Google

Citindu-l pe Bruce Chatwin

Written on:July 12, 2015
Comments
Add One

Piramidele de la Sona. netLectura volumului “În Patagonia” scris de Bruce Chatwin lasă impresia unei vizite făcută la muzeu. Chatwin, călător în Patagonia anilor 1970, trece în revistă galezii din colonia Wladfa, parcă mai galezi decât conaţionalii din Ţara Galilor, nemţii din ţinutul Nueva Alemania rămaşi fideli Imperiului German defunct în 1919 şi burii-olandezii sudafricani emigraţi în Patagonia după ce patria lor, republica Transvaal, a fost cucerită de englezi în 1902. Dacă în Amazonia se găsesc pietre cu inscripţii runice şi trăiesc indieni albi, urmaşi ai vikingilor, Patagonia atrage cu Oraşul Cezarilor aşezat pe insulele lacului Puyeque. Aventurierii cred că lacul se întinde la graniţa dintre Patagonia şi Araucania, în valea Cornul de Sud străjuită de doi munţi, unul plin de diamante, iar celalalt bogat în aur. Manuel Rodriguez descrie Oraşul Cezarilor în “Cronica incaşă”, iar în 1780 ultimul împărat incaş se declara “Lord al Oraşului Cezarilor”. Unii cred că Oraşul Cezarilor ar fi totuna cu altă cetate fabuloasă, Noul Ierusalim pământesc căutat în junglele Guyanei Britanice şi Guyanei Braziliene, în Florida, în regiunea Llano Estacado – Câmpia Îngrădită din Texas, în deşertul Gobi, sau pe insula grecească Patmos, locul unde Sfântul Ioan a scris Apocalipsa. Prin Patagonia hălăduiau piticii yoshil înalţi de 80 de centimetri, agresivi, veşnic înarmaţi cu pietre şi bâte. Ultimul a fost întâlnit în 1928. Antonio Pigafeta, cronicarul lui Magelan, consemnează pentru prima dată uriaşii patagonezi. Aceste ciudăţenii nu sunt monopolul Patagoniei. Eschimoşii din Groenlanda au convingerea că munţii insulei ar fi populaţi de pitici şi uriaşi, iar în Sikkim puteau fi văzuţi acum un veac uriaşii din stirpea azara. Indienii Paiute din Colorado spun că în ţara lor există un oraş subteran şi o vastă încrengătură de tuneluri. În 1925 minerii care exploatau fosfaţi în zonă găsesc sub pământ o sală cu pereţii plini de inscripţii. Înăuntru erau obiecte de aur, tronuri de piatră şi rămăşiţele unor oameni cu părul roşu, înalţi de şapte metri, probabil acei uriaşi de rasă albă din legendele indienilor. Descoperirea a fost uitată. Poporul Paiute va reintra în atenţia lumii graţie romanului “Nimeni nu iubeşte un indian beat” în care Clair Huffaker relatează mica lor insurecţie antiamericană iniţiată de Flap Eagle în anii 1960. Cartea lui Vine Deloria, “Pâmântul Roşu”, aminteşte scheletele de 5 metri şi tăbliţele cu scriere necunoscută găsite în morminte din Kentucky, Michingan, Tennesse, Missisippi şi Arizona. Uriaşii au locuit cândva în Sardinia, arată Jamie Theakston în volumul “Istoria Interzisă”, în Mongolia şi în ţări din vestul Chinei precum Sinkiang, Torguţia ori Tarim. Nicholas Roerich citează legenda că Iisus a înviat un gigant în Sinkiang, poate acelaşi cu proorocul uriaş din tradiţia băştinaşilor dugani. Lângă lacul Lop Nor din Tarim şi în Gobi, continuă autorul, sunt oraşe de mult năruite, presărate cu oase omeneşti nemaivăzut de mari.

