Dacă Dumnezeu dă iar omul ştie să fructifice atunci realitatea devine pe z ice trece mai frumoasă. La Paltin în judeţul Vrancea mereu este atmosferă de lucru pentru că s-au realizat multe în ultima perioadă însă mai este de lucru.
Comuna Paltin este situată în zona de munte a judeţului Vrancea. Se întinde pe o suprafaţă de 2 800 de hectare şi are peste 2 000 de locuitori. Ajungi la Paltin după ce ai străbătut un drum ce şerpuieşte pe lângă pădurile Nărujei şi mergi pe cursul râului Zăbala. De cum ai intrat în Paltin, vezi gospodăriile frumoase care stau mărturie a hărniciei oamenilor. Localnicii se ocupă de agricultură, exploatare forestieră, prelucrarea lemnului, tâmplărie şi dulgherie. Pentru că sunt buni gospodari, oamenii din această zonă se ocupă şi de creşterea animalelor. Comuna Paltin este una dintre cele mai frumoase zone ale Vrancei, „înzestrată“ de Dumnezeu cu peisaje mirifice care îţi fură privirea încă de la intrare. Şi cum orice lucru bun lăsat de Dumnezeu are nevoie de o mână de om gospodar pentru a fi întreţinut şi la Paltin s-a găsit un asemenea om. Este vorba despre primarul Tudorel Bîtcă. Deşi este la primul mandat, Paltinul pare să fi luat o altă înfăţişare faţă de ceea ce a fost în anii trecuţi. Când am ajuns la primăria din Paltin l-am găsit pe Ion Panţuşu, viceprimarul comunei.
„Suntem o echipă de succes“
Edilul local era plecat cu treburi prin comună pentru că, după cum spuneau angajaţii din primărie, acesta este mereu pe fugă întrucât se implică în soluţionarea tuturor problemelor cu care se confruntă oamenii. Viceprimarul Ion Panţuşu ne-a vorbit despre problemele cu care se confruntă comunitatea locală, dar şi despre realizările administraţiei locale. „Şi eu şi domnul primar suntem la primul mandat, dar formăm o echipă de succes pentru că am reuşit într-un timp scurt să schimbăm faţa localităţii. Am găsit o visterie goală, iar acum am reuşit să fim cu datoriile la zi“, a spus Ion Panţuşu.
Proiecte şi realizări într-un timp scurt
Cine a trecut cu ani în urmă prin comuna Paltin, cu greu ar mai recunoaşte acum aceste locuri. Asta mai ales pentru că acum toate uliţele sunt asfaltate, au fost reabilitate şcolile şi muzeul din localitate a fost reamenajat. Infrastructura a reprezentat un capitol foarte important pentru actuala echipă din administraţia publică locală. Aşa se face că până în prezent a fost finalizat proiectul de asfaltare a drumului judeţean 205 D, drum ce străbate comuna de la un capăt la celălalt. De asemenea, o mare problemă a locuitorilor a fost apa pentru că în Paltin, cu ani în urmă, nici nu a intrat în discuţie un asemenea proiect. Din clipa în care a obţinut fotoliul de primar, Tudorel Bîtcă a iniţiat un proiect care vizează alimentarea cu apă a comunei. Proiectul a fost aprobat, iar la această dată este în derulare. În timp ce viceprimarul ne vorbea despre proiectele administraţiei locale, a venit şi primarul Tudorel Bîtcă care verificase modul de executare a unei lucrări de interes public pe raza comunei. „Pentru ca o comună să ajungă la standarde europene, trebuie ca locuitorii să beneficieze de drumuri pe care să poată circula, trebuie să existe apă, canalizare, iar sistemele de învăţământ şi de sănătate trebuie să fie pe primul loc“, a declarat primarul comunei Paltin. Printre planurile echipei de conducere de la Primăria Paltin se numără şi construirea unei grădiniţe. În acest sens, a fost întocmit deja un studiu de fezabilitate. Un alt proiect vizează reabilitarea primăriei din comună.
Tinerii au început să revină în Paltin
Aproximativ 50% din populaţia comunei este plecată la muncă în străinătate, însă, din fericire, graţie proiectelor ce au fost finalizate pe plan local şi care au dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, tinerii au început să se întoarcă acasă. Aceştia şi-au pornit deja mici afaceri şi, după cum spune primarul Tudorel Bîtcă, în comună există deja 25 de proiecte de accesare a fondurilor europene prin Măsura 141.
Muzeul se află în atenţia autorităţilor locale
Până în iunie 2008, despre muzeul din localitate se putea spune că era la un pas de a ajunge în paragină. După ce Tudorel Bîtcă a câştigat mandatul de primar, a acordat o mai mare importanţă şi sectorului cultural. Astfel, au fost executate o serie de lucrări de reabilitare a muzeului. Muzeul este amenajat într-o casă construită special cu această destinaţie la câţiva paşi de primărie. Această încăpere adăposteşte obiecte tradiţionale specifice locului. Acestea au fost colectate de la săteni şi stau mărturie trecutului acestei zone frumoase. Muzeul este format din patru camere din care: o cameră de expoziţie a portului tradiţional, o cameră de zi, o sală în care au fost expuse unelte agricole şi încă o încăpere în care se află ţesături specifice zonei. Fiecare obiect este însoţit de un material scurt de prezentare, pentru ca vizitatorii să fie informaţi asupra provenienţei acestuia. De buna funcţionare a muzeului se ocupă Drăguţa Miloiu, angajată a primăriei Paltin. Bătrânii din sat sunt cei care au „donat“ cele mai multe dintre obiectele expuse în cele patru camere. În muzeu există şi icoane cu o vechime foarte mare, cea mai veche fiind cea care îl înfăţişează pe Sfântul Ilie cu carul de foc. În una din aceste camere sunt expuse tipare de caş, păpuşari, o bardă pentru crăpat doagele şi o presă pentru miez de nucă. În ultima cameră se află o expoziţie cu păretare, scule şi obiecte folosite la ţesut, o maşină de tors şi chiar un război de ţesut. Chiar şi în curtea muzeului este expus un obiect foarte vechi, respectiv un scrânciob în care se dădeau fetele în prima zi de Paşti. Cel mai vechi obiect expus în acest muzeu îl constituie un cric în formă de spirală care datează din jurul anului 1700. Acesta servea în alte vremuri pentru ridicat căruţa. „De mult timp am vrut să pun pe picioare acest muzeu. În 2008 această încăpere era într-o stare de degradare avansată, iar piesele riscau să se deterioreze. Pot spune că am reuşit să salvăm muzeul de la ruină şi în continuare ne vom îndrepta toată atenţia către acest edificiu pentru că este o mărturie vie a tradiţiilor locuitorilor din această zonă“, a spus primarul Tudorel Bîtcă.
Drumuri bune, proiect pentru alimentare cu apă, sprijinirea tradiţiilor, şcoli care asigură condiţii bune de studiu elevilor şi alte investiţii de interes comunitar, toate sunt în atenţia administraţiei locale, iar progresele sunt vizibile, după cum afirmam şi anterior.
Plecăm din comuna Paltin cu gândul că realitatea devine mai frumoasă, mai pe placul cetăţenilor din zonă, de la zi la zi. Dar nimic nu se poate face dacă nu există implicare şi efort… (Mioara Olteanu)





























Add One