Google

Cronica neagră/Contrabanda înfloreșe la granița de est

Written on:May 17, 2016
Comments
Add One

tig 1 recentLa sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului  Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat 15.100 ţigarete, pe care mai multe persoane au intenţionat să le introducă ilegal în România ascunse în bordul şi rezervorul unor autoturisme, precum şi într-o geantă de voiaj şi o mașină de gătit, aflate în vagonul restaurant al unui tren accelerat. La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni/ I.T.P.F. Iaşi,  s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară Elena C., conducând un autoturism marca Fiat Punto, înmatriculat în România şi Victor C., conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria, ambii în vârstă de 25 de ani, cu cetăţenie română şi Republica Moldova. În baza unor informaţii deţinute poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unor controale amănunţite asupra mijloacelor de transport. În urma acestora, echipele comune de control au descoperit, ascunsă în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, în rezervorul autoturismului Fiat Punto şi într-un loc special amenajat în bordul autoturismului Volkswagen Passat cantitatea de 12.900 ţigarete  diferite marci, cu timbru de acciză Republica Moldova. În data de 13 mai a.c., ora 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Iaşi – feroviar s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Simion P., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani, însoţitorul vagonului restaurant din trenul accelerat 401 care circula pe relaţia Chişinău-Bucureşti. În urma controlului efectuat asupra vagonului restaurant, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit într-o mașină de gătit şi într-o geantă de voiaj aparţinând bărbatului, 2.200 de tigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova. În toate cazurile, conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea confiscării a ţigaretelor, în valoare totală de 5.381 lei, respectiv a autoturismului marca Fiat Punto, în valoare de 6.750 lei, iar persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei.

Substanţe anabolizante ascunse într-un borcan cu varză murată şi într-o pungă cu cereale descoperite la PTF Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași  împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse într-un borcan cu varză murată şi într-o pungă cu cereale integrale 5.500 tablete steroizi anabolici. În data de 12 mai a.c., în jurul orei 18.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei  Sculeni, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Ion P., în vârstă de 36 ani, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, care efectua o cursă pe ruta Republica Moldova – Italia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună a descoperit în bagajele bărbatului, ascunse într-un borcan cu varză murată şi într-o pungă cu cereale integrale, 5.500 tablete steroizi anabolici (3.000 tablete OXAHDROLOMOS 10 mg,  1.000 tablete TURIHABOLOS 1 mg, 1.500 tablete STAHOS  10 mg ). Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a persoanei in cauză cu amendă în valoare de 33.000 lei.

Substanţă pe bază de acid hialuronic depistată la controlul de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Albiţa – I.T.P.F. Iași împreună cu lucrătorii vamali  au descoperit ascunse pe corpul unui tânăr, mai multe cutii ce conţineau o substanţă pe bază de acid hialuronic. În ziua de 12 mai a.c., în jurul orei 17.30, la P.T.F. Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul din R. Moldova Mihai M., în vârstă de 24 de ani, pasager într-un autoturism marca BMW, înmatriculat în R. Moldova. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit ascunse pe corpul cetățeanului moldovean, mai multe cutii inscripționate “TEOSYAL REDENSITY II”, conţinând fiecare câte o seringă cu 2 ml substanţă pe bază de acid hialuronic. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite, în valoare totală de 8.000 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 3.000 lei.

Câinele poliţist Ofa a descoperit peste 1.300 pachete de ţigări ascunse în rezervorul si anvelopele unui autoturism

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu inspectori vamali au descoperit, cu ajutorul câinelui poliţist Ofa, peste 1.300 pachete de ţigari ascunse în rezervorul şi anvelopele unui autoturism condus de un cetăţean din R. Moldova. În data de 12 mai a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul moldovean Ion C., în vârstă de 52 ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Bulgaria. Pe timpul controlului de frontieră, câinele de serviciu Ofa, specializat în detectarea tutunului, a simţit prezenţa mirosului specific, semnalând acest fapt poliţistului de frontieră. Astfel, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul şi anvelopele autoturismului, 27.000 de ţigarete, marca Plugarul, cu timbru de acciză R. Moldova. Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 16.200 lei, în vederea confiscării, iar cetăţeanul moldovean a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, autoturismul fiind reţinut până la plata amenzii.

Lexus indisponibilizat pentru ţigări de contrabandă

La Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, echipa comună de control a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în diferite locuri într-un autoturism marca Lexus,  6.200 ţigarete de contrabandă. În data de 12 mai a.c., în jurul orei 10.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Neonelea M., cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, conducător auto al unui autoturism marca Lexus, înmatriculat în R. Moldova. În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit ascunsă şi nedeclarată în bagajele personale precum şi în diferite locuri în autoturism (sub scaune, cotieră, bancheta spate) cantitatea totală de 6.200 ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova. Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura indisponibilizării ţigaretelor, în valoare totală de 1215 lei, şi a autoturismului, în valoare de 6.750 lei, precum şi aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de 5.000 lei.

