Google

Cronica neagră/A plecat la plimbare cu maşina dar n-avea permis!

Written on:January 14, 2016
Comments
Add One

politie rutieraDoi tineri sunt cercetați de polițiști pentru comiterea de infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, fapte prevăzute de Codul Penal.

În seara de 12.01.2016, polițiștii Biroului Rutier Bârlad au oprit pentru control un autovehicul care circula pe strada Paloda, din municipiul Bârlad. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind H. Ionuț, în vârstă de 23 ani, domiciliat în municipiul Bârlad. În urma verificărilor efectuate în baza de date privind deținătorii de permise auto s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. H.Ionuț este cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești, aflați în serviciu de patrulare împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de jandarmi Vaslui l-au depistat pe P. Marian, în vârstă de 24 ani, din orașul Negrești, în timp ce conducea un autovehicul cu numere provizorii. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că valabilitatea autorizației provizorii de circulație a autoturismului era expirată din luna noiembrie 2015. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Codului Penal.

Având în vedere faptul că în această perioadă, carosabilul poate fi umed, iar dimineaţa se instalează destul de frecvent ceaţa, recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză, să adapteze în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile de drum şi de trafic.

Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere nedorite poliţiştii vă recomandă insistent respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie, adoptaţi o conduită preventivă şi responsabilă în trafic!

Politistii de frontiera au descoperit aproximativ 11.000 tigarete de contrabanda si 18 litri de alcool in 24 de ore

Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Iasi au descoperit 10.920 de tigarete de contrabanda si 18 litri de alcool, bunuri pe care patru persoane le achizitionasera in vederea obtinerii unui profit din revanzarea acestora.
* In data de 12 ianuarie a.c., in jurul orei 09.30, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Iasi au oprit, pentru control, pe D.E. 583, in apropierea localitatii de frontiera Sculeni, un autoturism marca Volkswagen Passat inmatriculat in Bulgaria, condus de cetateanul roman Alexandru C., in varsta de 27 de ani.
Cu ocazia controlului, politistii de frontiera au observat, in interiorul autoturismului, pe bancheta din spate si in portbagaj, mai multe sacose in care au fost descoperite, 4.320 tigarete marca Ashima si 18 litri alcool.
In legatura  cu cele constatate  Alexandru C. a declarat ca bunurile descoperite ii apartin si le-a introdus legal in Romania, in repetate randuri in limitele prevazute de legislatia in vigoare, cu intentia de a le comercializa pe raza municipiului Iasi. Acesta a mai adaugat faptul ca de fiecare data depozita bunurile introduse legal la un prieten in Romania, de la care le-a preluat inainte de a fi oprit de politistii de frontiera.
Politistii de frontiera efectueaza cercetari in cauza sub aspectul savarsirii infractiunii de colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, prevazuta de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Lg. nr. 86/2006. Totodata a fost dispusa masura retinerii bunurilor in valoare de 2.125 lei si a autoturismului in valoare de 5.000 lei in vederea continuarii cercetarilor.
* In data de 12 ianuarie a.c., in jurul orei 10.30, politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Galati, pe timpul desfasurarii unei actiuni specifice pe linia prevenirii si combaterii traficului ilicit de tigari, in zona unei piete din municipiul Galati, l-au depistat pe cetateanul roman Alin C., in varsta de 29 de ani, despre care detineau informatii ca desfasoara activitati de colectare si revanzare a tigaretelor.
Politistii de frontiera au procedat la efectuarea unui control asupra bagajului pe care barbatul il avea asupra sa, ocazie cu care au descoperit 1.600 de tigarete.
Persoana a declarat ca a cumparat tigaretele de la o persoana pe care nu o cunoaste, avand intentia de a le revinde la un pret mai mare.
A fost luata masura retinerii tigaretelor, in valoare de 960 lei, in vederea confiscarii, iar lucratorii nostri efectueaza cercetari sub aspectul  savarsirii infractiunii de colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, prevazuta de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Lg. nr. 86/2006.
* In data de 12 ianuarie a.c., in jurul orei 11.30, s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare in tara, Mariana N., cu cetatenie moldoveneasca, in varsta de 21 ani, conducand un autoturism marca Citroen, inmatriculat in Bulgaria.
Pentru valorificarea unei informatii, politistii de frontiera au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amanuntit asupra mijlocului de transport.
In urma controlului efectuat, echipa comuna formata din politisti de frontiera si inspectori vamali a descoperit, ascunse si nedeclarate, intr-un loc special amenajat in bordul autoturismului, 3.000 de tigarete marca Winston, de provenienta Republica Moldova.
Conform prevederilor legale a fost luata masura ridicarii tigaretelor in valoare de 1.800 lei si a autoturismului folosit la activitatea infractionala, in valoare de 9.000 lei,  in vederea confiscarii, iar tanara a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 7.000 lei.
* In data de 12 ianuarie a.c., ora 14.30, in P.T.F. Stanca s-a prezentat pentru a intra in tara, ca pasager intr-un  autoturism marca Renault, cetateanul roman Cezarian I., in varsta de 56 de ani.
In baza profilului de risc, echipa comuna de control formata din politisti de frontiera si lucratori vamali a procedat la efectuarea unui control amanuntit asupra mijlocului de transport si a persoanei, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse pe corpul lui Cezarian I., 2.000 tigarete diferite marci, de provenienta R. Moldova.
A fost luata masura ridicarii tigaretelor, in valoare de 453 lei, in vederea confiscarii, iar barbatul a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 5.000 lei.

