Google

Colocviul Naţional de Muzicologie 2014 la final

Written on:February 28, 2014
Comments
Add One

Colegiul octav bancila isColegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, Inspectoratul Şcolar şi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi au încheiat zilele acestea ediţia a XVI-a a Colocviului Naţional de Muzicologie, eveniment prezentat de profesorul universitar doctor Gheorghe Duţică având ca tematică „Arta sonoră şi interdisciplinaritatea”.

Volum lansat
Ca în fiecare an întâlnirea a reunit membri marcanţi ai comunităţii academice, muzicologi, critici muzicali, compozitori, muzicieni, profesori, studenţi şi elevi din toată ţara pentru a omagia o personalitate a muzicii româneşti, dar şi pentru lansarea volumului „Studii de muzicologie”, coordonat de profesoara Maria Georgeta Popescu.

În acest an a fost omagiat compozitorul şi profesorul Vasile Spătărelu, figură marcantă în istoria muzicii româneşti, care a lăsat în urma sa lucrări de valoare precum creaţii corale, muzică de cameră, lucrări simfonice şi vocal simfonice, muzică de scenă, dar a adus şi o contribuţie remarcabilă în formarea unor generaţii de muzicieni, compozitori şi profesori.

Volumul al IX-lea de „Studii de muzicologie” lansat în acest an cuprinde lucrări ce acoperă o gamă largă de idei muzicale, artistice, genuri, stiluri, perioade, personalităţi, compoziţii, dar şi lucrări de interdisciplinaritate scrise de profesori şi elevi coautori, tematica fiind atrăgătoare prin diversitate – de la Johann Sebastian Bach la Francis Poulenc sau Fabio Monni, mereu actualii Frédéric Chopin, Johannes Brahms, Benjamin Britten, Constantin Silvestri, Elise Popovici, Sergiu Celibidache, Felicia Donceanu şi, bineînţeles, Vasile Spătărelu.

Incitante sunt şi lucrările interdisciplinare – De la paronimia tonală, la fenomenul atracţiei paronimice, Experimente plurisinestezice multimedia după La Ţigănci de Mircea Eliade în viziunea compozitorului Fabio Monni, Metoda modelării matematice în muzicologie sau Vademecum coregrafic în dezvoltarea limbajului plastic teatral, dar şi problemele din domeniul ştiinţelor pedagogice care au fost în atenţia mai multor cadre didactice.

O secţiune distinctă a volumului o constituie cea dedicată elevilor liceeni care au în acest fel posibilitatea de a cunoaşte arta sonoră din perspectiva propriilor preocupări cultural-artistice. Mai multe detalii puteţi afla accesând http://www.muzicologie.ro/editia-2014.

Leave a Comment