Google

Cronica neagră/ Inconştienţă la volan

Written on:December 5, 2016
Comments
Add One

accident-mas-politie-si-indicatorPoliţiştii au reţinut un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Muntenii de Sus, acesta fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni contra siguranţei circulației pe drumurile publice. În ziua de 29 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Vaslui l-au identificat pe I. Pavel, în vârstă de 59 de ani, domiciliat în comuna Muntenii de Sus. Acesta conducea o autoutilitară pe D.J. 244 K, pe raza localităţii de domiciliu, având număr de înmatriculare provizoriu. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că perioada de valabilitate a autorizației provizorii de circulație era expirată, iar bărbatul avea permisul de conducere reţinut fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Bărbatul a fost reținut de polițiștii Biroului Rutier Vaslui pentru o perioadă de 24 ore şi a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile. Pavel a mai fost reţinut de poliţiştii Biroului Rutier Vaslui în luna mai a.c., pentru săvârșirea a două infracțiuni de refuzul prelevării de mostre biologice şi a unei infracţiuni de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. În acest an, pe numele acestuia, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, Poliției orașului Negrești și Postului de Poliție Muntenii de Sus au întocmit dosare penale pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra siguranţei circulației pe drumurile publice.

9 DECEMBRIE – Ziua Internaţională Anticorupție

Săptămâna anticorupţie la frontiere – „Pe aici corupţia nu trece!”

În scopul promovării integrității și adoptarea unui comportament responsabil în societate, în perioada 5-9 Decembrie a.c., cu ocazia aniversării Zilei Internaționale Anticorupție, Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne, organizează o serie de activități de informare anticorupție. Astfel, Direcția Generală Anticorupție în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova şi Serviciul de Stat al Poliţiei de Frontieră din Ucraina, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră organizează, în perioada 5-9 decembrie, o amplă campanie de conștientizare a cetățenilor din cele trei state intitulată „Săptămâna anticorupţie la frontiere” sub deviza „Pe aici corupţia nu trece!”. Scopul campaniei tripartite este conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție și informarea în legătură cu modalitățile de sesizare ale acestora, dezvoltarea unui climat de siguranță publică și crearea unui cadru de cooperare transfrontalieră. Pe parcursul campaniei, vor fi distribuite pliante şi afişe în 14 puncte de trecere a frontierei comune dintre România, Republica Moldova și Ucraina. Lansarea campaniei la nivel național se va face luni, 5 decembrie, ora 10.00, în Aeroportul Internațional București-Otopeni, în prezența reprezentanților diplomatici ai statelor partenere, conducerii D.G.A. și I.G.P.F. Campania va fi lansată simultan în aeroporturile internaționale din capitalele celor două state partenere și va fi derulată, pe parcursul întregii săptămâni, și în 11 puncte de frontieră terestre – 4 puncte comune Moldova – Ucraina, 4 puncte comune, România – Moldova și 3 puncte comune România – Ucraina. În judeţul Iaşi, lucrători din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi vor distribui, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pe sensul de intrare în ţară, materialele informative însoțite de recomandări referitoare la adoptarea unui comportament integru și a unei atitudini pro-active cu privire la sesizarea faptelor de corupție. La această campanie vor participa, în calitate de voluntari, elevi ai Colegiului Naţional „Garabet Ibrăileanu” Iaşi, instituţie cu care Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi are în derulare un protocol de colaborare cu deviza „Tinerii împotriva corupţiei!”, ce vizează educarea liceenilor în spiritul adoptării unui comportament integru în societate.

INCENDIU CU VICTIMA LA TANACU

În data de 03.12.2016 în jurul orei 23.25 ISU Vaslui a fost solicitat prin apelul unic de urgenţă 112 să intervină la un incendiu de locuinţă, cu victimă, în satul Beneşti comuna Tanacu. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi ambulanţa TIM încadrate de 8 subofiţeri. Forţele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta generalizat la intreaga locuinţă, un imobil de aproximativ 30 mp. În incendiu şi-a pierdut viaţa un bărbat de 90 de ani. Intervenţia a durat aproximativ două ore şi 45 de minute, cauza incendiului fiind jarul căzut din mijloacele de încăzire.

Având în vedere numărul mare de incendii înregistrate în ultima perioadă, recomandăm cetăţenilor respectarea următoarelor reguli care le pot salva viaţa şi bunurile: verificaţi şi efectuaţi curăţarea mijloacele de încălzire înainte de exploatare; verificaţi şi curăţaţi coşurile de fum (etanşeitate, treceri prin acoperiş şi planşee la distanţă de siguranţă faţă de materiale combustibile); nu depozitaţi în apropierea sobelor materiale uşor inflamabile; nu folosiţi pentru aprinderea focului lichide inflamabile; nu exploataţi sobele cu uşiţa pentru alimentare deschisă; nu supraalimentaţi sobele cu lemne sau alte materiale combustibile; nu folosiţi mijloace de încălzire electrice improvizate; nu amplasaţi mijloacele de încălzit electrice în apropierea materialelor combustibile; nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice, prin amplasarea mai multor consumatori pe aceeaşi reţea; nu folosiţi siguranţele electrice improvizate; orice intervenţie la instalaţiile electrice se va efectua de către personal specializat.

