismului, 6.400 de ţigarete marca Ashima de provenienţă Duty free.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 3.840 lei şi a autoturismului în valoare de 13.000 lei, în vederea confiscării, iar Viorel C. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Peste 100 kilograme de peşte confiscate de poliţiştii de frontieră gălăţeni

Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi au depistat  trei persoane care transportau cantitatea totală de 101 kilograme de peşte, fără a deţine documente legale.

În data de 24 martie a.c., poliţişti de frontieră din cadrul compartimentului C.M.I.I.T. al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au oprit pentru control în zona Port Bazinul Nou din municipiul Galaţi mai multe autovehicule.

În trei autoturisme, conduse de persoane cu dublă cetăţenie, romană şi R. Moldova, colegii noştri au descoperit diferite cantităţi de peşte, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente de provenienţă.

Ca urmare a acestui aspect, cele trei persoane împreună cu autoturismele respective  au fost conduse la sediul serviciului în vederea continuării cercetărilor. În urma verificărilor poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 92 kilograme de peşte proaspăt din speciile scrumbie şi caras şi 9 kilograme de peşte prelucrat prin afumare din speciile macrou şi hering, pentru care persoanele respective nu deţineau documente legale.

Conform prevederilor legale, cantitatea totală de 101 kilograme de peşte în valoare de 1.545 lei a fost predată unei unităţi de profil pentru valorificare, iar cele trei persoane au fost sancţionate contravenţional în baza Legii 12/1990 republicată cu amenzi în valoare totală de 2.000 lei.

ACȚIUNE PE LINIA PREVENIRII FAPTELOR ILICITE DE COMERT

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au organizat o nouă acțiune pe raza municipiului Bârlad și comunelor arondate pentru verificarea activităţii agenţilor economici şi persoanelor fizice, care desfăşoară activităţi de comerţ.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Poliţiei Rutiere, Serviciului de Investigaţii Criminale în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, au desfășurat o acţiune pe raza municipiului Bârlad și comunelor limitrofe, pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul producției, introducerii în țară, transportului, depozitarii, distribuției și comercializării produselor din tutun și pe linia prevenirii faptelor ilicite de comerț.

Au fost verificate 29 de societăţi comerciale și 18 persoane fizice și au fost controlate mai multe autovehicule destinate transportului de mărfuri, fiind constatate 6 infracțiuni – 2 la Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, 3 în conformitate cu Legea 86/2006 privind Codul vamal al României și una la Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale dintre care 6 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 9 la O.U.G. privind circulaţia pe drumurile publice, 8 la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol și 2 la alte acte normative.  Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 14.760 lei.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2148 lei și au fost indisponibilizate 1560 țigarete de proveniența Republica Moldova, 160 produse susceptibile a fi contrafăcute și 18,5 litri produse distilate.

Leave a Comment