Voiculescu, pentru că n-a pus mâna pe rezervele de sare ale României; Vântu, probabil pentru că statul plăteşte păgubiţilor Fondului Naţional de Investiţii (FNI) 400 milioane euro; Patriciu, probabil pentru că statul nu mai poate recupera 600 milioane dolari în urma „cadoului” privind rezervele de petrol pe care i l-a făcut Năstase. Aşadar, numai de la doi „afacerişti” statul a primit un tun de aproape un miliard euro. Dacă aici adunăm şi altă afacere a lui Adrian Năstase de pe vremea când era premier şi anume „privatizarea” RODIPET în dauna statului român, a editorilor de presă, dar şi a consumatorilor de presă şi carte, de unde statul a pierdut alte sute de milioane euro, vedem clar de ce s-a ajuns aici, adică la fundul sacului. Dar mai vedem şi cine sunt cei care au contribuit la furtul unor resurse financiare importante din buzunarele celor mulţi, iar acum fac pe fecioarele nevinovate…

Iar cei mai slabi şi neajutoraţi din „turmă” se lasă conduşi de lideri sindicali, membri de partid, chiar parlamentari ai PSD sau PNL şi cică protestează! Aceşti lideri sindicali şi unii foşti hămăitori ai PCR care pozează în lideri ai pensionarilor, alături de „ziariştii” de la Realitatea care-i în faliment, de la Antene, de la OTV care trebuie să plătească statului un milion euro, s-au transformat în moralişti.

De ce nu-şi plătesc Patriciu sau Realitatea tv ori Dan Diaconescu datoriile către bugetul statului? Poate dacă plătea Patriciu 600 milioane dolari sau statul nu era obligat să suporte gaura de 400 milioane euro făcută de FNI, adică dacă ar fi avut acum un miliard euro, cât au „păpat” cei doi „inteligenţi” oameni de afaceri, nu s-ar mai fi ajuns la reducerile de pensii şi salarii. De ce nu spun aceste adevăruri liderii pensionarilor sau „ziariştii” moralişti? Pentru că şi liderii pensionarilor sau liderii sindicali ori unii „ziarişti” s-au înfruptat din tunurile date de cei doi „inteligenţi” oameni de afaceri şi de mulţi alţii ca ei.

Şi cred că am răspuns la întrebarea din titlul articolului. Falimentul statului e dorit tocmai de cei care l-au furat sistematic an de an, cu sprijinul celor din fruntea regimului impus de Iliescu.

Un alt exemplu de ipocrizie dusă până la absurd e şi OTV. Dan Diaconescu, multimilionarul în euro, are de plată către bugetul statului nu mai puţin de un milion euro. În acelaşi timp are limuzine de lux, case mai multe, iaht, elicoptere, dar difuzează şi emisiuni în care plânge de soarta celor mulţi şi săraci! Nu e absurd? Ba da. Pentru că el, Dan Diaconescu, la fel ca mulţi alţi „şmecheri” se crede mai presus de lege. Crede că lui i se cuvine totul, iar el nu are nicio datorie către statul român.

Reforma morală însă începe cu fiecare individ. Nu poţi arunca noroi în alţii iar tu să fii murdar. Aşa că tuturor acestor indivizi care pozează în lideri de opinie ar trebui să le fie ruşine, iar instituţiile statului să-şi facă datoria şi să recupereze banii pe care aceştia îi datorează… Oare vom trăi să vedem aşa ceva?

Dăm dacă se poate nimic şi vrem cât mai mult. Dar de unde?

Începând cu fiecare cetăţean şi până la nivel de bogătaşi (demnitari aleşi ori numiţi sau afacerişti de carton) toţi, dar absolut toţi înjură când trebuie să-şi achite dările către bugetul statului, unii dintre aceştia nu plătesc ani la rând şi, culmea ipocriziei, înjură şi că nu sunt drumuri bune, spitalele nu au bani pentru medicamente, şcolile stau să cadă peste elevi în unele localităţi, armata nu are dotare şi aşa mai departe. Dar de unde să aibă statul bani dacă ai săi cetăţeni nu-şi achită obligaţiile? Dacă Patriciu nu plăteşte, Voiculescu nu plăteşte, arabii care au luat reţeaua de distribuţie a presei RODIPET n-au plătit statului zeci de milioane euro şi, ajungând până jos, la fel Vasile nu plăteşte pentru că e sărac dar vrea ajutor social, statul de unde să dea? Am auzit mereu în ultima perioadă mulţi cetăţeni dezinformaţi spunând: „drepturile noastre sunt încălcate”. Care drepturi? Creşterile de salarii în sistemul bugetar au fost exagerate, deci acele majorări au fost pomeni. Acum statul, adică cei mulţi care mai muncesc nu mai pot să susţină pomenile date celor din sistemul bugetar şi se reduc veniturile acestor salariaţi. Repetăm: e o pomană care nu mai poate fi acordată, nu un drept.

