Google

Crâmpeie (I)

Written on:March 1, 2015
Comments
Add One

Barladul vechi netÎn cartierul bârlădean Munteni funcţiona în anii interbelici fabrica de tricotaje “Viitorul”. Personalul muncitor număra 15 femei şi un bărbat. Lucrătorul era mecanic de întreţinere şi totodată lider de sindicat. Într-o zi de august, 1944, mecanicul ieşit în piaţa Sfântul Ilie întâlneşte un negustor care vindea roşii. Erau prieteni vechi şi amândoi membri ai comunităţii evreieşti din oraş. Negustorul, supărat că lumea nu cumpăra roşii de la el pe motiv că erau cam verzi, îşi vărsa focul pe ţăranul care le adusese la vânzare. “Se vor înroşi cât de repede în coş. Ce este astăzi verde, mâine va fi roşu”, îl încurajează mecanicul. Un agent de la Siguranţa Statului, aude, înţelege anapoda şi îl arestează pentru propagandă bolşevică. Nu a stat mult în arestul Siguranţei. Două zile mai târziu sovieticii intră în Bârlad. Mecanicul este eliberat şi gratulat ca erou antifascist. După naţionalizarea din 1948 este numit director general al fabricii de covoare din Cisnădie. Fabrica numită până atunci “Heinrich P. Şturm” fusese fondată în anul 1874. Piaţa Sfântul Ilie este veche. Poate fi recunoscută în fotografia aeriană a Bârladului din anul 1850. Avea chiar şi o bancă proprie, Banca Pieţei, pentru nevoile urgente ale comercianţilor. După invazia sovietică din august 1944, un ofiţer rus intră în atelierul de ceasornicărie “Ora Gării” din Bârlad şi pune pe tejghea o pendulă, furată de undeva. Cere ca din piesele pendulei să i se facă un ceas deşteptător. “Cu ce rămâne îţi faci dumneata un ceas de mână”, spune mărinimos ceasornicarului. Tot pe atunci, la Iaşi, un grup de militari sovietici intră în Muzeul de Ştiinţe Naturale şi beau alcoolul din recipientele cu şerpi! După consumaţie cer curatorului îngrozit să fie duşi în sala unde erau expuşi crocodilii! Aşa se face că regretatul inginer Mihai Solomon a văzut în 1945 un ofiţer sovietic beat criţă, mergând pe Strada Regală din Bârlad călare pe o vacă.

