Google

Cronica neagră

Written on:September 18, 2017
Comments
Add One

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat, în incinta parcării, un tânăr care intenționa să introducă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi mai multe telefoane mobile. În data de 17 septembrie  a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul executării misiunii specifice, au observat un tânăr care nu îşi justifica prezenţa în perimetrul parcării instituţiei, în zona de delimitare cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi (afalt in vecinatatea sediului Politiei de Frontiera). Imediat a fost anunțată echipa de sprijin operativ din cadrul S.T.P.F. Iași care a procedat la legitimarea şi conducerea persoanei la sediul instituţiei, în vederea stabilirii identităţii şi motivului prezenţei în zona de responsabilitate. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este Andrei B., cetăţean român, în vârstă de 21 de ani. Tânărul avea asupra sa o sacoşă de culoare albă, în care, în urma controlului, au fost descoperite 2 colete albe, împachetate cu burete, în folie transparentă, lipite cu banda scotch în care se aflau patru telefoane mobile şi accesorii ce urmau a fi aruncate în curtea Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. Poliţiştii de frontieră au luat măsura informării lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Municipiului Iaşi, pentru predarea tânărului și a bunurilor găsite asupra lui, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un tânăr care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. În ziua de 16 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, cetățeanul din R. Moldova  Serghei B., în vârstă de 29 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, ambele înmatriculate în România. La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. În legătură cu cele constatate, Serghei B. a declarat că deține permis de conducere valabil pentru categoriile “B și C” și că documentul pe care l-a prezentat la controlul de frontieră l-a primit de la un conațional, la sfârșitul anului 2016, contra sumei de 150 de euro, întrucât avea nevoie de un permis de conducere valabil pentru categoria “CE” . Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Ascundea în bagaje 15 litri de coniac

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit 15 litri de coniac, ascuns în bagajele unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova. În ziua de 18 septembrie a.c., în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Italia, Vasile N., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 39 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunse în bagajele personale ale lui Vasile N., în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea totală de 15 litri coniac (30 sticle x 0,5 litri), concentrație 40%, cu timbru de acciză R. Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării întregii cantități de alcool descoperite, în valoare de 405 lei, indisponibilizarea autoturismului până la plata amenzii şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Minor fără permis de conducere depistat în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism deşi nu deţinea permis de conducere. În ziua de 14 septembrie a.c. în jurul orei 01.05, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit pentru control pe raza localităţii de frontieră Lozna, județul Botoşani, un autoturism marca Audi condus de R. P. Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că tânărul este minor, având vârsta de 16 ani şi nu avea dreptul de a conduce. În vederea continuării cercetărilor, minorul a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, unde, în prezenţa tutorelui legal, a declarat ca a luat autoturismul marca Audi, din curtea locuinței părinților, fără acordul acestora, și l-a condus până când a fost oprit în trafic de echipajul poliției de frontieră. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Microbuz “antifonat” cu tutun

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa împreună cu lucrătorii vamali au descoperit 58.600 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova, pe care un bărbat încerca să le introducă ilegal în România, ascunse în locuri special amenajate în plafonul și pereții autovehiculului pe care îl conducea. În ziua de 14 septembrie a.c. în jurul orei 10.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Vasile V., cetățean român și R. Moldova, în vârstă de 29 de ani conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Italia. În baza analizei de risc efectuate, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite ascunse în locuri special amenajate în plafonul și pereții autovehiculului, 58.600 de ţigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 13.185 lei, confiscarea autovehiculului, în valoare de  90.000 lei şi sancţionarea contravenţională a tânărului cu amendă în valoare totală de 10.000 lei.

Document de identitate fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi au descoperit în buzunarul hainei unui cetățean moldovean, o carte de identitate românească falsă, pe care bărbatul intenţiona să o folosească pentru a-și găsi un loc de muncă în Franţa. La sfârșitul săptămânii s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Dorin U., în vârstă de 20 de ani, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova. În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului, în urma căruia a fost descoperită, în unul dintre buzunarele hainei cu care bărbatul era îmbrăcat, o carte de identitate cu însemnele autorităților românești. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că intenţiona să ajungă în Franţa, în vederea găsirii unui loc de muncă, cu forme legale, și urma să se folosească de cartea de identitate românească falsă. Pentru atingerea scopului propus Dorin U. a procurat documentul de la un cetățean ale cărui date nu le cunoaște, plătind suma de 100 euro. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii arii infracționale.