Şi dacă tot ne referim la salariaţii din sistemul bugetar avem un exemplu recent şi nu e singurul: o primărie are 60 de angajaţi pentru 7 600 locuitori cât are comuna, dar vecinii dintr-o comună cu 7 300 locuitori au la primărie doar 22 de angajaţi. Aşadar, aproape acelaşi număr de locuitori în două comune vecine, dar numărul salariaţilor din cele două primării e de trei ori mai mare într-un caz. E risipă? Este.

Apoi, la majoritatea Consiliilor judeţene din Moldova, conduse de PSD, tăierea salariilor cu 25% a „forţat” mâna ordonatorilor de credite (preşedinţi de Consilii Judeţene) să dea salariaţilor, mulţi şi slab pregătiţi, sporuri şi stimulente care depăşesc această reducere, iar economia anunţată la centru s-a transformat în desfrâu. Adică acei angajaţi vor avea venituri mai mari decât până acum. E risipă? Este. Chiar şi la unele instituţii ale statului din teritoriu s-au acordat prime, de parcă n-ar fi criză.

În ceea ce priveşte achitarea datoriilor către stat, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Ce înseamnă asta? Exact ce afirmam anterior. Tot românul fuge de obligaţii şi vrea numai drepturi. Dar cine îi dă aceste drepturi? Le-a dat statul conceput de Ion Iliescu şi am trăit dobânzi de 300%, le-a dat mai puţin statul condus de Emil Constantinescu (din umbră tot Iliescu a condus şi sistemul impus de acesta) şi am văzut că niciun kilometru de drum nu s-a construit, le-a dat statul condus de liberalii lui Tăriceanu „împinşi” de pesediştii lui Geoană şi am văzut o risipă generalizată. Am văzut cum trei miliarde euro dispar în mai puţin de o lună! Nu ştim ce stat ar mai fi reuşit o asemenea „performanţă”…!

Statisticile arată că dintr-o sută de euro 29 ajung la buget sub formă de impozite şi taxe. Asta înseamnă că degeaba ne văităm, suntem ipocriţi, chiar mincinoşi, pentru că plătim cele mai mici taxe şi impozite din Uniunea Europeană. Cine plăteşte, bineînţeles, că am dat mai sus exemple de „tunari” care n-au treabă cu plata obligaţiilor către stat. Revenind la taxe, în UE media este de 40,5%. Adică ditnr-o sută de euro, 40,5 merg la bugetul statului. Sub acest nivel se situează Irlanda, Spania, Portugalia şi jumătatea de est a continentului, iar peste nivel majoritatea ţărilor din Vest, cele mai mari taxe înregistrându-se în Danemarca, Suedia, Belgia, Franţa şi Austria. Oficialii Eurostat spun că veniturile din taxe la nivelul UE au fost aproape egal împărţite între contribuţii sociale (33,9%), taxe pe producţie şi importuri (TVA, accize, taxe vamale – 33%) şi taxe pe venituri şi avere (32,2%). În noile state membre, nivelul taxelor directe (impozit pe profit şi venit) este mai mic decât media UE.

Avem un buget subnutrit

Nivelul scăzut al Produsului Intern Brut (PIB) şi al încasărilor din taxe şi impozite situează România pe unul din ultimele locuri în Europa. În 2008 şi 2009 veniturile bugetare fiscale au fost în ţara noastră de 40 miliarde euro, aproape la fel ca-n Ungaria, ţară cu de două ori mai puţini locuitori ca la noi. Exact ceea ce spuneam anterior: de la cel mai mic la cel mai mare nu plăteşte nimeni sau toţi se ascund cum pot şi plătesc puţin, adică fură statul, dar au pretenţii. După România în acel clasament mai găsim state mici precum Malta, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Bulgaria, Slovenia, Luxemburg şi Slovacia.

Dacă ne comparăm cu marile economii europene, valoarea totală a veniturilor fiscale autohtone e ridicol de mică. Italia adună 677 miliarde euro, Marea Britanie 707 miliarde, Franţa 868, iar Germania peste 1 000 miliarde euro şi România 40 miliarde euro.

Asta e realitatea, tristă dar adevărată, iar cei aleşi în politica mare urlă, de dragul voturilor, ca salariile bugetarilor să nu fie tăiate, pensiile să fie cât mai mari, pensiile speciale, de sute de milioane lei vechi lunar pentru fiecare slugă de partid, să fie păstrate (sunt oameni de-ai lor care primesc astfel de pensii), dar niciunul nu vine să ofere soluţii concrete.