“Şofer” român cu permis de conducere ucrainean fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au depistat, la volanul unui autoturism, un cetăţean român care a prezentat la control un permis de conducere ucrainean fals. În data de 12 mai a.c., în jurul orei 02.45, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit pentru control, în localitatea Sinăuţi, judeţul Botoşani, un autoturism marca Iveco, înmatriculat în Marea Britanie, la volanul căruia se afla Florin P., în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. La control, în urma verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că permisul de conducere prezentat, cu însemnele autorităţilor din Ucraina, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals. Ca urmare a celor constatate, bărbatul a declarat că a primit permisul de la o persoană de sex feminin pe care nu o cunoaşte. În urma verificărilor suplimentare efectuate de către poliţiştii de frontieră, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere eliberat de autorităţile române. Poliţiştii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

ACCIDENT DE CIRCULAȚIE

Cinci persoane care se deplasau neregulamentar pe partea carosabilă au fost implicate într-un accident de circulațiepetrecut pe 15 mai pe raza municipiului Vaslui. Patru persoane au suferit vătămări corporale care au necesitat internarea în spital. Pe 15 mai în jurul orei 22.00,  pe raza municipiului Vaslui a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane. Florin, de 45 de ani, din municipiul Vaslui se deplasa cu autoturismul pe D.N.2 F, din direcția Rediu către Pușcași, iar la un moment dat, a acroșat un grup de persoane care se deplasau neregulamentar pe partea carosabilă, pe direcția sa de mers. Persoanele nu aveau elemente reflectorizante sau lumini pentru semnalizare. Cinci persoane au fost transportate la Spitalul municipal de Urgență Vaslui. O tânără, de 25 de ani, a fost diagnosticată cu ”excoriații”, un tânăr de 18 ani a fost diagnosticat cu ”contuzie gambă”, un bărbat de 64 de ani a fost diagnosticat cu ”traumatism cranio cercebral”, un bărbat de 40 ani diagnosticat cu ”traumatism facial”, iar un bărbat de 64 ani a fost diagnosticat cu ”fractură gleznă”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

POLIŢIA ROMÂNĂ ÎN SPRIJINUL ELEVILOR 

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au acționat pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, fiind intensificate acțiunile în zona instituţiilor de învăţământ. In acest sens, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și de poliție rutieră au acționat în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

Poliţiştii au efectuat controale în localurile/barurile/internet-cafe-urile situate în special în zona adiacentă unităţilor de învăţământ și au depistat 73 de elevi care absentau de la orele de curs. Au fost informaţi directorii unităţilor de învăţământ, ai căror elevi au fost depistaţi absentând, în vederea stabilirii măsurilor care se impun, conform regulamentelor şcolare. De asemenea, au fost verificate unități de alimentație publică din imediata apropiere a unităților de învățământ, polițiștii urmărind prevenirea şi combaterea comerţului ilegal și a încălcărilor prevederilor legale privind protecţia consumatorului. Administratorilor şi angajaţilor unităţilor verificate le-au fost reamintite prevederile legale în ceea ce priveşte servirea minorilor cu alcool şi ţigări, dar şi a prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În cadrul acțiunilor, poliţiştii rutieri au acționat pentru conștientizarea tuturor participanților la trafic asupra consecințelor nerespectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate polițiștii au aplicat 196 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 126 pentru încălcări ale O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 38 pentru încălcări ale Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 32 la alte acte normative. Totodată polițiști din structurile de ordine pubică și prevenire au avut întâlniri cu elevii unităților de învățământ din mediul urban cât şi din mediul rural informând elevii cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască şi să le adopte pentru prevenirea infracţiunilor.

CONTROALE EFECTUATE DE POLIȚIȘTI ÎN ZONA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Polițiștii vasluieni au continuat acțiunile pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar şi au efectuat verificări la agenţii economici amplasaţi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ din județul Vaslui. Poliţiştii au acţionat, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu produse din alcool şi tutun, a încălcărilor prevederilor legale privind protecţia consumatorului la unităţile de alimentaţie publică din vecinătatea şcolilor precum şi a absenteismului şcolar. Astfel, au fost efectuate controale la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona unităţilor de învăţământ, ce au ca obiect de activitate comerţul cu produse alimentare. De asemenea, au fost efectuate patrulări în zona şcolilor, atât pe parcursul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii.

În urma controalelor şi verificărilor efectuate în ultimele două zile au fost aplicate 119 de sancţiuni contravenţionale, din care 94 pentru încălcări ale prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 14 pentru încălcări ale Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 4 în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, iar 6 la alte acte normative. Polițiștii au identificat și 39 de elevi care absentau de la orele de curs.