Autoturism radiat din circulatie descoperit de politistii de frontiera galateni

Politistii de frontiera galateni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un barbat cu dubla cetatenie, romana si R. Moldova, care conducea un autoturism ce figura ca fiind radiat din circulatie de catre autoritatile din Lituania.

In data de 11 ianuarie a.c., in Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor trecerii frontierei, Sergiu N., cu dubla cetatenie romana si R. Moldova, in varsta de 30 de ani, conducand un autoturism marca Volskwagen Golf, inmatriculat in Lituania.

In urma verificarilor specifice efectuate, lucratorii nostri au constatat ca autoturismul figureaza in bazele de date din Lituania ca fiind radiat din circulatie, din luna octombrie 2015.

Barbatul a declarat ca nu a avut cunostinta despre faptul ca autoturismul figureaza radiat din circulatie, el declarand ca documentele autoturismului sunt valabile pana in luna aprilie 2016.

Politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere pe drumurile publice din Romania a unui autovehicul neinmatriculat.

Substante interzise ascunse in cotiera unui autoturism descoperite la Albita

Echipa comuna de control din Punctul de Trecere a Frontierei Albita, formata din politisti de frontiera si inspectori vamali, a descoperit, ascunse in cotiera unui autoturism inmatriculat in Romania, 95 fiole si 180 comprimate din categoria substantelor interzise prin lege.

In data de 11 ianuarie a.c., in jurul orei 21.00, s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Albita / judetul Vaslui, pentru a intra in tara, conducand un autoturism marca Skoda, inmatriculat in Romania, cetateanul roman Ion I., in varsta de 41 ani.

In baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amanuntit asupra autoturismului, ocazie cu care, echipa comuna de control formata din politisti de frontiera si lucratori vamali a descoperit, ascunse in cotiera autoturismului, in scopul sustragerii de la controlul de frontiera, cantitatea totala de 95 fiole (Strombaject, Sustomed, Nondralona si Primobol) si 180 comprimate de Oxandrolon, toate fiind incluse in lista substantelor interzise prevazuta in Legea 104/2008.

Conform prevederilor legale, a fost dispusa masura retinerii substantelor interzise in vederea confiscarii si sanctionarea contraventionala a barbatului cu amenda in valoare de 30.000 lei.

MODIFICĂRI LA REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

Prin Legea 319 din 11 decembrie 2015 a fost modificată și completată Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, noile prevederi intrând în vigoare începând cu data de 14 Ianuarie 2016.

