Google

Constatări ale agenţilor de poliţie rutieră

Written on:March 9, 2011
Comments
Add One

Acţionând pentru supravegherea şi controlul traficului rutier, agenţii de poliţie au depistat ieri, 8 martie în trafic trei bărbaţi care conduceau autovehicule pe drumurile publice, deşi aveau permisele de conducere suspendate.

Un echipaj din cadrul Biroului Rutier a efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturismului marca Volkswagen Golf, care se deplasa dinspre Zimbru către capăt Dacia, însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea.

Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, blocându-l în spatele unor blocuri. De la volan a coborât un tânăr, care după legitimare s-a stabilit că se numeşte Z. MIRCEA, are 23 de ani şi locuieşte în Iaşi.

Verificându-l în baza de date, agenţii au constatat că acesta are permisul de conducere suspendat, fiind cercetat penal pentru conducere cu permisul suspendat, într-un dosar întocmit în luna februarie.

În timp ce era urmărit, tânărul a avariat trei autoturisme ( un autoturism Dacia Logan oprit la trecerea de pietoni pentru acordarea priorităţii şi două autoturisme parcate regulamentar pe partea dreaptă).

Pe şoseaua Păcurari poliţiştii au oprit un autoturism marca Opel Astra, echipat tip taxi, condus de A. LUCIAN, de 50 ani, din Iaşi.

În urma verificării acestuia în baza de date electronică, s-a constatat că dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice îi este suspendat.

În oraşul Tg. Frumos, pe strada Petru Rareş, o patrulă rutieră a oprit pentru control un autoturism condus de B. MARIAN, de 34 ani, din judeţul Iaşi care avea permisul de conducere suspendat.

În cele trei cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 Rep.

Acţiunile preventive derulate ieri pe arterele din municipiul Iaşi, s-au finalizat cu aplicarea a 99 de sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice şi reţinerea a cinci permise de conducere (trei neacordare prioritate, roşu semafor şi alcool) şi trei certificate de înmatriculare.

Leave a Comment