Era în vara anului 1946. Scena politică bârlădeană se pregătea pentru alegerile din toamnă, care, se ştie, au fost falsificate grosolan. Un grup de agitatori puşi de comunişti intră în sediul ţărăniştilor pe când se desfăşura o sedinţă şi fac scandal. Începe busculada. Enervat, preşedintele şedinţei loveşte cu călimara pupitrul, cerând linişte. Fără voie stropeşte cu cerneală unul dintre agresori. Intruşii sar la bătaie. În acest timp venea la sediu un întârziat. Mergea şontâc. Omul, veteran din primul război mondial, avea un picior de lemn. Era geamgiu şi după şedinţă urma să ducă unui client cele trei foi de sticlă pe care le purta în spate legate cu chingi. La poarta sediului unul dintre agresori aplică geamgiului o lovitură de bâtă în spate. Sticla se sparge, iar cioburile îl înjunghie. Moare în drum. Liviu Rebreanu evidenţiază în „Răscoala” că vinovaţi de exploatarea ţăranilor erau arendaşii lipsiţi de scrupule. Situaţia a convenit anarhiştilor ruşi. În romanul lui Rebreanu, ţăranii spun că cineva venit călare pe cal alb îi îndemna să se ridice. La Flămânzi era arendaş Mochi Fischer. Acesta deţinea în Transilvania şapte sate, Ţara lui Fischer, peste care domnea ca un satrap. Plătea ţăranii cu jetoane de ebonită ce puteau fi schimbate pe produse numai la prăvăliile lui. Profesorul Dumitru Giurcanu povestea că în 1907 arendaşul din satul tutovean Bogdăniţa a incendiat silozul de cereale, pentru a masca propriile furturi. Îi reclamă pe ţărani jandarmilor că au prădat, după care au pus focul. Patru săteni din Ghidigeni, profitând de răscoala din ţară, merg să-l bată pe primarul care era din partidul advers. Primul gospodar vede agresorii la poartă şi bănuind ce-l aşteaptă, fuge prin spatele grădinii la postul de jandarmi. Cei patru sunt arestaţi şi duşi la poliţia din Bârlad. Nicolae Z. Chrissoveloni, proprietarul Fabricii de Spirt, le plăteşte cauţiunea şi-i readuce în sat cu automobilul personal. Zaharia Stancu arată în romanul “Desculţ” cum în 1907 ţăranii din Salcia, judeţul Teleorman, unde nu exista curte boierească, incendiază şura de paie a cârciumarului, ca să fie “ca în satele vecine”. În primul război mondial, pe când capitala României era mutată la Iaşi, poetul basarabean Ion Buzdugan dejoacă planul unor ofiţeri ruşi membri ai partidului bolşevic, de asasinare a regelui Ferdinand I. După îndepărtarea pericolului regele întrebă poetul ce răsplată doreşte. Buzdugan răspunde: “Sire, pentru mine nu voiesc nimic, dar după război împroprietăriţi ţăranii”. Regele înfăptuieşte reforma agrară în 1921. La un întâi mai, prin anii 1960, merg cu părinţii la bunicii din Ciocani. Ajungem la Bârlad cu trenul personal. Cum mai era timp până la plecarea autobuzului spre Ciocani, facem o plimbare prin oraş. În centru, pe fosta Stradă Regală, care încă păstra frumoasele clădiri vechi, se desfăşura demonstraţia muncitorilor. Stăteam pe trotuar şi priveam. Apare un miliţian care ne cere să intrăm în coloană. Tata explică politicos că nu suntem bârlădeni, că venim de la Ghidigeni şi că suntem în trecere. Subofiţerul nu vrea să priceapă. Tata este arestat şi dus la miliţie. Va fi eliberat datorită unui noroc. Printre miliţieni era unul care făcuse serviciul la Ghidigeni. Îl duce la uşă şi-i spune: „Nu te-am înregistrat. Pleacă până nu vine ofiţerul de serviciu”. Bunicul din Ciocani, Vasile Ivas, rămăsese orfan la opt ani. Tatăl său, Iordache, a căzut la datorie în lupta de la Turtucaia. România intrase în războiul balcanic din 1913 pentru a elibera Dobrogea de Sud, furată nouă la Congresul de la Berlin din 1878, datorită maşinaţiunilor Rusiei. Trupul lui Iordache Ivas a fost retezat în două de rafala unei mitraliere bulgăreşti. Bulgarii tăiau buzunare în pielea prizonierilor români şi le umpleau cu ţărână! “Săturaţi-vă de pământ bulgăresc”, spuneau victimelor. Uitau că inima despotatului Dobrogei a fost Cadrilaterul şi că ei, bulgarii, veniseră din stepele Volgăi. Vasile Ivas intră ucenic la Atelierele Malaxa din Bârlad. Acolo a învăţat meserie. Ucenicii beneficiau de cantină şi raţie zilnică de lapte. Nicolae Malaxa avea în curtea Fabricii de Ulei Mândra, unde era director tehnic şi coproprietar, ateliere de strungărie, turnătorie şi reparaţii auto. Se turnau printre altele clopote din bronz, se reparau utilajele staţiunii de mecanizare a agriculturii organizată pe domeniul coroanei de la Zorleni, prima din Vechiul Regat şi maşinile Regimentului de Transporturi “Regina Maria”, înfiinţat de Nicolae Z. Chrissoveloni. De altfel fabrica Mândra furniza ulei garnioanei Bârlad. Bunicul povestea cu plăcere vizita la Zorleni făcută alături de colegii de la Gimnaziul Tehnic, unde erau elevi ucenicii lui Malaxa. Mecanicii staţiunii erau americani. (Marian Rotaru)

Leave a Comment