Google

Cronica neagră

Written on:December 19, 2016
Comments
Add One

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi împreună cu lucrătorii vamali au descoperit şi confiscat peste 8.000 de ţigarete pe care două persoane intenţionau să le introducă ilegal în România. În data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 14.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, judeţul Galaţi, pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul moldovean Andrei B., în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Volskwagen, înmatriculat în Bulgaria. În baza unei informatii deţinute la nivelul punctului, s-a dispus efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul pentru combustibil al mijlocului de transport, 7.200 de ţigarete marca Ashima fără timbru de acciză. Câteva minute mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei gălăţeanul Viorel M.Z., în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Volskwagen, înmatriculat în România. Cu ocazia controlului de frontieră efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, disimulate în bordul mijlocului de transport, 1.200 de ţigarete marca Ashima Blue de provenienţă Duty-free. În ambele cazuri, a fost luată măsura confiscării ţigaretelor, în valoare totală de 1.906 lei, iar persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional fiecare cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Tânăr căutat de autorităţile din Germania, depistat la P.T.F. Albiţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un tânăr cu dubla cetatenie, română şi R. Moldova, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania. În data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, călătorind ca pasager într-un autoturism marca BMW, Efim V., cetăţean român şi R. Moldova, în vârstă de 24 de ani. La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că pe numele tânărului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare,  predare sau extrădare, emis de autorităţile din Germania, deoarece persoana avea de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice, pe teritoriul Germaniei. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Ţigări de contrabandă ascunse sub scaunul pasagerului unui microbuz

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi împreună cu lucrătorii vamali au descoperit 4.400 ţigarete fără însemne de accizare pe care şoferul unui microbuz încerca să le introducă în ţară ascunse în microbuzul pe care îl conducea. În ziua de 18 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Asot D., în vârstă de 44 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Germania. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului şi persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunse sub sacunul pasagerului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 4.400 ţigarete, fără însemne de accizare. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare de 991 lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare totală de 5.000 lei.

MANDATE PUSE ÎN APLICARE DE POLIŢIŞTI

Doi bărbaţi, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost identificaţi de către poliţişti şi conduşi la penitenciar. Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri împreună cu polițiștii Postului de Poliție Cozmești și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Vaslui, pe numele lui U. Benone, de 35 de ani, din comuna Cozmești. Bărbatul posedă mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În fapt, în luna aprilie 2014, acesta a lovit un bărbat cu o secure în zona capului provocându-i leziuni grave. U. Benone a fost condus la penitenciar în vederea executării pedepsei dispuse de către instanţa judecătorească. De asemenea, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși, pe timpul desfăşurării atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Huși, l-au identificat pe D. Sterică, de 30 de ani, domiciliat în satul Guşiţei, comuna Dimitrie Cantemir. Bărbatul era urmărit național, pe numele lui fiind emis de către Judecătoria Huşi, un mandat de executare a pedepsei de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. D. Sterică a fost încarcerat la Penitenciarul Vaslui.

SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂ!

Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui derulează la acest sfârşit de an activităţi specifice de prevenire şi informare a populaţiei cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască şi să le adopte pentru prevenirea infracţiunilor sau a comportamentelor neadecvate specifice sărbătorilor de iarnă. Luna decembrie este destinată în principal cumpărăturilor. Cei mai mulţi cetăţeni merg în centre comerciale, cumpără cadouri şi se aprovizionează cu cele necesare organizării meselor festive de Crăciun şi Revelion, frecventând multe locuri aglomerate. Astfel, portofelul lor va fi mai plin decât în alte zile, cu bani care poate au fost economisiţi cu greu şi special pentru această ocazie. Toate aceste aspecte duc implicit la creşterea riscului ca aceştia să devină ţinta hoţilor. Este important să nu purtaţi portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor. Banii se ţin în buzunarul de la piept sau într-un buzunar cât mai aproape de corp. Vă sfătuim să nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi mai des vizate de hoţi. Puteți păstra portofelul şi banii în buzunarul interior, asigurat cu nasturi sau fermoar. Acordați atenţie persoanelor pe care le vedeţi des în preajma dumneavoastră în piaţă şi magazine sau pe stradă. Acordaţi mai mare atenţie poşetei decât plaselor cu cumpărături. Atunci când faceţi diverse plăţi sau cumpărături, nu scoateţi tot teancul de bani, ci numai suma care vă trebuie; indicat ar fi să folosiţi card-ul bancar având grijă însă ca în momentul tastării codului PIN să acoperiţi tastatura cu cealaltă mână pentru a nu fi observat de cei din jur.

