Google

Cronica neagră/Droguri şi accidente

Written on:August 8, 2016
Comments
Add One

REZULTATELE OBŢINUTE DE AUTORITATEA VAMALĂ ÎN CADRUL OPERAŢIUNII “STOP CONTRAFACEREA” DESFĂŞURATĂ ÎN PERIOADA

droguriÎn contextul intensificării acţiunilor de control în scopul reducerii traficului ilicit de mărfuri contrafăcute şi pirat, Direcţia Generală a Vămilor şi structurile subordonate au derulat în perioada 14 – 30 iulie 2016, o amplă operaţiune de monitorizare şi control vamal a mărfurilor, înainte de punerea în liberă circulaţie a acestora, operaţiune cu numele de cod “Stop contrafacerea”. Rezultatele obţinute la nivel naţional sunt relevante pentru aprecierea efortului depus de  autoritatea vamală în aceastã perioadă, şi anume: – s-au înregistrat 77 cazuri de reţineri de mărfuri suspectate de încălcarea unui drept de proprietate intelectuală; s-au reţinut 580.105 bunuri constând în ţigarete, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, rulmenţi, accesorii telefoane mobile, ceasuri, cosmetice etc.; din totalul mărfurilor reţinute la nivel naţional, au fost înregistrate 39 de cazuri de descoperiri de ţigarete ascunse, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cele 536.200 bucăţi ţigarete urmând să fie expertizate şi din punct de vedere al încălcării dreptului de proprietate intelectuală; valoarea mărfurilor reţinute este de aproximativ 740 000 EUR. Combaterea traficului ilicit cu mărfuri contrafăcute rămâne o prioritate pentru autoritatea vamală, mărfurile contrafăcute aducând atingere atât bugetului naţional cât şi bugetului Uniunii Europene şi totodată, reprezentând un factor de risc la adresa cetăţenilor.

Peste 7.000 de tigarete descoperite in portbagajul unui autoturism

Politisti de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galati-rutier impreuna cu inspectori vamali au descoperit, cu ajutorul cainelui politist Ofa, peste 7.000 de tigarete ascunse intr-un loc special amenajat in portbagajul unui autoturism condus de o tanara din Romania. In data de 03 august a.c., in jurul orei 15.30, in Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier – I.T.P.F. Iasi, s-a prezentat pentru a intra in tara, Andreea A., cetatean roman in varsta de 20 ani, conducand un autoturism marca Ssang Yong, inmatriculat in Bulgaria. Pe timpul controlului de frontiera, cainele de serviciu Ofa, specializat in detectarea tutunului, a simtit prezenta mirosului specific, semnaland acest fapt politistului de frontiera. Astfel, echipa comuna de control formata din politisti de frontiera si inspectori vamali a efectuat un control amanuntit asupra autoturismului, in urma caruia au fost descoperite, ascunse si nedeclarate, intr-un loc special amenajat in portbagajul autoturismului, 7.560 de tigarete, de diferite marci, cu timbru de acciza R. Moldova. Conform prevederilor legale a fost luata masura ridicarii tigaretelor, in valoare de 4.536 lei si autoturismului in valoare de 31.500 lei in vederea confiscarii, iar participanta la traficul de frontiera a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 10.000 lei.

