Google

Concurenţa naşte monştri la Vaslui

Written on:October 14, 2016
Comments
Add One

spital-vasluiCa să-şi atragă clienţi la cabinetele private unii medici din Vaslui murdăresc imaginea colegilor dar şi a întregului corp medical. Concret, o individă merge la medicul de familie cu un copil mic. Având în vedere gravitatea cazului şi indolenţa părinţilor medicul de familie trimite mama şi copilul la spitalul judeţean. Trebuie menţionat aici faptul că micuţul este crescut cam la voia întâmplării, grija părinţilor fiind îndreptată în alte direcţii mai „domestice”!

Revenind, individa merge la Serviciul de Urgenţe. Aici i se fac analize copilului şi rezultatele au indicat un control suplimentar la secţia ORL. Medicul de serviciu îi explică mamei că micuţul are o afecţiune ce trebuie soluţionată chirurgical pentru că altfel va avea consecinţe toată viaţa. Individa merge la ORL şi de acolo ajunge la un cabinet privat ORL. La cabinetul privat i se spun tot felul de minciuni de către un medic, pe motivul că acel medic este în concurenţă cu medicul la care a fost individa cu copilul prima dată. Iar medicul invidios, cu o vechime mai mică în domeniu decât colega lui şi, evident, cu pacienţi mai puţini, transmite „pe surse” presei informaţii eronate. Mai mult de atât, se mai găseşte o doctoriţă, pentru că pădure fără uscături nu există, care să debiteze alte minciuni individei respective şi lucrătorilor de la gazeta în cauză. Iar gazeta în cauză găseşte de cuviinţă să publice toate aceste prostii. Cu atât mai grav este că s-au folosit anumiţi termeni care cam ocolesc limba română dar bagă groaza în cetăţenii neinformaţi. Se spune acolo că „micuţul ar avea carne vie în urechi”! Viu poate fi un corp, de om, de animal, de pasăre, de insectă etc, carnea nu poate fi vie, carnea poate face parte dintr-un corp viu. S-a scandalizat poporu’ care citeşte acea gazetă? S-a scandalizat. Poporu’ foarte bine pregătit în toate domeniile a înfierat aşa zisa atitudine inumană a unui medic? A înfierat. Şi de aici până la un scandal cât casa în sistemul cel mai blamat din România dar unde ajungem toţi nu e decât un pas. Dar ce nu face omul crezând că va câştiga un pacient în plus şi-i va lua banii ca să-i debiteze prostii? N-am spus medicul şi am spus omul pentru că un doctor, un profesionist, nu ar face aşa ceva vreodată.

Concluzia? Oameni buni, nu presa vă tratează copiii sau pe dumneavoastră! Medicii vă tratează. Dacă se iscă un scandal din nimic se va însănătoşi un pacient? Nu. (B.A.U.)

Leave a Comment