Google

Confluențe

Written on:January 4, 2016
Comments
Add One

Vrajitor Yoruba netPoporul yoruba din Nigeria crede că la început tot Pământul era acoperit de mlaștină. Zei coborâți din Cer pe pânze de păianjen nu au avut unde păși și atunci l-au rugat pe Dumnezeu-Olodumare să facă un loc uscat. Dumnezeu a dat zeului Obatala un porumbel, un cocoș și cochilia unui melc plină cu țărână. Obatala a răsturnat țărâna în mlaștină, iar cocoșul a scurmat-o și a împrăștiat-o. S-a format astfel primul uscat, insula Ife. Porumbelul va călăuzi zeii pe insulă. Obatala a zămislit din lut primii oameni, dar poziția sa de conducător al Lumii a fost uzurpată de zeul Oduduwa. Acesta din urmă a plantat pe Ife un palmier din a cărui ramuri, 16 la număr, s-au născut în cele 16 triburi yoruba. Oduduwa este considerat primul rege și toți suveranii yoruba, până astăzi, sunt reîncarnările acestuia. Unul dintre statele yoruba este Egba Alake a cărui actual rege, Adedotun al-III-lea, a fost încoronat în anul 2005. Regele din Egba Alake este asistat de adunarea nobililor cu 840 de membri și de adunarea celor 2800 de șefi ai satelor. Prima descriere a societății yoruba apare în cartea lui Frederick E. Forbers, „Jurnal în Benin. 1849-1852”. Regatul Benin din Nigeria vizitat cândva de Forbers și condus de regele Ehinede I-ul întronat în 2015, nu trebuie confundat cu fostul protectorat francez Dahomey, numit azi Benin. Oamenii de lut creați de Obatala, străbunii poporului igala și oamenii vegetali yoruba, au rămas dușmani. În orașul Ife din statul nigerian Osun, înălțat pe locul insulei mitice, care azi nu-i decât o parte de savană, are loc la fiecare An Nou bătaia rituală între yoruba și igala. Orașul Ife este sfânt pentru amândouă națiile. Sclavii africani au dus religia lor în Antile și astăzi sunt comunități yoruba în Porto Rico. Jamaica, Trinidad și insula Sfânta Lucia, conduse de preoții babalawos, maeștri în arta divinației. La yoruba manifestarea lui Dumnezeu este spiritul Orisha, la fel ca Duhul Sfânt la creștini. Cuvântul Orisha seamănă cu numele statului indian Orissa (Odrisha). Toponimul indian este înrudit cu numele fluviului german Oder, căruia slavii îi zic Odra. În volumele „Yoruba și triburile pierdute ale lui Israel” și „Evreii negri din Africa”, Dierik Lange și Tudor Parfitt opinează că yoruba sunt la origine evrei din neamul regelui biblic Yeroboam, suveranul Iudeii.