ACCIDENT DE CIRCULAȚIE ÎN MEDIUL RURAL

Polițiștii rutieri efectuează cercetări în cazul unui accident de circulație petrecut pe raza comunei Zorleni în urma căruia, trei persoane au suferit vătămări corporale. Pe 5 august, pe raza comunei Zorleni a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. B. Mitrel, de 59 de ani, din municipiul Bârlad se deplasa cu autoturismul pe D.N 24 A, din direcția Murgeni către Bârlad. Acesta a intenționat să efectueaze manevra de depășire a unui autoturism condus în aceeași direcție de Ion Ș., de 72 de ani, din orașul Murgeni, însă din cauza nepăstrării unei distanțe de siguranță, a intrat în coliziune cu acesta. După impact Ș. Ion a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat vătămarea corporală a trei persoane – B. Mitrel, Ș. Ion și soția acestuia, o femeie de 70 de ani. Cele trei persoane au fost transportate la Spitalul municipal de urgență Bârlad. B. Mitrel a fost diagnosticat cu „policontuzii”, Ș. Ion cu „fractură claviculă”, iar femeia cu „traumatism     cranio-cercebral”. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au arătat că nu consumaseră băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pentru evitarea implicării în accidente rutiere grave, conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă sporită, să ruleze cu viteză adaptată condiţiilor de drum, să se angajeze în efectuarea depăşirilor şi a celorlalte manevre în trafic doar după o atentă asigurare, să nu conducă după ce au consumat băuturi alcoolice şi să îşi cupleze centurile de siguranţă. Pentru un trafic fluent şi sigur, polițiștii recomandă:  păstraţi în mers o distanţă suficientă faţă de autovehiculul dinainte; nu vă hazardaţi în depăşiri riscante; adaptaţi viteza la condiţiile meteo-rutiere;  respectaţi   indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Peste 3.000 de tigarete descoperite in roata de rezerva a unui autoturism

Politisti de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galati- rutier, impreuna cu lucratori vamali, au descoperit peste 3.000 de tigarete de diferite marci ascunse in roata de rezerva a unui autoturism condus de catre o romanca. In data de 02 august a.c., s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare in tara, Elena T. cetatean roman, in varsta de 35 ani, care conducea un autoturism marca Volskwagen. In baza analizei de risc s-a decis efectuarea unui control amanuntit, echipa comuna formata din politisti de frontiera si inspectori vamali descoperind, ascunse si nedeclarate, in roata de rezerva a autoturismului, 3.160 de tigarete de diferite marci. Conform prevederilor legale a fost luata masura ridicarii tigaretelor in valoare totala de 1.896 lei, in vederea confiscarii, iar femeia a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 5.000 lei.

Depistat la volanul unui autovehicul cu permis de conducere fals

Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galati- rutier efectueaza cercetari pe numele unui cetatean din R. Moldova, care conducea un autoturism si care a prezentat la controlul de frontiera un permis de conducere fals. In data de 02 august 2016, in jurul orei 09.00, in Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei cetateanul moldovean Niculae M., in varsta de 27 de ani, aflat la volanul unui autoturism Volskwagen Passat, inmatriculat in Bulgaria. La controlul de frontiera, pe langa documentele necesare trecerii frontierei, la solicitarea lucratorilor nostri, tanarul a prezentat si un permis de conducere. Avand suspiciuni asupra autenticitatii permisului de conducere, politistii de frontiera au efectuat verificari specifice in urma carora au stabilit faptul ca conducere pentru nicio categorie. Cu privire la cele constatate Niculae M. a declarat ca permisul de conducere prezentat la controlul de frontiera l-a obtinut, cu ajutorul unei persoane pe care a cunoscut-o in Italia, contra sumei de 1200 de euro fara sa aiba cunostinta ca acesta ar fi fals. Politistii de frontiera efectueaza cercetari pe numele tanarului sub aspectul savarsirii infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere.

ACCIDENTE DE CIRCULAȚIE PRODUSE LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ

La ultimele ore, pe raza judeţului Vaslui, au avut loc două accidente de circulaţie în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Pe 6 august la numărul de urgență 112 a fost primită o sesizare privind producerea unui accident de circulație pe raza comunei Tutova. În urma cercetărilor efectuate la fața locului de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au rezultat următoarele date: G. Cristinel, în vârstă de 42 ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați, conducea un autovehicul pe D.E. 581, din direcția Tecuci către Bârlad. Pe un sector de drum aflat în afara localității, din cauza faptului că nu a păstrat o distanță de siguranță față de autovehiculul care circula în fața sa, a intrat în coliziune față-spate cu acesta. În urma impactului, autovehiculul aflat în față a fost proiectat în șanțul din partea dreaptă, având în vedere direcția de deplasare. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autovehiculului ajuns în afara părții carosabile, un bărbat, în vârstă de 75 ani, din comuna Priponești, județul Galați. La Spitalul municipal de Urgență Bârlad, victima a fost diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral și contuzie toracică”. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele arătând faptul că nu au consumat băuturi alcoolice. În după-amiaza de 06.08.2016, pe D.N. 24 D, pe raza comunei Grivița, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene și Postului de Poliție Grivița au efectuat cercetarea la locul producerii accidentului. D. Nicu, în vârstă de 36 ani, domiciliat în comuna Grivița, conducea un autovehicul din direcția Grivița către Bârlad. La un moment dat, din cauza unei explozii la roata stânga față, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a  intrat într-un cap de pod. La Spitalul municipal de Urgență Bârlad au fost transportați conducătorul auto și un pasager, în vârstă de 33 ani, din comuna Grivița. Primul a fost diagnosticat cu „traumatism toraco-abdominal și traumatism cranio-cerebral”, iar al doilea cu o „contuzie umăr”. Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu a consumat băuturi alcoolice. În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, recomandăm șoferilor să manifeste prudență sporită la volan, să se asigure corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulație și să mărească distanța de siguranță în mers. Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, evitând depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase. Oboseala la volan este extrem de periculoasă. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psihomotorii necesare conducerii în siguranţă.

Aproximativ 1.300 grame de droguri descoperite la P.T.F. Sculeni

Politiştii de frontieră şi lucrătorii vamali de la P.T.F. Sculeni, cu sprijinul câinelui poliţist antrenat pentru depistarea drogurilor, au descoperit în portbagajul maşinii condusă de un vasluian, dar şi pe corpul acestuia, mai multe pungi ce conţineau aproximativ 1.300 grame de substanţă vegetală, susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (canabis şi haşiş). În data de 05.08.2016, în jurul orei ora 23.00, la P.T.F. Sculeni – I.T.P.F. Iasi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Mercedes Benz,  cetăţeanul român Neculai P., domiciliat în jud. Vaslui,  fiind însoţit de Moris S., cetăţean albanez, ambii în vârstă de 22 de ani şi rezidenţi în Italia. În baza analizei de risc, precum şi din cauza faptului ca Neculai P. avea un compartament agitat, echipa comună de control, formată poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra pasagerilor şi mijlocului de transport. Astfel, cu sprijinul câinelui poliţist Noma, special antrenat pentru depistarea substantelor stupefiante, autorităţile de frontieră au descoperit, în interiorul roţii de rezervă aflată în portbagajul maşinii, două pungi vidate, ce conţineau o substanţă vegetală de culoare maro şi miros înţepător, care a recţionat pozitiv la testarea preliminara, fiind posibil a fi canabis. De asemenea, la controlul corporal efectuat asupra lui Neculai P., s-a mai descoperit o pungă vidată în care se afla o substanţă de culoare maro închis, de aproximativ 83 grame, susceptibila a fi haşiş. În legătura cu cele constatate, cetăţeanul român a declarat că pungă vidată în care se află cele 83 de grame  îi aparţine şi a achiziţionat-o pentru consum propriu, în schimbul sumei de 100 euro, iar despre cele două pungi vidate de aproximativ 1.200 grame a afirmat că nu are cunoştinţă despre modul cum au ajuns în roata de rezerva a autoturismului. În cauza s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “contrabanda calificata” şi “introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc”. Substanţa vegetală a fost ridicată şi trimisă spre analiză de specialitate la Laboratorul de Analiza şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor DIICOT, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

„SIGURANŢA TA, PRIORITATEA NOASTRĂ!”

