Google

Cronica neagră

Written on:April 3, 2015
Comments
Add One

Migrant depistat de poliţiştii de frontieră

frontiera migrantPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au depistat şi reţinut un bărbat, care intenţiona să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În data de 01 aprilie a.c., în jurul orelor 00.05, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, acţionând în baza unei informaţii, a depistat pe direcţia localităţii de frontieră Oroftiana, o persoană de sex masculin, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi conducerea persoanei la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor specifice efectuate şi a schimbului de date cu autorităţile de frontieră din Ucraina s-a stabilit că acesta este un cetăţean libian, care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele tânărului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Conform Acordurilor încheiate de România la finalizarea cercetărilor persoana în cauză a fost predată autorităţilor de frontieră ale statului vecin.

Peste 6.000 de ţigarete, ascunse într-un microbuz, descoperite de poliţiştii de frontieră gălăţeni

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu lucrătorii vamali au descoperit peste 6.000 de ţigarete disimulate în buzunarele banchetelor unui microbuz.

Pe 02 aprilie, în jurul orelor 04.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Nicolae C., în vârstă de 42 de ani, cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, pasager într-un microbuz marca Mercedes.

Pentru valorificarea unei informaţii colegii noştri au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi a bagajelor personale ale pasagerilor.

În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate disimulate în buzunarele banchetelor microbuzului, 6.200 de ţigarete de diferite mărci, stabilindu-se că acestea aparţin lui Nicolae C..

Ţigările în valoare de 1.368 lei au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoana a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Substanţe dopante descoperite de câinele NAVA

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, Nava – cânele aparţinând poliţiei de frontieră române specializat în detectarea substanţelor interzise a descoperit ascunse în bagajele aparţinând unui bărbat substanţe dopante cu grad mare de risc (20 fiole, 26 flacoane şi 2.250 comprimate).

În data de 1 aprilie a.c., în jurul orelor 10.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa/I.T.P.F. Iaşi, pentru a intra în ţară, în calitate de pasager într-un microbuz marca Mercedes, Victor G., în vârstă de 57 ani, cu cetăţenie română şi Republica Moldova.

Pe timpul controlului de frontieră efectuat, de către echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, însoţiţi de Nava, câinele de serviciu din aparţinând poliţiei de frontieră specializat în detectarea substanţelor interzise, acesta din urmă a devenit agitat şi a dat semnale specifice de detectie a substanţelor intezise. În urma controlului efectuat asupra bagajelor personale ale lui Victor G., au fost descoperite, ascunse în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 20 fiole (Testover,Stanover), 26 flacoane (Testover “P”, Sustaver, etc.) şi 2250 bucăţi tablete (Naposim, Androver, etc.), toate fiind incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

Conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reţinerii substanţelor interzise în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă contravenţională în valoare totală de 30.000 lei.

Autoturism BMW radiat din circulaţie în Lituania, oprit la Albiţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au întocmit lucrare penală unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care a fost depistat conducând un autoturism înmatriculat în Lituania, ce figura în bazele de date ca fiind radiat din circulaţie.

În data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 12.00 la P.T.F. Albiţa/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, Serghei M., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism marca BMW, model 525, înmatriculat în Lituania.

Deoarece lucrătorii noştri au avut suspiciuni cu privire la certificatul de înmatriculare al autoturismului, au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit faptul că autoturismul figurează radiat din circulaţie de către autorităţile din Lituania, începând cu data de 05.11.2014.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infraţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Microbuz Renault cu asigurare tip „carte verde” falsă oprit la graniţa cu R. Moldova

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autoturism ce avea asigurarea tip „carte verde” falsă.

În data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 10.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Veaceslav V., cu cetăţenie română şi R. Moldova., în vârstă de 40 de ani, care conducea un microbuz, marca Renault Master.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip carte verde, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, Veaceslav P. a declarat că în data de 26.03.2015 a rugat un prieten să îi achiziţioneze asigurarea tip carte verde pe care a prezentat-o la control, înmânându-i acestuia certificatul de înmatriculare şi suma de 10.000 lei moldoveneşti. Acesta a mai declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că asigurarea tip carte verde pe care a prezentat-o la control este falsă sau că nu a fost emisă de către firma de profil din R. Moldova.