Se remarcă în religia yoruba conotația paleostranautică, cu ideea că omul are sorginte cosmică, fiind creația zeilor, adică a extratereștrilor. Yoruba asemuiau navele care au adus străinii, pânzelor de păianjen. Elementul astral apare în toate culturile. Astfel unul dintre regii mitici ai Sumerului este pastorul Dumuzi, numit de greci Daos (Dacul), ajuns suveran după ce s-a căsătorit cu o femeie venită din Cer, zeița Inanana. Mitul oamenilor vegetali, care au precedat oamenii de lut este întâlnit și la mayași, unde apar oamenii de porunb, la azteci cu oamenii de lemn, ori la indienii paiute din Nevada cu ai lor oameni-copaci. În folclorul chinez întâlnim oamenii-ciupercă născuți în arbori. Popoarele africane zulu și swazi cred că primii au fost oamenii-trestie din care a evoluat prin lucrarea zeilor specia noastră. Anual în Swaziland are loc Festivalul Trestiei unde majoretele se întrec la dans, aproape goale, în fața regelui. Căsătoria dintre tânăra aleasă regină și zeul întrupat de rege reînvie actul primordial al creației. Amintirea omului vegetal o regăsim ascunsă în tradițiile popoarelor. Turcii vorbesc de Otuken, țară din afara lumii noastre în care se intră printr-un loc aflat în munții din Tuva, sudul Siberiei. În Otuken locuiesc Yersub, spirite ale pădurii și totodată strămoși ai oamenilor. La vikingi copacul Ygdrasil unea Cerul de Pământ, deci lega oamenii de obârșia lor cosmică. Snorri Sturluson redă în poemul „Edda” călătoria zeului Hermod la prietenul său Baldur în țara subterană Hellheim. Cuvântul viking baldur-puternic este înrudit cu numele boierilor bârlădeni Boldur. Hermod care locuia în Asgaard, cetatea cosmică a zeilor, coboară pe trunchiul arborelui Ygdrasil și ajunge pe Pământ, dar mai departe, ca să intre în Hellheim, trebuie să treacă puntea de peste râul mitic Gjoll, păzită de femeia uriașă Mogdur. Altă lucrare medievală, „Gesta Danorum”, spune că Hellheim este mărginit de un zid. Regele danez Hadding trece de zid numai după ce vrăjitoarea care-l însoțea sacrifică un cocoș. Am văzut că și în mitologia yoruba, cocoșul are rol hotărâtor! În basmele noastre, Făt Frumos coboară în Tărâmul Celălalt după zmeul care o răpise pe Cosânzeana. Romulus Vulcănescu arată în „Mitologia românilor” că în subteran locuiesc zmeii, dar și piticii meșteri făurari supuși regelui Piticot. Zeul grecilor Hefaistos trăia sub vulcanul Mosichlos din insula Lemnos, era meșter fierar și prin știinta lui înaltă a confecționat roboți androizi. În Lemnos a apărut cultul cabirilor închinat Mamei Pământ, moștenit pâna azi de călușari. Pentru români subteranul este ținutul zmeilor malefici, dar și tărâmul oamenilor înțelepți numiți blajini. Este spațiu inițiatic. În peștera Crugul Pământului, unde se afla cetatea Balabanilor(Uriașilor), învațau solomonarii magia. La fel scrierile aztecilor spun că oamenii din stele s-au ascuns într-o peșteră. Toate au tangență cu mitul îngerilor damnați căzuți în Iad, adică sub Pământ. Textele biblice apocrife citate de Victor Kernabch în „Enigmele miturilor astrale” relevă că îngerii damnați i-au învățat pe oameni științele. Adam a fost alungat din Rai pentru că a gustat din măr, fructul cunoașterii, ori căderea unui măr a relevat lui Newton legea gravitației. În imaginarul mitic subteranul este locuibil. Deși drumul până acolo este cețos, Gesta Danorum descrie ținutul Hellheim ca roditor și luminos. Scribul sumerian Nur–Aya relatează că Inanana a coborât să o ajute pe regina Lumii de Jos, care era zeița Ereskigal, sora ei. În tradiția yoruba găsim elemente din miturile biblice: Adam creat din lut, porumbelul care l-a îndrumat pe Noe spre Muntele Ararat, lupta lui Abel cu Cain similară înfruntării dintre Obatala și Oduduwa. Yoruba sunt urmașii lui Oduduwa, omologul agricultorului Cain, iar „Cartea lui Enoch”, o scriere ebraică, spune că nepoții lui Cain stăpânesc țara muntoasă Dendain. Legendele yoruba evidețiază universalitatea miturilor biblice și susțin veridictatea Cărții Sfinte. Neștiutul Dendain nu-i unicul mister geografic. Cărțile „Aurul zeilor” și „Cronica Akakor”, scrise de Eric von Daniken și Karl Brugger se referă la orașele Manaos, Akakor, Akanis, Akahim, Cuczo Machu Pichu, pierdute de jungla Amazoniei. Tainicul Manaos, care nu trebuie confundat cu capitala Amazoniei, este amintit din secolul XVI în jurnalul aventurierului Diego de Ordaz, vânător de comori, dar fără să vrea și de curiozități. Bunăoară găsește într-un templu aztec din Mexic oasele unui gigant pe care le-a trimis în Spania și află de la indieni că în Munții Sierra Madre există o țară locuită de uriași. Deasemenea Cuczo Machu Pichu nu-i totuna cu cetatea andină Machu Puchu din cartea „Inca Land”, descoperită de Hiram Bingham. Despre orașele uitate s-a aflat de la șeful tribului indian, ugha mogulala. În limba lor, aka înseamnă cetate. Cacicul povestea că aceia care au înălțat orașele veniseră din stele, că la Templu Soarelui din Akakor se află o cronică veche de 13 milenii și că multe obiecte nepământene, comori și documente străvechi zac în tunelele ce împânzesc Amazonia. (Marian Rotaru)

Leave a Comment