Piticii au locuit mai ales în lumea celtică şi germanică. Strângeau comori, stăpâneau magia şi ştiinţa ierbrilor de leac, dar erau răutăcioşi. În ultimele două secole sunt consemnate întâlniri cu pitici în insula Man, arhipelagul Hibridelor, Scoţia şi Ţara Galilor. Piticii au trăit în Tirol, spun legendele locale. Adunau pietre preţioase şi erau conduşi de regele Laurin. Poveştile cu pitici din folclorul celt au inspirat scriitori precum fraţii Grimm, J.R.R. Tolkein şi C.S. Lewis. La pigmeii din Ituri, fostul Congo Belgian, apare forma arhaică a mitului Adam si Eva. De aici Jean Hallet şi Paul Shebesta, autorii cărţilor “Kitabu” şi “La pigmeii din Ituri” – scrisă în patru volume, trag concluzia că pigmeii sunt cele mai vechi fiinţe omeneşti. Folclorul nostru reţine mai ales uriaşii, numiţi uneori jidovi. Cuvântul corespunde norvegianului jotuns, suedezului jattar şi finlandezului jatilainen. În munţii Buzăului uriaşii erau numiţi tartari şi se credea că trăiesc sub pământ. Un uriaş, Păsărilă Lăţi – Lungilă, este personaj de basm. S-au cules povestiri despre jidovi în munţii Perşani şi Piatra Craiului, în Ţara Bârsei, Ţara Bucegilor, Ţara Codrenilor şi în Ţara Beiuşului. Erau răi cu oamenii, dar nici oamenii nu erau buni cu ei. Exemplu este voinicul din Piatra Craiului care a zdrobit un gigant adormit prăvălind asupra lui o stâncă. Sătenii din Ardeu, Ţara Haţegului, spun că Decebal a pus uriaşii să apere comoara regală ascunsă într-o peşteră. Neamul jidovilor gardieni s-a perpetuat până în evul mediu. Uriaşii au trăit în Maramureş, iar descoperirea unor schelete de oameni foarte înalţi confirmă tradiţia. S-a dat peste oase de jidovi în satele Măriuţa din Ialomiţa şi Scăieni din Prahova. În 1940 bunicul meu Vasile Ivas dezgroapă într-o salcâmărie din Ciocani un schelet uriaş. Alături, mai mulţi oameni erau înhumaţi la un loc. Dovadă a realităţii jidovilor sunt toponimiile gen Peştera Uriaşilor, Movila Uriaşului, Mormântul Uriaşului ori Cetatea Uriaşilor, remarcă autoarea Camelia Onciu. O Peşteră a Uriaşului există şi în Munţii Balcani. Movilele sub care, spun localicii, ar dormi uriaşi punctează moşiile satelor botoşănene Corjăuţi, Ştefăneşti, Mitoc, Ibăneşti şi Ripiceni. Legendele din Botoşani adunate de Cosmin Zamfirache vorbesc de titanii înalţi de 30 de metri. Dupa tradiţie iazul Drăghiceni s-a format pe călcătura unui gigant şi tot un gigant zace sub Măgura Ibăneştilor. Istoricii cred că tumulii botoşăneni sunt mormintele unor căpetenii de migratori. Am văzut asemenea movilă, vădit artificială, pe dealul ce străjuie satul Copăceana din ţinutul Fălciului. La un moment dat uriaşii din Botoşani nu au mai avut urmaşi. Oasele rozalii găsite la Nucet în Buzău arată că uriaşii de acolo au pierit iradiaţi. Tot iradierea a fost poate cauza infertilităţii semenilor botoşăneni. Greu de spus cine manipula substanţe radioactive acum şase milenii. Giganţii din Munţii Făgăraş au ridicat cele opt piramide de pământ văzute la Şona în Ţara Oltului, spune legenda culeasă de Simona Suciu. Şona, eponimul satului, a fost o prinţesă de demult. Piramide artificiale se află şi la Oarţa de Sus în Maramureş. Trei piramide de pământ cât dealurile de mari, numite Fratele, Sora şi Nepotul, domină oraşul ruseasc Nahodka din Primoria. Se spune că dealurile din satul hunedorean Ardeu sunt bucăţi de pământ aruncate de o uriaşă mâniată pe oamenii că i-au ucis băiatul. O Cetate a Uriaşilor găsim în Mureş, lângă Saschiz. Despre localnicii satului vecin Daia se spune că sunt strănepoţi de uriaşi. La fel sunt şi locuitorii din Popeşti, Vlaşca. Înălţimea dăienilor şi popeştenilor depăşeşte media naţională. Uriaşii au locuit pe vremuri în peştera Cioclovina din Munţii Sebeş. În Cioclovina, la fel ca în peştera Muierilor din Oltenia, sunt zăcăminte de guano, îngrăşământ format din excrementele păsărilor şi lilecilor. Din stratul de guano de la Ciclovina s-au scos oase omeneşti anormal de mari. Hunedorenii din Cioclovina şi botoşănenii se tem de spectrele uriaşilor. Poate au dreptate. Jidovii fiind hiperboreeni, stăpâneau magia. (Marian Rotaru)

Leave a Comment