Noua lege aduce în principal urmatoarele modificări:

Valabilitatea permisului de armă

Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual,      într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare. Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă.

Procurarea muniţiei de către titularii dreptului de port şi folosire a armelor letale

Titularii dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor letale pot procura de la armurierii autorizaţi numai muniţia aferentă armelor înscrise în permisul de armă. Cantitatea maximă de muniţie care poate fi deţinută de aceste persoanele se înscrie în permisul de armă de către organul de poliţie care eliberează acest document, după cum urmează:

  1. a) în cazul armelor de apărare şi pază, 50 de cartuşe cu glonţ şi 50 de cartuşe fără proiectil, pentru câte o singură armă de fiecare calibru;
  2. b) în cazul armelor de vânătoare, 300 de cartuşe pentru câte o singură armă de fiecare calibru, dintre cele pentru care are dreptul de port şi folosire;
  3. c) în cazul armelor de tir, 1.000 de cartuşe pentru fiecare armă pentru care are dreptul de port şi folosire (în legea veche, cel mult 500 de cartuşe pentru fiecare armă pentru care are dreptul de port şi folosire).

A fost introdusă o prevedere nouă privind suspendarea dreptului de port și folosire a armelor letale. Astfel, suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente și dacă există indicii comportamentale temeinice, care reclamă o examinare urgentă psihologică şi medicală, în vederea verificării aptitudinii persoanei şi menţinerii autorizării pentru a deţine arme şi muniţii letale.

De asemenea, anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente și dacă titularul dreptului nu se supune obligaţiei examinării psihologice şi/sau medicale în termen de 30 de zile de la data solicitării exprese a structurilor de poliţie competente şi/sau recomandării de reexaminare.

Prin Legea 319/2015 a fost introdusă o nouă condiție pentru acordarea autorizaţiei de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C: aceasta se acordă persoanelor care au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Posesorii armelor neletale cu destinaţia de autoapărare pot procura şi deţine maximum 25 de cartuşe pentru o singură armă (în legislația anterioară, 100 de cartuşe pentru fiecare armă dintre cele pentru care au drept de port şi folosire).

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

Pe 12 ianuarie, poliţiştii au desfăşurat o acțiune, pe raza municipiului Vaslui, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru creșterea siguranţei în trafic.

În scopul creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, prin asigurarea unui climat de securitate publică, polițiștii au organizat astăzi o acţiune pe raza municipiului Vaslui.

La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier și Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Au fost instituite două filtre, la intrarea în municipiul Vaslui, fiind legitimate 325 persoane și verificate 310 autovehicule, inclusiv cele înmatriculate în alte state. De asemenea, au fost verificate 16 autovehicule destinate transportului de mărfuri, cu privire la legalitatea efectuării transportului și respectarea normelor în vigoare privind traficul rutier.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

PIETON ACCIDENTAT

Pe 12 ianuarie, pe D.E. 581, pe raza localității Bădeana, comuna Tutova, a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală gravă a unui pieton.

Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au efectuat cercetarea la fața locului și au stabilit primele date referitoare la împrejurările producerii accidentului.

Marian, în vârstă de 48 ani, din comuna Tutova, a condus un autoturism din direcția Bădeana către Bârlad, iar la un moment dat a acroșat o femeie, în vârstă de 81 ani, domiciliată în localitatea Bădeana, comuna Tutova, care se angajase în traversarea drumului fără să se asigure. Victima a fost transportată la Spitalul municipal de Urgență Bârlad unde a fost diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral, comă gradul 3”. Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au, de conducător auto sau de pieton, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite.

Poliţiştii recomandă pietonilor:

– traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic:

– acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasarea se va realiza numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.

– în intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare! Evitaţi să traversaţi strada în fugă!

APELAŢI 112 DACĂ VEDEŢI ACEASTĂ PERSOANĂ

O minoră, în vârstă de 16 ani, din comuna Pungești, a plecat de la domiciliu în luna decembrie 2015, fără a mai reveni până în prezent.

