Google

Cercetaţi pentru că au condus fără permis

Written on:June 7, 2011
Comments
Add One

Ieri, 6 iunie, poliţiştii ieşeni au depistat două persoane în timp ce conducea autoturisme fără să posede permis de conducere.

B. Mihai, de 35 ani, din municipiul Iaşi a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DE 583, pe raza localităţii Valea Lupului, fără să posede permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

De asemenea, P. Edmond, de 50 ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Mărăcineanu din Iaşi a fost depistat că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autoturisme iar ITP- ul era expirat din februarie 2011. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal conform art. 86 din OUG 195/2002 şi a fost sancţionat contravenţional cu suma de 60 lei. Întrucât acesta este cunoscut cu antecedente penale s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, urmând ca  azi, 07 iunie a. c., să fie prezentat la parchet cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Comment