2600 cartuşe de vânătoare, confiscate de poliţiştii de frontieră gălăţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au descoperit, în portbagajul și în locaşul roţii de rezervă a unui autoturism, condus de un bărbat cu triplă cetăţenie, 2.600 de cartuşe de vânătoare calibru 12 mm. La sfârșitul săptămânii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Vlădeşti, un autoturism marca Mercedes E280, înmatriculat în Lituania condus de Antanas L., în vârstă de 30 ani cu triplă cetăţenie, moldovenească – română – lituaniană. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj şi în locaşul destinat roţii de rezervă a autoturismului, 2.600 cartuşe de vânătoare calibru 12 mm, de diferite mărci, pentru care barbatul nu detinea documentele legale. Cu privire la cele constatate, conducătorul auto a declarat că în data de 07 septembrie a.c. fratele său, Romutis L., a achiziţionat cartuşele dintr-un magazin de profil din municipiul Bucureşti pentru a le utiliza la antrenament, într-un poligon din zona capitalei. Deoarece Romutis L. a fost nevoit să se deplaseze în Republica Moldova şi avea cunoștință despre faptul că nu putea trece frontiera cu bunurile achiziționate, a decis să le lase la un prieten domiciliat pe raza judeţului Galaţi, de unde au fost preluate de Antanas L. Bunurile în valoare de 3.120 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, și au fost predate lucrătorilor din cadrul Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Galaţi, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor fără drept.

Un gălăţean s-a ales cu lucrare penală pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat în trafic un cetăţean român, care conducea un autoturism ce avea aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare aparţinând unui alt autovehicul. La sfârșitul săptămânii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au oprit în trafic, pentru control, în localitatea de frontieră Vlăşcuţa, judeţul Galaţi, un autoturism marca Volskwagen Passat, înmatriculat în Germania, condus de gălăţeanul M.S., în vârstă de 31 de ani. În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că plăcuțele cu numerele de înmatriculare aplicate pe autoturism, aparţin altui vehicul. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pe numele conducătorului auto pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Substanţe interzise descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse în bagajul personal al unui cetăţean român, 141 fiole şi 550 comprimate ce conțineau substanţe interzise. La sfârșitul săptămânii, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român, Vasile G. în vârstă de 47 ani, conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în România, cu destinația Belgia. În urma controlului de frontieră efectuat, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunse într-unul dintre bagaje, într-un recipient din material plastic, 141 fiole (50 fiole Testosterone, 30 fiole  Methandienona, 20 fiole Nandrolone deconoate, 30 fiole Tren Mix Trenbolone, 10 fiole Vermotropin, o fiolă Test Mix) şi 550 comprimate (200 comprimate Turinover, 200 comprimate Clenbuterol, 100 comprimate Oximetholone şi 50 comprimate Anastrozole) toate fiind incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008, completată şi modificată prin Legea 10/2011. Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii bunurilor în vederea confiscării de către inspectorii vamali şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Depistat conducând un ansamblu auto deşi avea permisul de conducere suspendat

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat un cetăţean român care conducea un ansamblu de vehicule deşi avea permisul de conducere  suspendat. În data de 11 septembrie a.c., pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, poliţistul de frontieră care îşi desfășura activitatea în Perimetrul I al Zonei Libere Brăila a oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca MAN şi o remorcă marca Humbaur, ambele înmatriculate în România, condus de cetăţeanul român Gavril R. în vârstă de 46 ani, domiciliat pe raza judeţului Bistriţa Năsăud. La controlul efectuat de polițistul de frontieră, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora s-a stabilit că bărbatul are permisul de conducere suspendat pentru săvârşirea unei abateri la regimul circulaţiei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei  permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Falsuri depistate la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru ansamblul de vehicule pe care îl conducea. În ziua de 12 septembrie a.c., în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetăţeanul ucrainean Artur T., în vârstă de 29 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion şi o remorcă, ambele înmatriculate în România. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor care atestau efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru vehiculele în cauză, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora  autentice, fiind false. În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că documentele prezentate la controlul de frontieră sunt false sau falsificate, el având doar calitatea de angajat al firmei care are autovehiculele în proprietate. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals .

Vehicule neînmatriculate conduse de un șofer ce avea un permis de conducere necorespunzător

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat în trafic un cetățean român care conducea un ansamblu auto deşi nu deţinea permis de conducere corespunzător categoriei, iar vehiculele ataşate, o cisternă și un vagon, erau neînregistrate. În data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, au oprit pentru control, în trafic, pe raza localităţii Santa Mare un tractor ce tracta o cisterna cu motorină și un vagon. În urma legitimării conducătorului auto poliţiştii de frontieră au stabilit că  acesta este cetățeanul român Ilie P., în vârstă de 45 ani, domiciliat pe raza județului Iași, iar pe timpul controlului efectuat au observat faptul că atât cisterna cât şi vagonul erau fără numere de înregistrare.  Deoarece la solicitarea polițiștilor de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de înregistrare pentru cisternă și pentru vagon, lucrătorii noştri au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că vehiculele nu erau înregistrate sau înmatriculate, iar bărbatul este posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoriile B, B1 și AM, iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi era necesară categoria E. Poliţiştii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului  de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Leave a Comment