În ziua de 17.12.2015 am fost sesizați de către părinții minorei Ciubotaru Teodora, în vârstă de 16 ani, domiciliată în comuna Pungești, despre faptul că aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit până în prezent.

La momentul dispariției, minora purta un hanorac de culoare crem, pantaloni tip blue-jeans de culoare neagră, iar în picioare purta ghete de culoare crem.

Semnalmente: înălțime – 1,60 m, greutate aproximativ 50 kg, păr blond lung, ochi albastri.

În prezent, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui desfășoară activităţi specifice în vederea depistării persoanei dispărute.

Dacă ați văzut această minoră sau aveți informații despre ea, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați gratuit 112!

Autoturism căutat în Italia, descoperit la P.T.F. Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit un autoturism ce figura în bazele de date ca fiind ”bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de Italia din luna decembrie 2015.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, Silvia S., în vârstă de 33 de ani, cu cetăţenie română. Aceasta conducea un autoturism marca Opel Corsa, an de fabricatie 1998.

Existând suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de autorităţile din Italia în data 07 decembrie 2015.

Cu privire la aspectele constatate, tânăra a declarat că în luna august 2014 a primit cadou autoturismul de la cumnata sa şi nu avea cunoştinţă despre cele semnalate de către poliţiştii de frontieră.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 6.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Ţigări de contrabandă ascunse în bagaje şi în bordul unui autovehicul

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albiţa, împreună cu inspectorii vamali au descoperit peste 4.000 de ţigarete de provenienţă R. Moldova, ascunse în bagajele personale şi în bordul unui autovehicul marca Volkswagen.

*În ziua de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 07.30, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Andrei H., în vârstă de 38 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din microbuz şi remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

* În acelaşi punct de trecere a frontierei, în ziua de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 11.30, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul din R. Moldova Eugeniu B., în vârstă de 21 de ani, conducând un autocar înmatriculat în judeţul Iaşi.

* Câteva ore mai târziu, tot în PTF Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Valerică C., în vârstă de 36 de ani, conducând un autovehicul marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în judeţul Iaşi.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra autovehiculelor şi persoanelor în cauză, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit ascunse şi nedeclarate, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea totală de 4.170 ţigarete, de provenienţă R. Moldova, ascunse în bagajele personale ale lui Andrei H. Şi Eugen B. şi în bordul autovehiculului marca Volkswagen.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 925 lei şi sancţionarea contravenţională a celor trei persoane cu amendă în valoare totală de 10.000 lei.

Patru incendii în trei zile

În ultimele trei zile, echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Podul Înalt” al judeţului Vaslui au intervenit pentru stingerea a patru incendii, după cum urmează:

În data de 08 ianuarie a.c., în jurul orelor 1141, două echipaje de pompieri au intervenit cu două autospeciale de stins incendii cu apă şi spuma, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la acoperişul unei construcţii cu destinaţia de birou, de pe strada Podul Înalt a municipiului Vaslui.

În urma incendiului, nu au fost victime, iar pagubele materiale au fost limitate la articole de mobilier, 16 m de astereală din lemn şi rigips şi la aproximativ 40 mp de acoperiş din tablă.

Cauza probabilă care a generat incendiul este aprinderea unor materiale combustibile (lemn) prin efect termic din cauza unui coş de fum neprotejat corespunzător faţă de acestea.

În data de 09 ianuarie a.c., în jurul orelor 1727, Detaşamentul de pompieri Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu şi acordarea de asistenţă medicală de urgenţă, la o locuinţă din localitatea Chirţeşti, comuna Micleşti, în care se aflau două victime.

Imediat la locul producerii evenimentului s-au deplasat trei echipaje cu o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD de prim ajutor şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.

După executarea recunoaşterii, s-a constatat că incendiul care se manifesta în bucătăria locuinţei a fost localizat de către SVSU al comunei Micleşti, iar un copil de 4 ani şi un bărbat de 40 ani erau intoxicaţi cu monoxid de carbon, copilul aflându-se în stop cardio respirator. Imediat s-a acţionat pentru lichidarea incendiului concomitent cu acordarea asistenţei medicale de urgenţă celor două victime.

