Google

Cronica neagră/Tâlhari din Oltenești după gratii

Written on:November 27, 2016
Comments
Add One

gratii-catuseDoi frați, în vârstă de 32, respectiv 36 de ani,  din comuna Oltenești au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetați pentru  comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tâlhărie calificată. Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși au probat activitatea infracțională a doi bărbați – M. Marian, de 36 de ani și M. Mihai, de 32 de ani domiciliați în comuna Oltenești, bănuiți de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tâlhărie calificată, fapte săvârșite față de un bărbat, de 31 de ani, din aceeași localitate. În fapt, în ziua de 17.11.2016, persoana vătămată s-a deplasat la locuința unui vecin. În imobilul acestuia se aflau cei trei fii ai bărbatului – M. Marian, M. Mihai și M. Cristi care consumau băuturi alcoolice împreună cu un alt vecin. Partea vătămată a fost invitată de aceștia pentru a consuma băuturi alcoolice. La un moment dat, partea vătămată a scos din buzunarul pantalonilor suma de 680 lei și a luat o bancnota de 50 lei pe care i-a dat-o lui M. Mihai pentru a cumpăra băuturi alcoolice și țigări. După un timp, în urma unui conflict spontan, M. Marian a lovit partea vătămată. În acest moment, bărbatul a intenționat să plece însă a fost oprit de către M. Marian și M. Mihai care l-au imobilizat și l-au deposedat de suma de 630 lei. M. Marian și M. Mihai au fost reținuți de polițiști pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior, aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi, respectiv Judecătoria Huși cu propunerea de arestare preventivă. Instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați pentru o perioadă de 30 de zile.

PERSOANE BĂNUITE DE DISTRUGERE, IDENTIFICATE DE POLIȚIȘTI

Polițiști din cadrul Poliției orașului Murgeni au identificat patru tineri cu vârste de 15 și 16 ani, care au distrus anvelopele mai multor autovehicule. Pe numele acestora a fost întocmit dosar de cercetare penală. În luna noiembrie a.c., la Poliția orașului Murgeni au fost primite 7 sesizări de la persoane din orașul Murgeni care au afirmat că le-au fost distruse, prin tăiere, anvelopele de la autoturisme. Polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Murgeni au efectuat cercetări și au stabilit faptul că în noaptea de 19/20 noiembrie a.c. au fost distruse prin tăiere 9 anvelope de la șapte autovehicule parcate de proprietari în fața imobilelor în care locuiesc. Prin comiterea faptelor a fost creat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea acestor fapte ca fiind patru tineri, cu vârste de 15 și 16 ani, din orașul Murgeni. Față de aceștia sunt continuate cercetările, pe numele lor fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere.

PENTRU CEI CARE DORESC SĂ DEVINĂ DETECTIVI PARTICULARI

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui organizează în ziua de 13 ianuarie 2017 examen pentru atestarea profesională a calităţii de detectiv particular. Candidații se pot prezenta la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui – Serviciul de Investigaţii Criminale, în perioada 21.11.2016- 05.12.2016 pentru  a depune dosarul de concurs cu următoarele documente: cerere de participare la examen; avizul de principiu eliberat de Serviciul de Investigaţii Criminale; fişa medicală pentru atestarea calităţii de detectiv particular; avizul psihologic; copii ale documentelor de studii, conform Legii nr. 329/2003, în vederea certificării conform cu originalul; curriculum vitae; declaraţie notarială din care să rezulte că nu desfăşoară activităţi care să implice autoritatea publică a statului; actul de identitate al candidatului (original şi copie); certificat de naştere şi certificat de căsătorie, după caz, în original şi copie; dovada achitării la casieria I.P.J. Vaslui a taxei pentru susţinerea examenului. Examenul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui în data de 13.01.2017, ora 09.00 și va consta în desfăşurarea a două probe: test grilă cu 18 întrebări și interviu (pentru candidaţii declaraţi „admis” la proba scrisă). Tematica și bibliografia au fost afișate la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui. Reprezentanţii mandataţi ai asociaţiilor profesionale de detectivi particulari care doresc să participe la examen, îşi vor comunica intenţia, în scris, la Serviciul de Investigaţii Criminale până la data de   05 decembrie  2016 . Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0235.303161.

Peste 7.500 ţigarete ascunse, depistate la controlul de frontieră

Echipele comune de control din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Sculeni şi Albiţa  au descoperit 7.580 ţigarete pe care trei bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în ţară prin sustragerea de la controlul de frontieră. În data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Dumitru A., în vârstă de 22 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. Pentru valorificarea unor informaţii deţinute,  poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a  descoperit, ascunsă în pasajul schimbatorului de viteză şi în locaşuri special amenajate în lonjeroanele autoturismului, cantitatea de 3.380 ţigarete marca Ashima de provenienţă Duty Free. Conform prevederilor legale a fost dispusă măsura reţinerii bunurilor,în valoare de 1.531 lei, şi a autoturismului, în valoare de 13.540 lei, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de aproximativ 7.000 lei. Pe 22 noiembrie a.c., în jurul orei 00.30, s-a prezentat  în  Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa  pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de  intrare în ţară, cetăţeanul din R. Moldova Alexei V., în vârstă de 44 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din camion şi remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova. Douăzeci de minute mai târziu,  în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat la control, pentru a intra în ţară, ca pasager într –un autocar înmatriculat în R. Moldova, cetăţeanul din Marea Britanie Joseph B., în vârstă de 33 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra autovehiculelor şi persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit ascunse în pereţii remorcii şi în bagajele personale ale lui Joseph B., în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea totală de 4.200 ţigarete, de diferite mărci, fără timbru de acciză şi cu timbru de acciză Ucraina. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 945 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanelor cu amendă în valoare totală de 10.000 lei.

Leave a Comment