Pe numele bărbatului, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Focul nu e păcăleală

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “ Podul Înalt” al judeţului Vaslui au fost solicitate să intervină la 24 de evenimente, astfel:

Misiune de asanare în municipiul Vaslui

Pe 1 aprilie în jurul orei 14.00, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui a intervenit pentru asanarea unui element de muniţie, în pădurea Delea din municipiul vaslui. La faţa locului, echipa pirotehnică a inspectoratului a identificat o grenadă de mână defensivă. Elementul de muniţie a fost ridicat, transportat şi depozitat în locul special amenajat, în vederea distrugerii.

În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. De aceea, reamintim cetăţenilor care se confruntă cu astfel de situaţii să anunţe imediat organele abilitate, prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi să respecte următoarele recomandări:

nu le atingeţi, nu le loviţi sau mişcaţi din locul în care au fost descoperite;

nu le introduceţi în foc;

nu încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente;

nu ridicaţi, nu transportaţi şi nu introduceţi muniţiile în încăperi, locuinţe sau grămezi de fier vechi;

nu demontaţi şi nu predaţi la operatori economici specializaţi muniţii neexplodate în scopul valorificării ca deşeuri metalice;

nu folosiţi muniţiile pentru improvizarea diferitelor unelte sau ca ornamente;

în zona în care se presupune că ar exista muniţie neexplodată, nu permiteţi accesul, nu faceţi focul şi nu executaţi lucrări de îmbunătăţiri, săpat; nu lăsaţi copiii să se joace cu aceste elemente de muniţie.

Patru intervenţii pentru localizarea şi stingerea incendiilor

Tot pe 1 aprilie la ora 14.15, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Bârlad au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale din localitatea Odaia Bursucani, comuna Griviţa. La locul intervenţiei s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă, cu patru subofiţeri, care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. În momentul sosirii pompierilor militari la faţa locului, incendiul se manifesta la adăpostul de animale, cu risc de propagare către locuinţă. Flăcările au distrus aproximativ 100 kg furaje şi circa patru metri pătraţi pereţi din scândură de la adăpostul de animale. Cel mai probabil, incendiul a fost generat jocul copiilor cu focul;

la ora 16.09, pompierii militari din cadrul Secţiei Huşi au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje din localitatea Râşeşti, comuna Drânceni. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, la locul intervenţiei, s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă, cu patru subofiţeri, care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. Flăcările au distrus aproximativ trei tone de furaje, incendiul fiind generat, cel mai probabil, de soţia proprietarului care, a lăsat nesupravegheat un foc deschis făcut pentru a încălzi nişte apă;

În aceeaşi zi la ora 17.26, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Bârlad – Punctul de Lucru Murgeni au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje în localitatea Epureni, comuna Epureni. La locul intervenţiei s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă, cu patru subofiţeri, care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. În momentul sosirii pompierilor militari la faţa locului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la depozitul de furaje, cu risc de propagare la un alt stog de fân şi la locuinţa proprietarului. Flăcările au distrus aproximativ două tone de furaje şi au degradat alte patru tone. Se pare că incendiul a fost generat din neglijenţa proprietarului, care a făcut un foc, pentru arderea unor deşeuri din gospodărie, în apropierea depozitului de furaje.

în cursul nopţii, la ora 00.52, pompierii de la Detaşamentul Bârlad au intervenit pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie ce se manifesta pe o suprafaţă de circa 150 mp, din zona gropii de gunoi a municipiului Bârlad. Incendiul a fost lichidat înainte ca acesta să se extindă către o locuinţă modulară aflată în zonă.

Reamintim populaţiei că în această perioadă, majoritatea incendiilor produse în gospodăriile populaţiei, în special din mediul rural, sunt generate de nerespectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, pe timpul utilizării focului deschis. Nu de puţine ori aceste incendii, scăpate de sub control, s-au extins către diferite anexe din gospodărie ( depozite de furaje, adăposturi de animale, alte depozite de materiale combustibile, garduri din lemn, magazii etc) şi chiar locuinţe, provocând pagube materiale însemnate. Pentru evitarea producerii unor incendii, Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui recomandă populaţiei să respecte normele de prevenire a incendiilor pe timpul utilizării focului deschis în gospodării, astfel:

– aceste activităţi nu vor fi efectuate pe timp de vânt şi la lăsarea întunericului;

– supravegherea în permanenţă a focului până la stingerea completă a acestuia;

