Google

Cronica neagră

Written on:September 11, 2015
Comments
Add One

betiv netPolițiștii hușeni au identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Dimitrie Cantemir bănuit de producerea accidentului mortal petrecut pe raza comunei Pădureni.

Polițiștii Biroului Rutier Huși l-au reținut pentru o perioadă de 24 ore pe C. George, de 18 ani, din comuna Dimitrie Cantemir acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

În fapt, în seara de 06.09.2015, în timp ce George C. se deplasa cu autoturismul pe D.C 51, din localitatea Pădureni spre localitatea Davidești, a accidentat mortal un bărbat, în vârstă de 37 ani, domiciliat în comuna Pădureni. Victima se afla întinsă pe partea carosabilă.

După producerea accidentului, C. George a părăsit locul respectiv fără încuviințarea organelor de poliție. Acesta a fost găsit ulterior de polițiști, la domiciliul unor rude din comuna Pădureni. George a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși cu propunerea de arestare preventivă.

Instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

ÎN AREST PREVENTIV PENTRU FURTURI

Un bărbat din municipiul Huşi a primit mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind cercetat de poliţişti pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Huşi au probat activitatea infracţională a lui S. Constantin, de 46 ani, din municipiul Huşi, care a săvârşit mai multe infracțiuni de furt din locuinţe. Faptele au fost comise în lunile mai și august a.c., pe raza localităţii de domiciliu.

Bărbatul a pătruns fără drept în locuințele a patru persoane din municipiul Huși și a sustras bunuri (flex, butelii, frigider, mașină de spălat, aparat radio, tv, etc.) în valoare de aproximativ 5.000 lei.

Bunurile sustrase au fost vândute la persoane fizice, poliţiştii reuşind recuperarea prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor de furt în proporţie de aproximativ 80%.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 ore, ulterior fiind prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi, respectiv Judecătoria Huşi, cu propunerea de arestare preventivă. S. Constantin este cunoscut cu antecedente penale pentru săvârșirea de infracțiuni de furt, fiind eliberat din Penitenciarul Vaslui în cursul lunii mai a.c.

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat.

Pentru că este mai uşor să previi decât să combaţi, vă recomandăm câteva măsuri simple, dar eficace care, în primul rând, să-l determine pe infractor să renunţe să atenteze la proprietatea dumneavoastră şi, în al doilea rând, dacă încearcă să vă spargă locuinţa, această activitate să nu fie o reuşită: faceţi vizite la casa aflată în construcţie, la perioade regulate de timp, pentru a verifica dacă bunurile dumneavoastră sunt în siguranţă; dacă nu aveţi această posibilitate, rugaţi un vecin/localnic să verifice mai des locuinţa şi împrejurimile; asiguraţi iluminatul corespunzător al locuinţei şi al împrejurimilor, pe timp de noapte; fiţi precauţi atunci când angajaţi persoane necunoscute ca muncitori în construcţii; asiguraţi-vă imobilele, în special pe timp de noapte, prin încuierea uşilor, a porţilor, a ferestrelor şi a altor zone de acces în locuinţă;

nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi.

Autoutilitara furata din Portugalia depistata de politistii de frontiera

In urma unei actiuni specifice desfasurate, politistii de frontiera botosaneni au intocmit dosar penal pe numele unui cetatean roman, care a fost depistat circuland cu o autoutilitara ce figura ca fiind furata din Portugalia.

In data de 09 septembrie a.c., in jurul orei 08.30, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Dorohoi – I.T.P.F. Iasi, pe timpul executarii unei misiuni specifice, au oprit pe comunicatie in localitatea de frontiera Sinauti – judetul Botosani, o autoutilitara inmatriculata in Portugalia, condusa de cetateanul roman Stejarel C., de 51 de ani, domiciliat in judetul Botosani, avand ca pasager pe cetateanul roman Mircea F., de 38 de ani, domiciliat in judetul Suceava, proprietarul autoutilitarei.

In urma verificarilor efectuate, politistii de frontiera au constatat ca autoutilitara marca Ford Tranzit figureaza ca fiind furata din Portugalia in anul 2008.

Cu privire la cele constatate, proprietarul autoutilitarei a declarat ca a achizitionat autovehiculul in anul 2014, fara a sti ca acesta este furat.

Pe numele lui Mircea F., politistii de frontiera au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de tainuire, iar autoturismul in valoare de 11.058 lei a fost indisponibilizat la sediul Politiei de Frontiera in vederea continuarii cercetarilor.

Peste 7.800 pachete de tigari de contrabanda, descoperite de politistii de frontiera ieseni

Politistii de frontiera ieseni au organizat o actiune specifica pe timpul careia au descoperit 157.480 tigarete de contrabanda pe care doi barbati intentionau sa le transporte in municipiul Iasi, pentru suma de 500 euro.

In data de 08 septembrie a.c., in jurul orei 19.50, politisti de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Fontiera Iasi au organizat o actiune specifica pe linia combaterii traficului ilicit cu tutun, pe timpul careia au oprit pentru control, in localitatea de frontiera Trifesti, judetul Iasi, un microbuz de transport persoane marca Mercedes Benz Sprinter 515 CDI, inmatriculat in judetul Iasi, condus de cetateanul roman Adrian T., in varsta de 30 ani, care era insotit de cetateanul roman Adrian I., in varsta de 35 ani.