900 pachete cu ţigări de contrabandă, descoperite ascunse într-un autocar la PTF Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, ascunse în scările şi în locul destinat odihnei şoferului unui autocar, 900 pachete cu ţigări, pe care un cetăţean român a încercat astfel să le introducă ilegal în ţară. În data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Alexei P., în vârstă de 30 de ani, conducând un autocar marca Setra, înmatriculat în România, ce efectua o cursa ocazională pe ruta R. Moldova – Italia. În baza unei informatii deţinute la nivelul punctului, s-a dispus efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în scările autocarului şi locul destinat odihnei şoferului, 900 pachete cu ţigări de diferite mărci, de provenienţă R. Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 4.100 lei, în vederea confiscării şi sancţionarea persoanei cu amendă în valoare de 10.000 lei.

18.000 ţigarete ascunse într-un autoturism, descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, ascunse în mai multe locuri special amenajate în interiorul unui autoturism, 18.000 ţigarete cu timbru de acciză al R. Moldova, pe care un cetăţean moldovean a încercat să le introducă ilegal în ţară. În ziua de 15 decembrie a.c., în jurul orei 16.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Lituania, cetăţeanul din R. Moldova Dumitru N., vârstă de 23 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse în spaţii special amenajate prin modificarea elementelor de caroserie ale autoturismului (bord, aripi, rezevor combustibil, butelie gaz), în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 18.000 ţigarete, cu timbru de acciză al R. Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 4.050 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 7.000 lei.

22 percheziţii în judeţul Iaşi pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în contrabanda cu țigări

Poliţiştii de frontieră ieşeni, sub coordonarea procurorului DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, au efectuat 22 percheziţii domiciliare la persoane suspecte a face parte dintr-un grup infracţional organizat ce are preocupări în sfera contrabandei cu ţigări. În urma activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, s-a stabilit că mai multe persoane de pe raza judeţului Iaşi au ca principală preocupare contrabanda cu ţigări. Astfel, pe 7 decembrie, începând cu ora 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului  Poliţiei de Frontieră Iaşi sub coordonarea procurorului DIICOT- Serviciul Teritorial Iaşi, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, efectuează 22 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iaşi, urmând să fie puse în aplicare 23 de mandate de aducere la audieri. În documentarea activităţilor infracţionale s-a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.G.P.R. – Serviciul de Operaţiuni Speciale Iaşi.

Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă

Apropierea sărbătorilor de iarnă determină o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent în toate punctele de trecere de la frontiera de est. Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ. În acest sens, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora. Numărul polițiștilor de frontieră care acționează zilnic la nivelul întregii frontiere este de peste 760 polițiști de frontieră, urmând a fi suplimentat cu efective de rezervă şi intervenţie. Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Menționăm că, la frontiera româno-moldoveana sunt 6 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier si, in total, sunt disponibile pe sensul de intrare în țară 28 de benzi de control, iar pe sensul de ieşire 25.

pe raza jud. Galaţi:    P.T.F. Oancea – Cahul

P.T.F. Galaţi – Giurgiulesti

pe raza jud. Vaslui :   P.T.F. Albiţa – Leuseni

pe raza jud. Iaşi:         P.T.F. Sculeni – Sculeni

pe raza jud. Botoşani: P.T.F. Rădăuţi – Prut-Lipcani

P.T.F. Stânca – Costeşti

Reamintim participanților la trafic că, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute. De exemplu, în luna decembrie 2015, frontiera de est a fost tranzitată de aproximativ 608.201 de persoane, din care 391.301 aparţinând cetăţenilor U.E.  Dintre acestea, aproximativ 295.331 treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (187.219 cetăţeni U.E. şi 108.112 cetăţeni non – U.E.).

Verificări sistematice la frontieră

De asemenea, revenim cu precizarea că în această perioadă Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în scopul prevenirii trecerii frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe. În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare. Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz. Informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.

Leave a Comment