Editorialul săptămânii

Sărăcia a umplut paharul răbdării şi acum dă mult pe dinafară. Generaţii de sacrificiu au murit odată cu comuniştii, generaţii de sacrificiu se nasc împreună cu alţi comunişti mai hulpavi şi mai neiertători. Puterea şi puterile au slăbit şi vlăguit ţara de-atâta furat, de-atâta incompetenţă şi acum vor să pună înapoi grabnic din pensiile celor mulţi şi din indemnizaţiile femeilor născătoare de prunci. Am văzut pensionari bătându-se la cuţite cu jandarmii, adică cu nepoţii sau copiii lor. Am văzut umilinţa crasă de a nu putea achita o reţetăparţial compensată. Am văzut pensionari cu mâinile tremurânde de ruşine şi de ani grei, când primesc un kilogram de făina sau un litru de ulei gratis. Gratis pe dracu!-tot din taxele şi impozitele lor care se străduiesc să le achite la timp şi să aibă o fărâmă de reducere. Am văzut şi văd multe. Câteodată mi-e ciudă pe mine şi pe gena care m-a făcut om, mi-e ciudă chiar pe Dumnezeu care trăzneşte pe cine nu trebuie, mi-e ciudă pe clopotele care nu mai au clopotar şi pe sofisticăreala lor electronică care îngraşă până la morbid Omul din Vest, domnilor!… În rest, pe strada Tudor Vladimirescu, din Bârlad, a fost acidentat mortal amorul a două pisici şi când te gândeşti ce Diane or fi fost reîncarnate în ele, domnilor!… În rest, Zilele Culturale ale Bârladului au încolonat frumos aceeaşi armată de veleitari, scriitori făcuţi peste noapte, ajunşi chiar săaibă legitimaţie de membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Oraşul îi rabdă, câţiva au haz dar nu şi umor şi nu ştiu sămulţumească frumos pentru ciupeala din taxele şi impozitele locale. Dimpotrivă au pe chipuri aroganţa şi ranchiuna, au pe chipuri nimicnicie şi mult efemer. Aura de scriitori şi-o pun singuri şi nici cucuveaua nu se oboseşte să cânte pentru ei. S-au bătut atât de tare tobele şi podelele Zilelor Culturale ale Bârladului că a pocnit conducta de apă de pe strada Vasile Pârvan. A câta oară, domnilor!… (C. Samoilă)