ACCIDENT DE CIRCULAȚIE ÎN MEDIUL RURAL

Pe 13 mai, pe raza comunei Zorleni a avut loc un accident de circulație în urma căruia un pieton a suferit vătămări corporale grave.

În după-amiaza de 12.05.2016, pe raza comunei Zorleni a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. D. Oana, de 27 de ani, din municipiul Bârlad se deplasa cu autoturismul pe DN 24, pe raza satului Simila, având direcția Bârlad către Zorleni. La un moment dat, tânăra a efectuat manevra de depășire a unui autoturism și a accidentat cu oglinda retrovizoare un tânăr, de 17 ani, din comuna Zorleni care se deplasa pe partea carosabilă în aceeași direcție. Victima a fost transportată la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticată cu „fractură braț drept”. D. Oana a fost testată cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice. În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au, de conducător auto sau de pieton, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite.

Aproximativ 9.000 de ţigarete descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit ascunse în planşeul pedalier şi în plafonul a două autovehicule, aproximativ 9.000 de ţigarete de contrabandă, pe care doi cetăţeni români au încercat să le introducă ilegal în ţară. Pe 13 mai în jurul orei 06.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Eugeniu R., în vârstă de 36 ani, conducând un microbuz marca Volkswagen, înmatriculat în R. Moldova. Şi poliţişti de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia combaterii traficului ilicit cu ţigări au oprit în trafic, pe raza municipiului Galaţi, un autoturism marca Vauxhall, condus de Ionuţ M., în vârstă de 23 de ani, cetăţean din Republica Moldova, despre care existau informaţii că desfăşoară activităţi în sfera contrabandei cu ţigări.

Pentru continuarea cercetărilor, lucrătorii noştri au procedat la conducerea autoturismului şi a conducătorului auto la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi. În ambele cazuri, în  urma controalelor efectuate asupra celor două mijloace de transport au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în plafonul microbuzului şi într-un loc special amenajat în planşeul pedalier al autoturismului, 8.960 de ţigarete de contrabandă de diferite mărci. Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare totală de 4.641 lei, şi a autoturismului marca Vauxhall, în valoare de 7.565 lei, în vederea confiscării, iar Ionuţ M. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei. Totodată poliţiştii de frontieră efectuează, în cel de al doilea caz, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Gălăţean depistat conducând deşi avea permisul de conducere reţinut

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi au depistat în trafic un cetăţean român conducând un microbuz, deşi avea permisul de conducere reţinut. În data de 11 mai a.c., în jurul orei 21.30 pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Scânteieşti, un microbuz marca Mercedes Sprinter, condus de gălăţeanul Niculică C., în vârstă de 62 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana în cauză are permisul de conducere reţinut din luna august 2015, pentru o altă faptă de natură penală la regimul circulaţiei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

Document fals descoperit de poliţiştii de frontieră gălăţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi au descoperit un cetăţean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un talon pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice fals. În data de 11 mai a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, cetăţeanul din R. Moldova, Constantin B., în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes E 290 înmatriculat în Bulgaria.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de călătorie, cetăţeanul moldovean a prezentat şi certificatul de înmatriculare şi talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, documente cu însemnele autorităţilor bulgare. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat că talonul care atestă inspecţia tehnică periodică este fals. Extinzând verificările, colegii noştri au constatat că autoturismul în cauză nu are inspecţia tehnică efectuată. Poliţiştii de frontieră au ridicat documentul respectiv şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de uz de fals.

Trei gălăţeni cercetaţi pentru furt de furaje

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti -I.T.P.F. Iaşi au depistat, cu ajutorul aparaturii care funcţionează pe principiul termoviziunii, trei cetăţeni români care transportau cu două atelaje 500 kg de furaje (lucernă) pe care le sustrăseseră de pe un teren agricol ce aparţine unei societăţi comerciale. Pe 12 mai a.c., în jurul orei 04.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au observat, cu ajutorul aparaturii care funcţionează pe principiul termoviziunii, pe direcţia localităţii de frontieră Stoicani, trei persoane care se deplasau cu două atelaje hipo.  Având suspiciuni cu privire la prezenta, un echipaj format din poliţişti de frontiera s-a deplasat la fata locului si  a stabilit că persoanele în cauză, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 39 de ani, sunt domiciliate pe raza judeţului Galaţi  si transporta furaje pentru animale. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului şi din declaraţiile celor trei bărbaţi, a rezultat faptul că aceştia au sustras de pe terenul agricol, ce aparţine unei societăţi comerciale din localitatea Stoicani, cantitatea de 500 kg de furaj verde (lucernă), pe care ulterior intenţionau să o transporte cu cele două atelaje hipo, cu scopul de a o comercializa. Lucerna, în valoare de 500 lei a fost predată societăţii păgubite, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Leave a Comment