In urma controlului efectuat asupra autovehiculului, politistii de frontiera au observat, in partea din spate, intre usa si ultimul rand de scaune, in locul destinat transportului de bagaje, un numar de zece colete invelite in folie de culoare neagra lipite cu banda adeziva.

Pentru continuarea cercetarilor, persoanele si autovehiculul au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontiera Bivolari.

La controlul amanuntit, politistii de frontiera au constatat ca in coletele din masina erau 157.480 tigarete diferite marci.

Cu privire la cele constatate Adrian T. a declarat ca a fost abordat de o persoana necunoscuta care i-a propus sa transporte mobila din localitatea Trifesti in municipiul Iasi contra sumei de 500 euro. Ulterior a aflat ca trebuie sa transporte tigari in municipiul Iasi, acesta acceptand sa efectueze transportul.

Politistii de frontiera au ridicat tigaretele, in valoare totala de 69.661 lei, iar microbuzul in valoare de 61.929 a fost indisponibilizat pana la finalizarea cercetarilor.

In cauza a fost intocmita lucrare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda.

Certificat de inmatriculare fals depistat la controlul de frontiera

Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita au intocmit lucrare penala unui cetatean roman care a prezentat la controlul de frontiera un certificat de inmatriculare fals pentru mijlocul de transport pe care il conducea.

In data de 9 septembrie a.c., in jurul orei 03.30, s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Albita, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, cetateanul roman Nicolae B., in varsta de 47 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes, inmatriculat in R. Moldova.

La controlul de frontiera, existand suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de inmatriculare prezentat la control pentru autovehiculul in cauza, lucratorii nostri au procedat la efectuarea de verificari suplimentare, in urma carora au constatat ca documentul nu indeplineste conditiile de forma si fond ale unuia autentic, acesta fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, Nicolae B. a declarat ca microbuzul in cauza este prevazut din fabricatie cu un numar de 7 locuri si pentru a putea transporta cu acesta mai multe persoane a procurat prin intermediul unei cunostinte din Portugalia, un certificat de inmatriculare fals, in care este prevazut un numar de 9 locuri.

Pe numele barbatului, politistii de frontiera au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de uz de fals si complicitate la fals.

CĂRUȚAȘ ACCIDENTAT

Un bărbat din județul Galați, care se deplasa cu un vehicul cu tracțiune animală pe drumurile publice, a suferit vătămări corporale urmare a implicării lui într-un accident de circulație petrecut pe raza comunei Tutova.

În după-amiaza de 09 septembrie a.c., pe raza comunei Tutova a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui bărbat. I. Aurel, de 29 ani, din comuna Priponești, județul Galați conducea un vehicul cu tracțiune animală pe D.E 581, pe raza comunei Tutova. La un moment dat, animalul s-a speriat și căruțașul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar, de un bărbat, în vârstă de 50 ani, din județul Ialomița.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a căruțașului. Acesta a fost transportat la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral și fractură antebraț”.

Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a lui I. Aurel a indicat o valoare de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru a preîntâmpina astfel de accidente polițiștii reamintesc câteva din obligaţiile ce le revin conducătorilor vehiculelor cu tracţiune animală, prevăzute în legislaţia rutieră: să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public; să nu conducă vehiculul când se află sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare; de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stângă; să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului. Conducătorii acestui tip de vehicule sunt obligaţi să conducă animalele astfel încât să nu constituie un pericol pentru ei şi ceilalţi participanţi la traficul rutier, implicit aceasta presupune a nu se folosi pentru tracţiune pe drumurile publice animale care au comportamentul agresiv atunci când în apropierea lor circulă alte autovehicule!

Aproximativ 32.000 de ţigarete, ascunse în locuri special amenajate într-un autoturism, descoperite de poliţiştii de frontieră gălăţeni

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu lucrătorii vamali au descoperit 31.740 de ţigarete disimulate în mai multe locuri special amenajate în bara din spate, în podeaua şi în rezervorul unui autoturismul, condus de un bărbat din Republica Moldova.

În data de 10 septembrie, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul din Republica Moldova, Vasile M., în vârstă de 28 de ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria.

Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au solicitat   inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, disimulate în locuri special amenajate, în bara din spate, în podeaua şi în rezervorul autoturismului, 31.740 de ţigarete diferite mărci cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 7.062 lei şi a autoturismului în valoare de 11.500 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.500 lei.

Cetăţean străin depistat cu şedere ilegală în Vaslui

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vaslui, au desfăşurat, în data de 07 septembrie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie, a fost depistat cu şedere ilegală un bărbat, în vârstă de 30 ani, din Turcia, membru de familie al unui cetăţean român, care, la expirarea dreptului de şedere, nu a întreprins niciun demers legal pentru prelungirea acestuia şi nici nu a părăsit teritoriul României.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au îndrumat persoana să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări Vaslui, cu documentele necesare reglementării dreptului de şedere în scop de reîntregire a familiei. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1200 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Biroul pentru Imigrări Vaslui continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor prin organizarea de acţiuni cu forţe proprii sau în cooperare cu toate instituţiile cu atribuţii în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la telefoanele 0235303450 sau 0235303454 sau vizâtând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro

Leave a Comment