Copilul, aflat în stop cardio respirator din cauza inhalării de fum şi gaze toxice, a fost preluat imediat de către echipajul de terapie intensivă mobilă, fiind resuscitat cu succes, stabilizat şi apoi transportat de urgenţă la o unitate spitalicească din municipiul Iaşi. Bărbatului intoxicat cu monoxid de carbon i s-a acordat îngrijirea medicală specifică şi apoi a fost transportat la UPU a Spitalului de Urgenţă Judeţean Vaslui de către echipajul de prim ajutor.

În urma intervenţiei, cele două victime şi locuinţa, formată din patru încăperi, au fost salvate, pagubele reducând-se la un aparat radio, un telefon mobil şi 8 mp de vopsea a tavanului din lemn din bucătărie.

Cauza probabilă care a condus la generarea incendiului a fost aprinderea izolaţiei din mase plastice, din cauza efectului termic al curentului electric, a unui conductor electric defect (cablul de alimentare a aparatului de radio).

În data de 10 ianuarie a.c., în jurul orelor 0042, două echipaje de la Detaşamentul de pompieri Bârlad, au intervenit cu două autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din satul Iveşti, comuna Iveşti.

Imediat după sosirea la locul producerii evenimentului, după executarea recunoaşterii s-a constat că incendiul se manifesta la două încăperi şi la întreg acoperişul locuinţei. În continuare s-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, salvând astfel restul locuinţei şi anexele existente.

În urma incendiului, nu au existat victime, iar pagubele materiale au fost limitate la elemente de construcţie (4 uşi şi 4 ferestre), elemente de mobilier (1 pat şi un şifonier) şi la aproximativ 140 mp de acoperiş cu învelitoare de tablă pe astereală din lemn.

Cauza probabilă care a generat incendiul a fost determinată ca fiind jar şi/sau scântei căzute dintr-un mijloc de încălzire (sobă cu acumulare de căldură) pe materiale combustibile.

În data de 11 ianuarie a.c., în jurul orelor 1909, două echipaje de la Detaşamentul de pompieri Vaslui au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă la o locuinţă din satul Puşcaşi, comuna Puşcaşi, în care se afla o victimă.

Imediat la locul producerii evenimentul, s-au deplasat o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă şi echipajul de terapie intensivă mobilă, iar în urma recunoaşterii s-a constatat că incendiul se manifesta la întreaga locuinţă, tavanul împreună cu acoperişul fiind prabuşite peste victimă.

S-a acţionat pentru evacuarea şi salvarea victimei, concomitent cu localizarea şi lichidarea incendiului împreună cu SVSU al comunei Puşcaşi.

În urma incendiului, din nefericire, victima – bărbat în vârstă de 65 de ani nu a supraveţuit, iar pagubele materiale au constat în distrugerea acoperişului pe o suprafaţa de aproximativ 12 mp din azbociment pe astereală din lemn, a planşeului din lemn de aproximativ pe 10 mp şi a unor elemente de construcţie (o usă şi două ferestre).

Cauza probabilă care a generat incendiul este aprinderea unor materiale texitile din cauza căderii pe acestea a jarului şi/sau scântei dintr-un mijloc de încălzire (sobă fără acumulare de căldură).

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt ” al judeţului Vaslui atrage atenţia asupra următoarelor măsuri şi reguli de apărare împotriva incendiilor ce se impun a fi respectate în perioada de iarnă:

– asiguraţi izolarea termică a sistemelor de încălzire faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;

– utilizaţi sistemele de încălzire respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil;

– este interzisă folosirea sobelor şi a mijloacelor de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;

– sobele şi mijloacele de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;

– nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;

– coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului ( grinzi, astereală de lemn şi alte asemenea);

– depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi la o distanţă de 50 cm la sobele din cărămidă sau teracotă;

– în faţă uşitei de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau o tablă metalică având dimensiuni de minim 70 x 50 cm;

– cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting resturile de jar;

Leave a Comment