ÎN AREST PREVENTIV PENTRU COMITEREA INFRACŢIUNII DE TÂLHĂRIE

Poliţiştii au identificat doi tineri, din comuna Rebricea, care în seara de 22 noiembrie a.c. ar fi tâlhărit un bărbat, în trenul care circula pe ruta Tecuci – Iaşi. Pe numele celor doi, instanţa a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile. În seara de 22 noiembrie a.c., un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Bârlad a sesizat faptul că în timp ce călătorea cu trenul pe ruta Tecuci – Iaşi, între staţia Buhăieşti şi halta Rebricea a fost lovit de doi tineri necunoscuţi, care i-au sustras ceasul de la mână şi i-au distrus telefonul mobil. Prejudiciul total cauzat prin comiterea faptei a fost de 550 lei. În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi şi Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Vaslui au fost identificaţi M. Florin, de 21 de ani şi I. Nicu, de 20 de ani, ambii din comuna Rebricea, persoane bănuite de comiterea infracţiunii de tâlhărie. După comiterea faptei, cei doi tineri au sărit din tren, în zona haltei Rateşu Cuzei, fără a suferi leziuni care să necesite internarea într-o unitate spitalicească. În baza probatoriului administrat, tinerii au fost reţinuţi de poliţiştii și ulterior prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Recomandări ale poliţiştilor pentru o călătorie cu trenul în siguranţă:

Pentru a preveni furturile de bagaje şi din buzunare, în staţiile de cale ferată, când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete ori în alte puncte aglomerate, asiguraţi-vă banii, bagajele sau alte valori. Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute! Nu expuneţi bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră şi observaţi reacţia persoanelor din jur când manipulaţi valori. Nu lăsaţi gențile și bagajele nesupravegheate, pe scaun, în compartiment, pe culoarul vagonului ori în sălile de aşteptare ale gărilor! Evitaţi să adormiți în tren ori în sălile de aşteptare, dacă nu sunteţi în compania altor persoane cunoscute! Nu achiziţionaţi bunuri de la vânzătorii ambulanţi! Nu dați detalii despre bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră persoanelor cunoscute de puțin timp, în timpul călătoriei ori cât aşteptați în gări şi aerogări. În cazul în care aţi fost martorul ori victima unei infracţiuni comise în trenurile de călători sau în staţii, adresaţi-vă imediat celei mai apropiate unităţi de poliţie transporturi sau sunați gratuit la 112!

Substanţe anabolizante ascunse pe corp, depistate la Albiţa

Echipa comună de control din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit ascunse pe corpul a doi cetăţeni români, pasageri într-un autocar,  17.475 comprimate și 11 fiole de substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008. În ziua de 4 decembrie a.c., în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei  Albiţa s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasageri într–un autocar înmatriculat în R. Moldova,  George T., în vârstă de 30 de ani şi Răzvan N., în vârstă de 35 de ani, ambii cetăţeni români. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului şi pasagerilor, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunse pe corpurile  celor două persoane, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 17.475 comprimate de Stanover, Methandienone, Napobim,  Chlordehydromethyltestosterone și 11 fiole de Testosterona, substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante descoperite şi sancţionarea contravenţională a persoanelor  în cauză cu amenzi în valoare totală de 66.000 lei.

Peste 51.000 de ţigarete descoperite la frontieră şi amenzi aplicate de peste 57.000 de lei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi împreună cu inspectori vamali au descoperit  peste 51.000 țigarete, pe care mai multe persoane au intenționat să le introducă ilegal în România. În data de 03 decembrie a.c., în jurul orei 08.40 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul ucrainean Todor C., în vârstă de 54 ani, conducând un autoturism marca Honda, înmatriculat în Ucraina. Acesta era însoţit de cetăţeanul ucrainean Andrii C., în vârstă de 28 de ani. Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului efectuat, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-un locaş special amenajat în bordul autoturismului 9.860 ţigarete, marca Rothmans, cu timbru de acciză Ucraina. Tot în data de 03 decembrie a.c., în jurul orei 16.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa pentru a intra în ţară, cetăţeanul israelian Serghei G., în vârstă de 44 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în R.Moldova. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului  de transport, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit ascunse între articolele de îmbrăcăminte din bagajele personale ale lui Serghei G., în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 1960 ţigarete (vrac), fără timbru de acciză. În data de 01 decembrie a.c., în jurul orei 01.30, în acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, conducând un autocar marca Setra, înmatriculat în R. Moldova, cetăţeanul român Vadim S., vârstă de 36 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunse într-o nişă aflată în stânga uşii de intrare în autocar, camuflată cu un capac, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 15.200 ţigarete, fără timbru de acciză. Tot în data de 01 decembrie a.c., în jurul orei 23.40, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Octavian H ., în vârstă de 37  ani, conducând un autocar ce efectua o cursă ocazională pe relaţia Republica Moldova – Franţa, iar şofer de rezervă era cetăţeanul român Constantin S ., în vârstă de 36  ani. Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului efectuat, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit, ascunse şi nedeclarate, sub podeaua autocarului,  17.600 de ţigarete  diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova. În data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 07.30 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul din Republica Moldova Ion F., în vârstă de 35 ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria. În urma controlului efectuat, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în roata de rezervă 5.180 ţigarete, marca Plugarul, cu timbru de acciză Republica Moldova. De asemenea echipele comune de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, formate din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, au mai descoperit, ascunse şi nedeclarate, în cutii cu bomboane de cioccolată şi în interiorul unei canistre pentru combustibil (aceasta era compartimentată astfel încât jumătate era plină cu combustibil iar cealaltă jumătate conţinea ţigarete), ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii celor 51.240 de ţigarete, în valoare totală de de 18.631 lei, indisponibilizarea autoturismului marca Honda, în valoare de 18.000 lei, în vederea confiscării, iar persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 57.500 lei.

Leave a Comment