Poliția Română desfășoară campania de prevenire a faptelor antisociale specifice sezonului estival şi de informare a turiştilor din staţiunea Mamaia şi Constanţa, intitulată ”SIGURANŢA TA, PRIORITATEA NOASTRĂ!”. În luna iulie a.c., din dispoziția șefului Poliţiei Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, a fost lansată campania ”Siguranţa ta, prioritatea noastră!” coordonată de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Scopul campaniei este creşterea siguranţei turiştilor din staţiunea Mamaia şi Constanţa, prevenirea faptelor antisociale și informarea turiştilor cu privire la riscurile de a deveni victime ale unor infracțiuni. Pentru prima dată, s-a deschis un Punct de Informare pe plajă, în zona Cleopatra din stațiunea Mamaia, care va funcționa până la finele lunii august. Polițiștii de la prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cei locali și peste 30 de voluntari ai Crucii Roșii, împreună cu ceilalți parteneri, sunt prezenți zilnic în Punctul de Informare și derulează activități pe toată plaja din Mamaia, pentru prevenirea furturilor de pe plajă, din autoturisme și din camerele de hotel. În cadrul Punctului, fiecare turist poate fi informat cu privire la modalitatea de petrecere a timpului liber în stațiune, în municipiul Constanța, pe litoralul Mării Negre și cu privire la modalitățile de prevenire a victimizării, iar voluntarii Crucii Roșii acordă o asistență medicală minimă, în cazul în care există solicitări. De asemenea, zilnic, polițiștii şi voluntarii patrulează pe plaja din Mamaia, unde oferă informații și flyere preventive turiștilor. Pentru petrecerea unui Sezon Estival 2016 în siguranță, polițiștii vă recomandă: Pe litoral sau la munte, indiferent unde vă petreceți vacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă lăudaţi sau nu vă expuneţi bunurile de valoare, deoarece, printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi escroci! Când mergeți la plaja, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente! Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate! Învăţaţi-vă copiii că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră! Când parcați autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor!

INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATATE DE POLIȚIȘTI

Trei persoane care se deplasau cu autoturismele pe drumurile publice, fără a respecta prevederile rutiere în vigoare, au fost identificate de polițiști, iar pe numele lor au fost întocmite dosare de cercetare penală. Polițiștii Secției Poliție Rurală 4 Huși și Postului de Poliție Tătărăni  aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Tătărăni, l-au oprit pentru control pe T. Ciprian, de 27 de ani, din comuna Bunești Averești care se deplasa cu autoturismul pe drumul comunal din localitatea Leoști. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Huși unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică peste limita legală. Un tânăr, de 19 ani, din comuna Voinești, județul Iași a fost depistat în trafic de polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe strada Abator din orașul Negrești. În urma verificărilor efectuate de polițiști în baza de date privind deținătorii de permise auto, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Pe raza municipiului Vaslui, polițiștii  Serviciului Rutier l-au identificat în trafic pe C. Marcel, de 28 de ani,  din comuna Laza. Acesta se deplasa cu autoturismul pe strada Mihail Sadoveanu. Verificând documentele autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că termenul de valabilitate pentru autorizația provizorie de circulație era expirat din luna iunie a.c.. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Codului Penal.

ARESTAT PREVENTIV PENTRU TÂLHĂRIE, VIOL ȘI DISTRUGERE

Polițiștii au probat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în comuna Oșești, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie, viol și distrugere, victimă fiind o femeie, în vârstă de 79 de ani. Polițiștii Secției de Poliție Rurală 2 Vaslui au întocmit dosar penal pe numele lui H. Iulian, în vârstă de 21 de ani, din comuna Oșești acesta fiind cercetat  pentru comiterea infracțiunilor de viol, tâlhărie și distrugere, victimă fiind o vecină a acestuia, în vârstă de 79 de ani. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în noaptea de 31.07/01.08.2016, tânărul a pătruns în locuința femeii și prin constrângere a întreținut relații sexuale cu aceasta. Ulterior, a lovit victima și a sustras din locuință  740 de lei și un telefon mobil. După comiterea fapelor, H. Iulian a părăsit locuința pe un geam pe care l-a spart cu piciorul. Bunurile sustrase au fost ascunse de tânăr în grădina locuinței sale, însă au fost recuperate de polițiști și restituite persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 2 Vaslui. Acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.

Leave a Comment