– după arderea completă, resturile vor fi stropite cu apă pentru a împiedica reaprinderea focului sub acţiunea curenţilor de aer sau împrăstierea resturilor aprinse;

– arderea resturilor să se facă la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile din apropiere (construcţii, depozite de lemn, furaje, garduri de lemn, adăposturi de animale);

– pe timpul executării lucrărilor de igienizare se va asigura în apropiere existenţă unui recipient cu apă şi a unor unelte (lopeţi, mături,etc.) pentru cazul în care focul scapă de sub control ;

19 intervenţii pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă

Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Podul Înalt” Vaslui au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgenţă la 19 solicitări ( 15 EPA şi 4 TIM). Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.

Accidentele rutiere pot fi evitate

În primele 3 luni ale acestui an, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 30%, iar a persoanelor decedate în urma acestora a scăzut cu 50%.

Dinamica accidentelor rutiere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, relevă reduceri semnificative ale riscului rutier. Concret, de la începutul acestui an, pe arterele rutiere din judeţul Vaslui s-au înregistrat 56 de accidente rutiere, cu 24 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut.

De asemenea, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014, în acest an, numărul persoanelor decedate ca urmare a producerii de accidente rutiere s-a redus semnificativ – de la 12 persoane decedate anul trecut la 6 în acest an. Alte consecinţe ale accidentelor rutiere au fost 22 persoane rănite grav (aceeaşi situaţie ca în anul 2014) şi 43 persoane rănite uşor (cu 23 mai puţine decât în anul 2014).

Principalele cauze ale producerii accidentelor de circulaţie au fost abaterile comise de pietoni, neacordarea de prioritate, viteza neregulamentară sau neadaptată la condiţiile de drum şi abaterile comise de conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală.

Astfel, 16 accidente de circulaţie s-au produs din cauza nerespectării normelor rutiere de către pietoni (au circulat pe partea carosabilă sau au traversat drumul în mod neregulamentar). Aceste evenimente s-au soldat cu 2 persoane decedate, 6 persoane rănite grav şi 8 rănite uşor.

Conducătorii auto care nu au acordat prioritate pietonilor au provocat 10 accidente de circulaţie, în urma cărora 2 persoane au fost rănite grav şi 10 uşor.

Viteza neadaptată la condiţiile de drum sau neregulamentară a determinat producerea a 8 accidente rutiere, soldate cu 2 persoane decedate, 7 rănite grav şi 6 rănite uşor.

Abaterile comise de căruţaşi reprezintă a patra cauză de producere a accidentelor de circulaţie în judeţul Vaslui: 8 accidente, soldate cu 1 persoană decedată, 2 rănite grav şi 7 rănite uşor.

Pentru a preveni implicarea dumneavoastră în accidente rutiere, poliţiştii vă recomandă ca atunci când conduceți autovehicule pe drumurile publice să vă deplasaţi cu viteză redusă, să păstraţi o distanţă suficientă faţă de vehiculul care vă precede şi să nu vă angajaţi în efectuarea de manevre riscante, de la plecarea de pe loc la schimbarea benzii de mers sau intrarea în depăşire. Semnalizaţi din timp manevrele pe care intenţionaţi să le efectuaţi acordând, în acelaşi timp, atenţie manevrelor celorlalţi parteneri de trafic, nu ezitaţi să folosiţi luminile de întâlnire în condiţii de vizibilitate redusă şi nu plecaţi la drum dacă sunteţi obosit sau aţi consumat băuturi alcoolice în prealabil.

Abordaţi o manieră preventivă în conducere, îndeosebi în intervalul orar 06.00 – 22.00 şi în zilele de la sfârşitul săptămânii, când statisticile înregistrează cele mai multe şi, din păcate, cele mai grave accidente de circulaţie.

Pietonilor le recomandăm să traverseze drumul numai prin locurile special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, nu înainte de a se asigura în prealabil că pot face acest lucru în deplină siguranţă. În cazul trecerilor pentru pietoni semaforizate, înainte de a traversa la culoarea verde a semaforului care li se adresează, să se asigure că autovehiculele s-au oprit pentru a acorda prioritate celor care se deplasează pietonal.

Aşadar, respectând normele de circulație, accidentele rutiere pot fi prevenite astfel încât fiecare participant la trafic să se poată bucura de călătorii în siguranţă.

Leave a Comment