Recent la Iaşi, „celebrul” parlamentar cheltuitor al politicii de pe Bahlui, Relu Fenechiu făcea spume la gură spunând că o eventuală creştere a taxelor şi impozitelor ar omorî mediul privat. Ar avea dreptate dacă n-ar fi autorul câtorva „tunuri” date statului. Ar avea dreptate dacă el n-ar cheltui, din banii celor mulţi, numai cu telefonul, într-o lună, sute de milioane lei vechi. Ar avea dreptate, dacă pe lângă spume la gură ar mai fi în stare şi de altceva, în afară de a-şi da contracte de milioane euro firmelor sale. Ar avea dreptate, dacă liberalii cât au condus ţara n-ar fi „împrăştiat” trei miliarde euro numai într-o lună, pe final de mandat. Şi ar avea dreptate, dacă pe lângă înjurături şi isterii am fi auzit până acum şi altceva din partea domniei sale. Dacă ar veni cu soluţii, poate l-am asculta, dar numai aşa înjurând? S-a plictisit poporul.

Magistraţii şi-au votat menţinerea privilegiilor

Cămaşa e mai aproape de piele decât haina şi-au spus magistraţii de la Curtea Constituţională. Şi această instituţie a statului e politică, pentru că numirile judecătorilor se fac politic. Aşa a vrut Iliescu şi aşa a făcut Constituţia. Pe când în alte state, magistraţii celei mai înalte instanţe din ţară sunt aleşi dintre cei mai buni profesionişti, dintre cei mai morali oameni, sunt supuşi atenţiei opiniei publice şi apoi sunt aleşi, la noi doar sprijinul politic are importanţă. Şi atunci vrem ca legile să fie aplicate corect, de la „opincă până la vlădică”, iar ţara să meargă bine şi cei mulţi să trăiască bine! E aberant să credem în aşa ceva până când nu se va schimba ordinea impusă de Iliescu pe baza bâtelor minerilor.

Scorul adoptării hotărârii privind neconstituţionalitatea scăderii pensiilor cu 15% şi a recalculării pensiilor speciale a fost foarte strâns, 5-4. A înclinat balanţa în favoarea declarării neconstituţionalităţii acestor măsuri de austeritate reprezentantul UDMR la Curtea Constituţională. Acesta a avut şi o declaraţie interesantă după vot. A spus că aşa i-a dictat conştiinţa. Aşadar, la Curtea Constituţională se votează după conştiinţă, nu după litera Constituţiei. Şi conştiinţa judecătorilor PSD-UDMR a spus că pensiile speciale pe care le primesc magistraţii, care-s mai presus de legi şi mult mai sus în raport cu ceilalţi cetăţeni români, trebuie să rămână speciale chiar de-ar fi ca ţara să intre în faliment. Ba chiar de s-ar desfiinţa România ca ţară ei tot „speciali” rămân şi trebuie să primească bani mulţi nemeritaţi. Dacă ar fi după cât au contribuit la bugetul asigurărilor sociale, adică dreptul fiecăruia, nimeni nu l-ar contesta, dar să primeşti lună de lună din munca tuturor, doar pentru că vreo câţiva ani din viaţă ai fost magistrat, dar şi atunci plătit regeşte, parcă e prea de tot. Însă, repetăm, aşa a fost construit regimul şi e foarte greu de schimbat. Dacă nu imposibil…

Ce variante mai rămân?

Pe de o parte creşterea fiscalităţii şi acest lucru va afecta pe toţi. Vor urma scumpiri în lanţ, iar povara va fi pusă pe umerii tuturor. Cei bogaţi (aici intră şi magistraţii care au respins variantele Guvernului) nu vor suferi, că o sumă de 500-600 lei în plus lunar n-are importanţă pentru ei, însă efectul va fi catastrofal pentru restul. Astfel consumul va înregistra scăderi considerabile, investiţiile puţine câte sunt se vor opri şi acestea, iar veniturile tuturor vor fi din ce în ce mai mici. Aşadar, mediul economic dar şi mediul social vor fi afectate grav din cauza „conştiinţei” unor numiţi politic în cea mai înaltă instituţie a ţării.

Deja cursul a luat-o razna, iar bursele au căzut

Primele efecte ale hotărârii CCR s-au văzut imediat după ce a fost dată publicităţii. Cursul de schimb leu/euro a luat-o razna, iar bursele au căzut cu 5 procente. Măsurile de austeritate propuse de Guvern ar fi menţinut o minimă stabilitate a cursului leu/euro ceea ce ar fi dat posibilitatea relansării economice. Mai mult de atât, reducerea unor cheltuieli ar fi permis investiţii, deci şi crearea unor noi locuri de muncă, venituri pentru cei mulţi, relansarea consumului şi tot ce presupun aceste coordonate. N-a fost să fie, iar primele efecte au lovit în figură mediul economic. Ce va fi după creşterea TVA şi, probabil, a cotei unice? Nu e greu de anticipat…

Acestea sunt efectele politicii de mahala dusă de aşa zisa opoziţie şi dublată de aşa zisele proteste sindicale… „Să dea Dumnezeu să putem duce tot ce va veni”, vorba unui economist de renume, că n-am văzut nimic până acum. Greul abia vine… (EL)